”Omul nu se naște liber”
Celebra afirmație a lui Rousseau – ”oamenii se nasc liberi, dar pretutindeni sunt în lanțuri” – care domină încă mentalitățile ”umaniste” – este fundamental greșită. Libertatea este astfel definită ca lipsă a lanțurilor, ceea ce pentru om nu numai că este lipsit de sens întrucât un om în lanțuri la propriu nu este sclav, ci un condamnat la moarte. În același timp, lanțurile, în sens figurat, pentru om sunt vitale… Relația, interferența, înlănțuirea constituie prima necesitate cu adevărat umană: creierul uman nu se auto-dezvăluie, nu se dezvoltă decât prin relație, prin stimulii comunicării. Cum s-ar fi putut naște altfel limbajul articulat?
Omul nu se poate naște liber decât dacă ar fi un animal ca toate animalele, pentru simplul motiv că el, ca om, nu este dotat cu mijloace ”naturale” de supraviețuire, ci trebuie să și le producă. Altfel, fie rămâne, ori se întoarce la regnul animal, fie moare. El se naște deci legat de necesitatea de a-și produce mijloacele elementare de supraviețuire, iar până când această necesitate se actualizează, el este dependent cel puțin de comunitatea (grupul) în care se naște. În același timp însă, el nu-și poate produce mijloacele de supraviețuire, ca om, nu doar ca animal, decât prin existenta autonomă. Dacă ar fi să ne exprimăm în maniera și în limba lui Rousseau, am putea spune: l’homme est né sujet, mais presque toujours et partout il est asujetis…
Manque-ul biologic este ”compensat” de un adaos – conștiința; ea însăși o piedică de netrecut (aparența trecerilor prin ignorare sau reprimare nu înseamnă în nici un caz libertate, ci sclavie definitivă, fată de obiect/obiecte – față de bani, fiind cea mai frecventă –, dar oricum față de implacabila autodistrugere…) pentru libertate în sens natural/animal. Această libertate pentru om nu înseamnă decât distrugere asigurată. Libertatea/om este o libertate care se asumă nu se arogă, este o alegere. Problema asigurării libertății/libertăților este deci nu numai falsă ci poate deveni chiar criminală. Libertatea este alegerea fiecăruia.
Important deci este în societăți să menții mereu șansa alegerii, și nu libertatea. Dreptul cel mai elementar al omului nu este dreptul la viață (faptul că este necesar să vorbim despre dreptul la viață ne arată cât de departe este omul de propria natură), ci dreptul de a alege. Este drept că majoritatea oamenilor preferă să nu aleagă libertatea, la fel cum preferă viața animală, la care adaugă confort și tehnologie, dar și perversitate și ferocitate pe măsură. Pentru majoritatea oamenilor, libertatea este o povară pe care o aruncă foarte repede unde nimeresc, din păcate de cele mai multe ori pe umerii altora…
Condiția morală a omului este chiar libertatea pentru că ce poate fi morala altceva decât autolimitare întru deplina desfășurare: normele, principiile sau valorile etice nu au nici o influență asupra comportamentului uman (poate cel mult negativă, atât ca negare a autonomiei individuale, cât și ca reacție a acestuia împotriva unei constrângeri) dacă nu sunt internalizate, adică asumate prin alegere de sine stătătoare. Individul alege astfel să fie moral nu pentru că societatea îi dictează acest lucru, nici pentru că optează pentru promovarea binelui, ci pentru că această alegere este cea mai avantajoasă pentru el însuși. Iar evaluările etice nu au nici o consistență dacă nu sunt autoevaluări. De aceea oricând merită să ni-l amintim pe Kant: ”Imperativul moral în mine”… și nu deasupra mea, pentru că deasupra mea nu poate fi decât ”cerul înstelat”.
Libertatea este astfel chiar necesitatea umană.
leviantin.ro
|
de Nicolae Lotreanu 2/12/2020 |
Contact: |
|
|
