Un intelectual român cu vocația interculturalității: Sanda Golopenția
(La aniversarea unei mari Doamne a culturii române)
„Întoarcerea cumpănește plecarea”.
Sanda Golopenția
Intelectual de înaltă clasă (fără a exagera encomiastic), Sanda Golopenția, începând de la acea gramatică transformațională din anii 70 și până la studii de sociologie, de la masivele – numai din modestia numite „prefețe” – și până la tenacitatea, dar mai ales știința de a îngriji ediții (cele ale lui Anton Golopenția – Ultima carte ori Rapsodia epistolară în patru mari volume, de exemplu), de la studii de semiotică ori de antropologie și până la pagini memorialistice, ca să nu mai vorbim de cel mai recent și masiv tom (900 pagini!) dedicat cercetării dramaturgice - Perspective noi în studiul teatrului (ed. Spandugino, 2019) – , așadar, de la cele înșiruite mai sus (dar nu numai!) și până la catedra de limba franceză pe care a deținut-o la una dintre cele mai prestigioase universități ale lumii, Brown University, demonstrează o putere de muncă și un înalt nivel științific.
Ca și mulți dintre scriitorii și jurnaliștii exilați în primul „val”, ea intrând între cei din al doilea, după așa-numitele „Teze din iulie”, Sanda Golopenția și-a luat cu sine la plecare acea „capsulă culturală” românească, și-a păstrat matricea identitară și a translatat-o pe alt „bulevard” – unul american.
Pe cel care nu-i cunoaște opera poate că-l va surprinde metafora bulevardului folosită de ea în titlul unui volum, Bulevardele vieții (ed. Spandugino, 2018). Pe coperta a patra a elegantei ediții, se menționează și concretul termenului: „Mi-aș putea defini viața ca pe o înaintare de-a lungul a trei bulevarde bucureștene: Bulevardul Ardealului, Bulevardul 6 Martie și Bulevardul Republicii – urmată de saltul peste Ocean, din care m-am ales cu Blackstone Boulevard la Providence.”
Geografie și istorie așadar, două coordonate pe care se înscrie viața celei care s-a născut într-un sfârșit de regim și a trăit în altul, cu toate consecințele tragice cunoscute asupra familiei sale. „Bulevardele” sunt însă și toate celelalte drumuri simbolice parcurse de elevă, de studentă, de cercetător, de profesor mai apoi, cu bariere, obstacole pe care le-a trecut cu îndârjire, cu ambiție, dar mai ales cu muncă permanentă și constantă dăruire, cu spirit de observație la tot ce a întâlnit, dar și cu o sensibilitate pe care numai o adevărată cultură o poate da.
Căci Sanda Golopenția este Omul de aleasă și temeinică știință de carte.
O demonstrează toate – sutele, miile – de pagini scrise și publicate în timp.
Trăind în Statele Unite – fără putința de întoarcere până în 1989 – cu reveniri succesive după 1990, a publicat multe pagini referitoare la condiția emigrantului, în general, la propria experiență (tragică), în particular.
O carte (apărută tot în condiții grafice de excepție la editura Spandugino), intitulată Fluviul Alfeu, casetă cu două tomuri, aceasta reunește – cum aflăm dintru început – „într-o tetralogie” patru volume (Cartea plecării, America, America, Vămile grave și Emigranții Carter), publicate între 1995-2010 la diferite edituri, toate având ca temă centrală exilul. Dar, așa cum afirmă autoarea în Prefață, „abia în momentul alăturării volumelor într-un singur tot mi-a devenit însă evidentă dominanta lor, care este nu atât și nu numai exilul, cât întoarcerea din exil. De unde, titlul global la care m-am oprit ca la o mantră: Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri.”
Exil și (dorința permanentă de) întoarcere. Este vorba în toate, de fapt, de o durere, de o ruptură, de o „răznire” (cuvânt smuls de autoare de undeva din adânc de memorie și de suflet), de o plecare nedorită într-o existență care ar fi putut să fie senină, dar n-a fost, într-o viață care ar fi putut să fie obișnuită, dar „teroarea istoriei” n-a îngăduit-o. O viață a unui om și în același timp viața multora asemenea, din aceeași țară și din același timp istoric! De aceea „Cartea plecării” se poate scrie pe mai multe voci, fiecare povestindu-și „înfrângerile, revolta, lehamitea, îndârjirea, curiozitatea avidă, împrejurările de neghicit, nădejdile și planurile.”
Și pentru că toți aceștia trebuiau să aibă un povestitor, Sanda Golopenția a luat condeiul ori s-a așezat în fața computerului și a consemnat ca să rămână, să se știe ce a însemnat pentru om plecarea din Țara lui, de lângă părinți, de lângă prieteni, de lângă frați, plecare fără putință de întoarcere, însoțită permanent de acea parte tragică de „moarte interioară”.
Din fericire, Sanda Golopenția se întoarce mereu – la propriu – mai ales cu prilejul Târgurilor de carte – căci ea scrie românește și publică în România lucrări de mare diversitate ori îngrijește și dă publicului opera lui Anton Golopenția și pe cea a mamei sale, Ștefania Cristescu-Golopenția, dar „se întoarce” mai cu deosebire prin tot ceea ce a dat (și va mai da) publicității.
Un „emisar al unui spațiu cultural” s-a autodefinit, și pe bună dreptate.
Plecând în 1980 în SUA, participând la congrese în Europa și Canada, scriind în franceză, engleză și română, Sanda Golopenția a devenit un adevărat „emisar cultural” al României peste hotare, al literaturii franceze ori americane la noi.
Citindu-i cărțile, cunoscându-i și admirându-i neprecupețit activitatea și noblețea spiritului, putem conchide rezumativ că Sanda Golopenția este – mai presus de toate – un intelectual cu vocația interculturalității ce trimite cu gândul la stirpea interbelică – din ce în ce mai rară astăzi la noi.
La mulți și rodnici ani, Doamnă Sanda Golopenția!
|
Mihaela Albu 3/24/2020 |
Contact: |
|
|
