Dialoguri oarecare - Romance in February
- De ce în engleză?
- Păi încearcă tu să pui un titlu convingător pentru romanțul lunii februarie în românanește.
- Dragobete!
- N-am zis Valentines Day.
- N-ai zis, dar la ea te referi, 14 februarie simbolul - devenit internațional - al iubirii, nu?
- Și dacă ești atent nu se cheamă Ziua Valentinei ori - mă tog - a lui Velentin.
- Tocmai și atunci poate ar fi mai nimerit să vorbești despre Dragobete...
-...și ar trebui să încep cu o povestioară despre fiul babei Dochia, pentru că el este Dragobete și iubirea lui celebrată la 24 februarie, dar cum nu știu mare lucru despre așa cum nu știu nici despre Valentine - miturile au trăsătura asta fabulos confuză - preiau nota romantică a poveștilor și atât.
- Love stories.
- Vezi? Și tu preiei notația mea, e parcă mai la-ndemana...
-...ori poate mai neutră, nu crezi(?) cel puțin pentru noi care altoim engleza pe fondul românesc.
- Bine-nțeles. Ce mi se pare mie cumva anacronic este această timpurie deschidere romantică-romanțioasă parcă ar suna mai corect- februarie fiind (cu sau fără încălzire globală) încă în inima iernii și buchetul de trandafiri oferit iubitei vine de la florărie...
- ...și cu o cutie de ciocolată...belgiană eventual!
- În formă de inimă...
- Roșie!
- Ar fi totuși terapeutic pentru noi ăștia alienați de lungimea iernii o călătorie imaginativă în care un Valentin și o Valentina ori un Dragobete și-o iubită (respinsă de o eventuală babă Dochia) ar putea reatinge cumva ritmul acela lunecos, sentimental.
- Am trecut nu odată pe acolo...Ce vorbești?
- Aha! Ți-amintești de Prue și Clide?
- Ce vremuri!
- Ce lume! Război intens, feroce - ce zic - un soldat abia scăpat din dezastruosul Dunkirk, o Londră stupefiată de ceea ce se poate întâmpla, neliniști personale, dar mai ales chinul înțelegerii care nu vine pentru că totul pare nefiresc într-o încâlceală total anormală, un soldat a, cărui uniformă pare a altuia, se recompune ca om într-un efort absurd cumva pentru că viața i se desfășoară dincolo de el undeva în oglinda enormă a reflexiei impuse.
- Soldatul e Clive.
- Exact și pe Clive îl descoperă Prue sau el o descoperă pe ea, cine mai știe...căpița de fân în care el doarme e numai un pretext și, ceea ce este sigur anacronic în conjunctură se întâmplă simplu fără farafastâcuri, pășit în afară, în acel spațiu al inconștienței dorite cea pe care convențional o numim iubire; ilogică, pasionată inoportună dar vital necesară chiar și atunci când tragismul se întâmplă fără glorie, pur și simplu: bombardament, spital, moarte.... nu există șansă to live happily ever after chiar nici atunci când destinul pare a fi devansat.
Sună shakespearian?
Nu tocmai, dar o boare hamletiană există nu pentru că ne-o spune titlul romanului, This Above All ci pentru prezența iubirii în contextul tragismului inevitabil...eventuala șansă Hamlet-Ofelia erodată ireversibil se recompune coordonând neșansa speranțelor erodate...din start; Clive și
Prue se întâlnesc în nefirescul iubirii pe muche de cuțit, supraviețuirea fiind doar o piruetă mortală.
- Îmi place cum vorbești despre romanul acesta, al lui Eric Knight: în comtextul unui război (al doilea mondial) impune existențe, regimentează destine, filtrează capacitatea umană de a fi, poate chiar de a muri.
- Ne uităm ocazional în urmă, băgăm de seamă superficial de cele mai multe ori cam ce se întâmplă acum, trebăluim în speranțele lui va fi și lăsăm timpul să ne scape printre degete... cam asta ar fi ideea recapitulării acesteia cu o iubire care încântă adolescența implicând la scara majoră a războiului atingerea personală a morții.
- Mitologia iubirii, dragă.
- Right!
|
Maria Cecilia Nicu 2/20/2020 |
Contact: |
|
|
