Filosofia indiană și sublima ei subtilitate
8.Frapante asemănări între basmele lui Petre Ispirescu, literatura sanscrită și cea greacă
Pe data de 28 noiembrie 2010 am terminat textul în două părți Folclorul și sferele în care el își exercită influența. Prima parte se numește Hans Christian Andersen și Petre Ispirescu, doi slujitori de marcă ai basmului nemuritor, în care fac următoarele afirmații despre cele două linii directoare din basmele ilustrului nostru compatriot: A.Influențe din cultura și basmul universal, așa cum se învederează ele fie în povestea George cel viteaz, unde copilul înfășat este găsit și hrănit de capra unui pustnic, fapt care de îndată ne duce cu gândul la celebrul roman pastoral Dafnis și Cloe al lui Longos (roman tradus pentru prima dată în limba română în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de către Toma Logofătul), fie în povestea Cei trei împărați, basm în care fratele mai mic mănâncă niște smochine fermecate și la iuțeală se transformă în măgar, ceea ce n-are cum să nu ne ducă cu gândul la Măgarul de aur al lui Apuleius, mai ales că pe teritoriul României de-atunci (și de-acuma) nu s-au pomenit smochini pe rod. Al doilea filon de influență vine dinspre formidabila mitologie greacă și suntem încântați cu următoarele: voinicul George din basmul mai sus amintit este sfătuit de o pasăre vorbitoare/măiastră să se scalde în sângele scorpiei pe care tocmai o răpusese, dându-i asigurări că pe urmă nu va mai avea frică de nimeni (a se citi va deveni invulnerabil), afară de Dumnezeu. Eroul basmului îi urmează sfatul și intră în scăldătoare, dar când iese, el aidoma lui Ahile, cel ținut de mama lui de călcâi și scufundat în Styx pentru a dobândi invulnerabilitatea are la rândul său o mică zonă vulnerabilă: locul unde i s-a lipit de trup o frunză! Cea de-a doua înrudire cu mitologia greacă o avem în basmul Balaurul cel cu șapte capete: Viteazul care-l ucide pe balaur, pleacă în căutarea focului înlocuitor, după ce acesta fusese stins de sângele scurs din fiara spurcată, și-l găsește într-o peșteră unde trăiau niște oameni uriași, care aveau numai câte un ochi în frunte (subl. mea, G.P.). Nota 1: Știm cu toții că ciclopii, personaje fabuloase rodite de mitologia greacă, erau niște uriași ce trăiau prin munți și peșteri și aveau un singur ochi în frunte. În fine, dar nu în ultimul rând, merită semnalate apropierile tematice dintre unele basme ale lui Petre Ispirescu si semenele lor din basmul universal: Cotoșmanul năzdrăvan nu este decât fratele mai tânăr al Motanului încălțat, îndrăgitul personaj antropomorf al lui Ch. Perrault, ambii motani având o contribuție decisivă la îmbogățirea stăpânilor lor; la rândul ei, zâna ajunsă de dragul prințului găinăreasă la curtea împăratului, se dovedește a fi sora mai tânără a Cenușăresei, căci tot la fel ea își pierde condurul fugind din sala de dans, care la încercare i se potrivește ca turnat doar ei, astfel devenind nevasta feciorului de împărat; iar fata și băiatul din Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul, nu sunt ei, oare, reeditarea în variantă românească a oropsiților Hansel și Gretel, mult îndrăgiții copii-eroi ai fraților Grimm? B)A doua linie directoare vizează interinfluențele (ori poate că aceeași sursă de inspirație, dar cu prelucrări diferite) din interiorul basmului românesc: Avem mai întâi asemănările aproape până la identitate dintre unele părți din povestea Țugulea, fiul unchiașului și al mătușii și Harap Alb, mai exact dintre acele părți ale basmelor în care cei doi eroi (Țugulea și Harap Alb) pornesc la drum după fetele de împărat: Țugulea spre castelul împăratului stririlor, Harap Alb înspre curtea împăratului Roșu. Amândoi eroii ies biruitori din suita de peripeții de care au parte în calitate de pețitori, numai întrucât sunt generos ajutați de acele personaje năzdrăvane, care rând pe rând își convertesc hidoasele lor anomalii fizice în neprețuite însușiri