Omul si scriitorul Francisc Pall din Toronto , a plecat la ceruri
M-am apucat să aștern aceste câteva cuvinte despre scriitorul Francisc Pal, pentru că mi-a făcut o impresie deosebită, chiar din momentul în care l-am cunoscut și, de atunci, s-au adunat încă multe alte argumente în favoarea lui, încât pot spune, fără îndoială, că este un om în față căruia trebuie să-ți ridici pălăria.
Ca om, el trebuie luat ca model pentru tăria morală și optimismul pe care îl degajă, așa cum o spun cei care-l cunosc. Greu încercat pe aripa suferinței, ducând o luptă inegală cu destinul, a reușit, prin voință și curaj, să depășească hotarele acestui destin și să își croiască o viață socială firească, în care să se miște cu lejeritate, să ducă o existență relativ normală, demonstrând că, în viață, nu există obstacole de netrecut. De admirat este și soția sa, neobosita Cristina, care i-a stat în ajutor, cu deosebit devotament.
Discuțiile cu el, încărcate de optimism molipitor, tonice, adeseori pus pe glume, ca și scrisul său pe teme de largă cuprindere, toate ilustrează aceeași idee: prin voință, omul poate să-și depășească propria condiție. O notă a nobleții ținutei sale o constituie reținerea de a deschide discuția, sau de a se plânge de aceste condiții. În poezii, în schimb, găsim și căteva astfel de trimiteri discrete: Niciodată/ N-o să mai am de plătit barcagiului/ Să mă treacă pe lumea cealaltă. /Argintii/ Au fost puși cu vreme în urmă/ În dreptul numelui meu. (Niciodată). În poezia Trenul, parcă trage o concluzie de viață greu de stăpânit, în amarul ce-l include: Stau pe o bancă vie/ Uitată în gara din Turnu/ Cu picioarele aproape-n amurg/ Și mintea în ziua de mâine /Căci trenul cu parfum de femeie/ Mi-a părăsit orice speranță/ Fără să mă fi lăsat să urc/ Sau măcar prin apropiere/ La o fotografie-mpreună.
Scriitor efervescent, a luat mereu, în bătaia gândului, idei, imagini, subiecte și, folosind alfabetul Braille, le-a transformat în arme de luptă împotriva izolării pe care i-a impus-o acest destin dramatic. Scrisul său pare că s-a născut într-un creuzet original. Este vorba de un apetit izvorât dintr-o acuitate senzorială. Proza sa prinde viață la intersecția dintre conținutul și discursul narativ, cu mari potențări explicative. Întâmplările și personajele sunt luate din realitatea imediată, cu ușoare lunecări spre iluzoriu, dar, chiar dacă au o tușă alegorică și ficțională, sau ușoare glisări spre oniric, sunt cât se poate de adevărate. Printre rânduri, prezența naratorului este foarte transparentă prin relatarea la persoană întâi.
Creația sa, atât în proză, cât și în poezie, dovedește o vădită predilecție pentru imagistică. Un arsenal de scurte fragmente de viață, de mici detalii, de parcă ar avea teamă de subjugare emoțională, dau viață câmpului imagistic la capătul căruia se află, uneori, o capcană. Întâmplările, faptele vorbesc mai puțin, vocea naratorului se aude cum curge, parcă fără răsuflare, cum le coase și descoase pe toate fețele, inepuizabil parcă. Folosește cu predilecție amănuntul, ca agent al comunicării. Atent la detalii, trece pe sub lupă amănuntele cu multe meandre, dar pline de culoare, născătoare de savoare. Bogăția plastică a detaliilor abundă într-o comunicare densă.
Adie, printe paginile sale, și câte un vânticel de luare în răspăr, făcută cu bonomie. Uneori, în timpul lecturii, te urmărește gândul alunecării spre cedări morale, dar în final, ideea revine recuperator. Nu are excentricități de limbaj, ba, mai mult, trimiterile spre zone intime, le face cu naturalețe și oarecare delicatețe. Fața ta/ O poartă fiecare femeie/ Care trece pe stradă/ Și pe deasupra,/ Dumnezeule mare,/ O mai face și-n pielea goală. (Nud)
Scrisul său, atât în poezie cât și în proză, are o deschidere spre tipul de comunicare cu tentă modernă. Fuge pe cât poate de formele anchilozate, de scheme osificate, de ceea ce consideră că e depășit. Mânuiește cu lejeritate atât tehnica specifică prozei narative, cât și pe cea a prozodiei moderne; înrudirea sa cu poezia se vede în felul cum încearcă să stăpânească valențele cuvântului.
Poeziile sale sunt dăltuite în linii simple, cu o mare economie de mijloace, din dorința de a stăpâni combustia internă, de a păstra echilibrul anevoie de stăpânit. Trăiesc/ De pe azi pe mine/ Cu o poezie sau două/ La cină/ Și cîteva semne/ De punctuație/ În cană.(Viață) Poeziile sale sunt succinte enunțuri despre un fapt de viață, un instantaneu prins în câteva cuvinte, dense și aerate, în aceeași măsură, care pun în evidență un talent autentic și care transmite emoția poetului. Cineva/ A aprins becul/ Și fața/ A început să-mi strălucească/ Ciudat:/ Pe dinăuntru./ La fel și becul! (Efect)
Cunoscând câte ceva din viața scriitorului Francisc Pal și făcând o scurtă călătorie prin universul scrierilor sale, îți oferă certitudinea că viața poate fi trăită frumos și cu împliniri, chiar și atunci când tot ea, viața, ți-a pus în cale borne despre care credeai că întruchipează imposibilul
|
Elena Buica 3/24/2020 |
Contact: |
|
|
