Ambasadorii literaturii telormănene
Colocviile revistei roșiorene TELEORMANUL CULTURAL ne oferă prilejul de a revela aportul unor critici și istorici literari la promovarea literaturii teleormănene și de a-i premia pe scriitorii care s-au remarcat în anul 2019.
Am participat la multe evenimente literare roşiorene, încă dinainte de 1989, momente în care scriitorii din acest oraş au vorbit despre cărţile colegilor lor. Lipsea, atunci, în viaţa literară roşioreană, un critic literar veritabil. Dar de ani buni, în paginile revistelor literare din judetul nostru și nu numai, şi-a făcut apariţia LIVIU COMŞIA, complinind pleiada scriitoricească teleormăneană şi, chiar mai mult, națională, semnând numeroase cronici de cărţi, cu deosebire ale scriitorilor din această parte de lume, făcându-şi o datorie de onoare din a deveni unul dintre primii ambasadori ai literaturii teleormănene contemporane.
În acest sens, în volumul Scriitori roşioreni (Note de lectură), Liviu Comșia (Premiul pentru OPERA OMNIA, 2019) practică o critică de întâmpinare, urmărind - spre cinstea lui - promovarea scriitorilor teleormăneni, în cazul de faţă a celor din oraşul său natal, care constituie o „comunitate dăruită cu har artistic” și pentru care „cuvântul are preţuirea care i se cuvine de a fi fost cel dintâi […] mereu în competiţie cu vremurile.”
Liviu Comşia îşi începe demersul prin prezentarea antologiilor cuprinzând scriitorii din această parte a ţării, cu deosebire „Nepoţii lui Moromete.13 scriitori din Teleorman”). Exegeza literară roşioreană debutează cu veteranul Paul Amet, unul dintre „stâlpii” creaţiei literare roşiorene, iar în creaţia lui Cornel Basarabescu apar întrebări existenţiale, pe câtă vreme Iulian Bitoleanu este un poet „senzual”, care cultivă o lume „a fiinţelor născute pentru a depune mărturie despre rostul vieţii şi-al iubirii”, în timp ce Domniţa Neaga este „o romantică în bunul înţeles al cuvântului”.
În domeniul prozei, un spaţiu generos este acordat lui Constantin T. Ciubotaru, căruia îi analizează trei volume de proză și altul de teatru, iar un spaţiu, la fel de generos, regretatului Gheorghe Stroe, „un prozator de forţă, putere epică dată de ştiinţa de a construi cărţi”. S-a ocupat şi de cartea de istorie literară în care excelează neobositul Stan V. Cristea (la fel de talentat poet), un istoric al culturii teleormănene ale cărui monografii şi dicţionare prezintă „mentalităţile şi valorile spirituale, instituţiile şi personalităţile culturale” ale acestor meleaguri. Este impresionat de onestitatea cu care istoricul Argentin St. Porumbeanu, scrie „o carte de educaţie patriotică, de iubire a oraşului Roşiorii de Vede”, ca și de profesorul Eugen Ovidiu Vlad, care narează istoria străzilor roşiorene, cartea sa însemnând „elogiul celor care le-au durat” şi „expresia spirituală a celor care [le] locuiesc”.
Evenimente editoriale rare, volumele de publicistică reprezintă un domeniu în care au excelat Florin Săvoiu şi Gabriel Argeşeanu, jurnalistul care a publicat două volume cu interviuri luate unor personalităţi ale culturii si literaturii locale şi naționale.
Şi pentru ca paleta de preocupări scriitoriceşti să vorbească despre „un metafizician al culturii populare", despre singurul (după ştiinţa mea, dacă nu ţinem seama de încercările lui Romulus Toma din câteva articole tematice publicate în volume colective) cercetător asiduu, pasionat și competent, al folclorului teleormănean, îl prezintă pe Iulian Chivu care, în cinci volume, îşi publică rezultatele cercetărilor sale de ani de zile.