umane pentru câștigarea întrecerii cu capricioasele și neiertătoarele prințese: Flămândul, Setosul și Frigurosul la Ispirescu, respectiv Flămânzilă, Setilă, Gerilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă la Ion Creangă. Nota 2 : Doar numele miezoase atribuite chipoaselor sale personaje și-i îndeajuns să constatăm sporul artistic izbutit de humuleștean în basmul său Harap Alb... O altă apropiere se întrevede între Balaurul cel cu șapte capete și basmul eminescian Călin Nebunul. În ambele basme focul se stinge în timpul luptei, iar cei doi eroi conform înțelegerii inițiale cu soții lor pleacă în căutarea focului înlocuitor. Dar pentru ca tovarășii lor să nu ia seama la pocinogul de care au avut parte, ci să doarmă duși mai departe, ei au grijă ca, până vor reveni cu focul, să lege cele trei personaje ce întruchipează seara, miezul nopții și zorile: Murgilă, Miazănoapte și Zorilă la Ispirescu, De-cu-seară, Miezu-nopții și Zori-de-ziuă la Eminescu. Prin analogie cu raportul stabilit între frații Grimm și H.Cr.Andersen, putem spune că Petre Ispirescu este prin excelență culegătorul de basme (el chiar are grijă să menționeze sursa care i l-a comunicat: tatăl său, fratele George, un soldat etc.), în timp ce Creangă și Eminescu sunt prelucrătorii la un înalt nivel artistic. De subliniat că stilul lui Petre Ispirescu este simplu, sobru și direct, ceea ce desigur îl situează în imediata vecinătate a exprimării orale, și că tot ca într-o exprimare liberă, el conține nenumărate regionalisme, unele dintre ele aproape pierdute pentru graiul zilelor noastre: a zăticni, zăcaș, meremet etc..
Toate aceste evidențe l-au determinat pe Theofil Simenschy să afirme în opul Cultură și filosofie indiană în texte și studii că În basmele lui Ispirescu se găsesc multe elemente folclorice identice cu acele pe care le întâlnim în literatura greacă și mai ales în sanscrită (Mahābhārata, Pancatantra etc.), că cea mai importantă din acest punct de vedere este celebra colecție de povești în versuri a lui Somadeva, intitulată Kathāsaritsāgara sau Oceanul de povești (cuprinde 21388 de versuri și 350 de povești scrise de marele poet indian între 1063-1081 e.n., unde se întâlnesc foarte multe elemente asemănătoare acelora din basmele lui Ispirescu, atât de asemănătoare completează marele nostru indianist încât unele basme par a fi o prelucrare, foarte liberă, a anumitor povești din Somadeva) și că în basmul Hoțu împărat (o variantă a acesteia se întâlnește la Herodot, variantă de care printre mulți alții s-a ocupat savantul francez Gaston Paris, o alta cu automate, car zburător, elicopter apare la Somadeva), mai bine spus în varianta povestitorului român, apare năstrușnica mașinărie zburătoare, pe care acesta o numește foișor. Astfel de asemănări fiind cu duiumul (între Fata săracului cea isteață a lui Ispirescu și povestea cu cântarul de fier din Pancatantra, între basmul ispirescian Cei trei împărați și romanul Metamorfoze sau Măgarul de aur al lui Apuleius, între episodul cu sfada celor trei draci din adorabila poveste ispiresciană Zâna zânelor și păruiala celor doi fii ai zmeului Maya din Kathāsaritsāgara lui Somadeva etc.), voi încheia acest capitol cu două elocvente citate: cel în care Făt-Frumos, eroul principal (prin extensie, eroul referențial al românilor) din basmul lui Ispirescu Voinicul cel cu cartea în mână născut, își pierde căciula și acela din Mahābhārata, în care Nala (episodul se intitulează Povestea lui Nala) bagă de seamă că i-a căzut haina la pământ: Odată începu Făt-Frumos să strige: -Stai, mă, să-mi iau căciula, că mi-a căzut din cap. -Ce stai dumneata de vorbești? Las-o încolo la nevoile căciula, că ea acum o fi cale de șase luni de departe, să mergi până acolo, unde a căzut ea.
Îndată el grăi către Nala: «Vreau s-o ridic». Dar Nala îi răspunse: «Haina ce ți-a căzut este acum departe. Am trecut de-o poștă și n-o mai putem lua».
|
George Petrovai 3/24/2020 |
Contact: |
|
|