14 februarie - o zi aproape obisnuită de iarnă
M-am trezit și astăzi înaintea ceasului meu deșteptător. N-am să înțeleg niciodată de ce anume, dar oiecare dată, mă simt învingătoare asupra acestui măsurător al timpului, în momentul în care apăs pe butonul tăcerii .
Pe vârful picioarelor, cu ușurința felinelor, mă strecor în camera de lucru. Cafeluța umple, cu aroma ei îmbietoare, spațiul adormit al încăperii. De pe monitorul computerului, îmi fac cu ochiul mesajele sosite pe aripile nopții. Sunt multicolore, ca ți aripile fluturilor de primăvară. Roșul cifrelor de pe Facebook, galbenul pliculețului care-mi anunță Mail-urile ți portocaliul punctului de pe Skype, îmi dovedesc. încă o dată, că lumea s-a globalizat, într-un spațiu virtual.
Din căldura plăcută a camerei, privesc dansul fulgilor. Ninge
O pătură nouă de zăpadă acoperă peisajul citadin. Albul înfrumusețează strada și acest atrium, flancat de locuințe și birouri. Într-un colțișor, se înalță, înghețat, trandafirul uitat acolo, în zilele unui ianuarie îngăduitor. Este lumânarea argintie a lunii februarie.
De două, trei zile, am o mică răceală. Nu mă deranjase până acum prea mult, dar astăzi simt că vocea nu-mi va reveni nicicum. După al treilea ceai de mușețel și salvie, pe care-l beau cu disciplina unui om hotărât să-ți continue activitățile cotidiene, mă dau bătută. Ceea ce numisem, râzând, ieri, o răceală clarinet se dovedește a fi, totuși, o răceală cobză
Recunosc că nu înțeleg nici acum de ce un instrument cu coarde exprimă un fenomen căruia o trompetă i-ar fi mai potrivită
În fine
Rezolvarea acestei probleme de origine etimologică și semantică o voi amâna. Va trebui să merg întâi la specialist.
Orelistul din vecini are ore de consultație de la 7. După cele zece minute, în care eu mă scuz, în sala de așteptare, că nu pot decât șopti, iar vecinul meu de scaun se scuză că nu mă poate auzi, mă ia în primire medicul. Nu necesită decât câteva minute fugitive pentru a-mi spune că am o laringită acută. Interdicția de a vorbi îmi sugerează cadoul ce-l voi face familiei astăzi, de ziua Sfântului Valentin. Voi tăcea! Indiferent ce se va întâmpla, ce mi se va spune, voi tăcea! Zâmbesc deja la efectul surprinzător al acestui fenomen
Pașii mă poartă pe strada în care urmele se vor amesteca în curând, pierzându-se
Florăriile, magazinele de dulciuri sunt pline cu inimioare și cu inscripții de Valentinstag, ziua lui Valentin. Culorile roșu și roz predomină în vitrine. Undeva, afară, pe stradă, mai doarme cineva. Fie să-l apere simbolul iubirii de frig
Mă întreb de unde ne provine această sărbătoare. Episcopul Valentin din Terni a fost decapitat în secolul al 3-lea. Un secol mai târziu a fost sfințit. Cum de a devenit însă simbolul îndrăgostiților? Poate pentru că ne pierdem capul când iubim?
Dar este, într-adevăr, peste tot în lume, astăzi, ziua îndrăgostiților? Am citit undeva că, în Japonia, astăzi femeile dăruiesc ciocolată șefului. O lună mai târziu, de White Day, vor primi, la rândul lor, ciocolată albă. În Coreea de Sud, cei care, în 14 februarie și în 14 martie, nu au primit cadouri își plâng necazul la data de 14 aprilie, în ziua neagră. De Black Day se mănâncă macaroane cu sos negru
În Italia, unii aruncă de pe pod lacăte, cu numele celui drag, în apă, pentru a-și lăcătui, pe veci, dragostea. La Verona, se fac concursuri de scrisori de dragoste
Hmmm
Frumos
Mă și văd pe balconul Iuliei, ascultând epistolele fierbinți, sau scriindu-le lui Romeo, în lumina unei lumânări, la căldura focului.
În Finlanda, însă, 14 februarie este Ziua Prieteniei. Se trimit cărți poștale și cadouri anonime prietenilor. Acest gest de mare dăruire sufletească mă impresionează. Își trimiți gândul cel mai bun fără să aștepți mulțumiri
fără să aștepți o reciprocitate a sentimentului. Recompensa ta este însăși existența unui astfel de prieten drag
----------------------------------
Julia Henriette KAKUCS
Frankfurt, Germania
14 Februarie 2020
|
Julia Henriette Kakus 2/18/2020 |
Contact: |
|
|