Deși nu i-a cunoscut personal, Liviu Comșia și-a îndreptat atenția spre operele a trei scriitori reprezentativi pentru literatura teleormăneană în volumul „Popasuri la Canossa” (2013). Este vorba despre Alexandru Popescu Tair, cel care „a făcut legătura între două epoci”, despre Nicolae Lupu, poet, prozator și pictor care a cultivat cu obstinație tradiția, și despre Eugen Delcescu, ale cărui scrieri sunt o „imagine tulburătoare a exceselor omenești care ucid tot ceea ce rațiunea și simțirea au dobândit într-o istorie întreagă a evoluției civilizației umane”.
Același Liviu Comșia manifestă nu numai o comprehensiune inegalabilă în analiza scrierilor, dar și o condescendență exemplară față de autorii acestora și, în volumul Povara verbului (2017), a cărui parte a doua (II. Scriitori teleormăneni) este consacrată reprezentanților literelor de pe aceste meleaguri, începând cu genul epic, reprezentat de Ștefan Mitroi, cu romanul „Guantanamo”, de Constantin T. Ciubotaru, autor cu o remarcabilă „patimă pentru arta cuvântului”, prezent prin romanele „Securiștii au fost extratereștri ” și „Zarva – Larva. Fuduliile mele mintale din Cealaltă parte a vieții ” și de Iulian Chivu, deși consacrat etnosof, surprins ca autor de proză scurtă („Celălalt Ioan”).
Genul liric este reprezentat de „scriitorul total” Ștefan Vida Marinescu, „un poet autentic, implicat solid în viața cetății, cu desăvârșiri memorabile în lirica contemporană”, de turneanul Dumitru Vasile-Delceanu, care cultivă „temele consacrate, fundamentale ale poeziei” și de poetesele roșiorence Domnița Neaga, al cărei volum „Muntele din vis ” este „ o biografie a sentimentelor într-o lume contemporană”, Florina Isache, care „își găsește ritmul interior în rostul vieții și al morții”
Unul dintre valoroșii și talentații scriitori teleormăneni este Florea Burtan, poetul fiind analizat prin volumul „Elegii din cătun”, iar prozatorul prin romanul „Atelierul de tâmplărie”, în care reia tema despărțirii de locurile natale intrate sub presiunea istoriei.
Critica și istoria literară este ilustrată, în mod strălucit, de către un remarcabil istoric al culturii teleormănene, Stan V. Cristea, autor, printre alte lucrări, al volumului „Marin Preda. Repere biobliografice”, „o carte impresionantă, care intră în istoria culturii române”, iar, ca poet este surprins prin tripticul „Poemozii”, de Marian Ciobanu, preocupat de viața lui Marin Preda, de Cornel Basarabescu (Premiul pentru PROZĂ, 2019), al cărui inedit eseu tratează tema primarului ca personaj literar și de Iulian Bitoleanu, autorul unei antologii critice.
Așadar, Liviu Comșia, conștient de „povara verbului”, pune la dispoziția cititorului principalele trăsături ale operelor aparținând confraților săi contemporani, autorul volumului devenind acum și pentru totdeauna, principalul „ambasador” al literaturii de sorginte teleormăneană.
Însuși Stan V. Cristea și-a dedicat eforturile în acest scop, semnificative în acest sens fiind volumele „Dicționarul scriitorilor și publiciștilor teleormăneni” (2005), „Constantin Noica. Repere biobliografice”, în două ediții, cele trei lucrări de mare amploare despre viața și opera lui Marin Preda, două fiind publicate în două ediții (2012-2019), la care se adaugă opt cronici ale unor scrieri despre același mare prozator aparținând unor autori din țară cuprinse în volumul „Literatură de ieri, literatură de azi. Cronici literare, 2013-2019”, volum în care apar și 12 articole despre scriitorii din județul nostru: Gala Galaction, Zaharia Stancu, Constantin Noica (trei), Miron Radu Paraschivescu, Dimitrie Stelaru (trei), Marin Preda (opt), Liviu Comșia, Florea Burtan, Iulian Chivu.
De asemenea, Ștefan Vida Marinescu a publicat unsprezece volume de critică și antologii ale scriitorilor teleormăneni, semnificative fiind „Re-întregirea familiei” (2009), în care sunt analizate cărțile a peste 50 de autori, precum și „Scriitori români contemporani” (2010), devenind astfel unul dintre cei mai fecunzi critici și istorici literari atașați de ceea ce înseamnă literatură teleormăneană.
Un alt ambasador al literaturii teleormănene se dovedește însăși delicata și talentata poetă Domnița Neaga (Premiul pentru POEZIE, 2019), în volumul „Lecturi în lumină” (2018), în care publică eseuri critice ca un „cititor pasionat și avizat” al cărților unora dintre confrați. Volumul de față cuprinde eseuri critice ale cărților „unor autori de toate vârstele, de profesii diferite”, numite chiar de către autoare „cronici de întâmpinare”, cei mai mulți fiind teleormăneni.
În genul epic, capul de afiș îl deține octogenarul Constantin T. Ciubotaru cu prima sa carte de proză scurtă („Dreptul de autor”) și cu cea aparținând genului epistolar („Frățânele meu, Constantin Blănaru”), urmat de Gheorghe Stroe „prozator de excepție” în volumul „Vânătoare pe muntele de cenușă”, iar teleormănencei trăitoare în Canada, Elena Buică, îi dedică patru cronici, aceasta devenind, în timp, o adevărată „ambasadoare a sufletului românesc”, exprimându-și gândurile, nostalgia, dorul și sentimentele de dragoste pentru patria natală în publicații de pe toate meridianele globului unde, în același timp, face cunoscute scrierile autorilor de pe meleagurile sale natale. Ion Drăghici cultivă o „proză realistă, în stil clasic, de tip balzacian”, Caty Urucu, în proza sa, îmbină, în mod fericit, „memorialistica, secvența de reportaj, schița de sociologie”.
Genul liric este ilustrat de consacrații Marin Codreanu („Ninge pe Via Dolorosa”), care cultivă o „lirică religioasă oscilând între tradiționalism și modernism”, Rodian Drăgoi, utilizând un limbaj „clar, metaforic, ușor discursiv”, în „Fotografia absenței mele”, de Mihai Dor, un poet cu „sensibilitate aparte…folosind un limbaj conotativ”, de Cristian Gabriel Moraru, cu ineditul volum „Ieșiri din timpul profan (psalmi creativiști)”, de Virginia Vini Popescu, autoarea unui volum de versuri pentru copii, Alex Daniel, „poetul protestatar”, toți originari de Teleorman. Jurnalistul Gheorghe Gabriel Argeșeanu este prezent cu volumul al II-lea de interviuri, un adevărat „document” pentru istoria literaturii teleormănene.
Toate eseurile transmit un respect necondiționat pentru autorii prezentați, apreciind strădania și talentul lor puse în slujba dezvoltării limbii și literaturii române, și Domnia Sa putând fi numită o adevărată ambasadoare a creatorilor teleormăneni.
În volumul „Acreditări livrești”, criticul literar CORNELIU VASILE prezintă trei cărți aparținând unor poeți originari din Teleorman: Ion Georgescu, cu „un puternic atașament[…]față de locurile natale, părinți și strămoși”, Florea Miu, un „poet care cunoaște bine mecanismele poeziei și este înzestrat în acest domeniu artistic”, iar poetul Cornel Basarabescu se dovedește un „scriitor cu un vast orizont literar și lingvistic”.
Potrivit afirmației, „eu nu disociez Capitala de locuri care mustesc de talente literare, cele mai apropiate fiindu-mi zonele Olteniei, Teleormanului și Buzăului, unde am mulți prieteni, scriu despre cărțile lor”, și în volumul „Semne și însemne de carte”, apar cronicile cărților teleormănenilor Iulian Bitoleanu, „un poet conștient de efectul timpului asupra ființei omenești”, Florea Burtan, un poet „dăruit pentru a scrie versuri pline de simțire, stăpânind bine meșteșugul scrierii”, iar istoricul literar Stan V. Cristea se bucură de mare atenție, în ambele volume fiindu-i consacrate patru cronici referitoare la valoroasele și extinsele sale studii despre viața și opera lui Marin Preda.
MARIN IANCU este și un cunoscut critic și istoric literar. Dicționarul personajelor lui Marin Preda (1995), subliniază pasiunea sa pentru prozatorul teleormănean, concretizată prin alte volume, prin rubrica „Moromețiana” din revista „Caligraf” unde își publică cercetările despre „Marin Preda. Personaje ignorate” sau volumul publicat de curând, „Marin Preda, el însuși. Reflecții, opinii literare, confesiuni și pilde morale”, cuprinzând „observațiile morale și reflecțiile” marelui prozator, „meditații de o surprinzătoare originalitate și actualitate asupra destinului omului în contemporaneitate”.
Critic rafinat, Marin Iancu publică, în anul 2019, două volume cuprinzând eseuri critice, cronici, note de lectură, evocări ale scrierilor unor autori români, inclusiv ale unor teleormăneni.
Un prim volum, „Evocări și comentarii critice”, îl revelează ca prieten al Teleormanului, care subliniază contribuția lui Stan V. Cristea la cercetarea vieții și operei lui Marin Preda, prezentând volumul „Marin Preda. Repere biobibliografice” (2012) ca pe un „eveniment literar de anvergură”, iar monografia revistei „Meandre” este „un îndreptar” al „actualității cultural-literare” din Teleorman. Regretatul Gheorghe Stroe este văzut în ipostaza de critic literar în volumul „O sacoșă de cărți”.
Modernitatea actului critic se observă și în volumul „Cronicar de ocazie. Poezie și proză” conținând analize ale unor cărți aparținând și scriitorilor din Teleorman, avându-l în cap de listă pe Zaharia Stancu, cel trecut demult în neființă, prezent cu o antologie recentă, „o carte de cuceritoare poezie”. Theodor Răpan, ca autor de sonete, este „un poet autentic ajuns la maturitatea sa creatoare”. Cornel Basarabescu este „un liric înclinat spre reverie, a cărui reflexivitate își are izvoarele într-o cultură bine sedimentată”. Este subliniată și „sensibilitatea lirică de tip nostalgic și sentimental în sensul autentic romantic” a lui Florea Burtan în volumul „Tren printre zodii. Poeme de odinioară”.
Lirica feminină teleormăneană este reprezentată prin Iuliana Paloda Popescu, poetă cultivând „lirismul de factură profund tradiționalistă până la cele mai moderne viziuni”, în timp ce Doina Cherecheș se arată ca „un poet suveran pe mijloacele sale și pe registrul afectiv și ideatic preferențial”. Domnița Neaga este „o voce poetică înzestrată, cu un registru tematic complex și de o surprinzătoare maturitate artistică”, iar Nicoleta Milea se distinge prin „profilul unei voci lirice profunde și de o mare îndrăzneală în expresie”.
Printre prozatorii evocați se află și teleormăneanul Constantin T. Ciubotaru, cu volumele „Delicatețuri contemporane” și „Shalom via Dolorosa”. Remarcabil este și eseul dedicat ediției a doua a cărții lui Stan V. Cristea, volumul „Marin Preda. Anii formării intelectuale (1928-1948)”, una dintre „cele mai complexe” lucrări dedicate „unei asemenea personalități creatoare excepționale”.
Nu putem trece cu vederea aportul substanțial al antologatorului Cristian Gabriel Moraru la promovarea literaturii teleormănene, cu prisosință a operelor scriitorilor roșioreni de ieri și de azi, prin cele două antologii de poezie („Lira lui Orfeu”) și de proză scurtă („Armonii epice”) și, în egală măsură, a aceluiași, în calitate de istoric literar în „Istoria literaturii roșiorene contemporane”, un prim volum al unei lucrări de mare amploare proiectate în șapte volume.
Același titlu de ambasador al literaturii teleormănene se poate atribui și profesorului Iulian Bitoleanu, a cărui lucrare, „Meridiane critice” (2014), cuprinde cronicile operelor a 12 scriitori și publiciști din județul nostru, publicate în perioada 1998-2014.
|
Nicolae Dina 2/25/2020 |
Contact: |
|
|
