« Adevărul conteaza întodeauna indiferent de consecințe » Christie Blatchford (20 mai 1951 – 12 februarie 2020) Toronto
Canada a pierdut astăzi una dintre cele mai importante voci ale jurnalismului contemporan: Christie Blatchford. Pentru mine impactul acestei pierderi este imens. Aproape personal.
Știam că se afla din noiembrie în crunta bătălie cu un cancer invaziv depistat târziu, dar speram să învingă. În fiecare dimineață, de peste un deceniu, vocea ei inconfundabilă de la microfonul Radio Newstalk : 1010 m-a însoțit din eter, indiferent de starea vremii, indiferent de trafic, indiferent de topic.
Într-o lume mediatică plină de relativism moral și jurnalistic și inundată de opinii dezlănțuite haotic în spațiul virtual - Christie Blatchford era un ultim avanpost al presei scrise cu profesionalism. Era un monument al instituției de presă cu o abilitate desăvârșită de a servi publicul cititor. Stilul ei absolut unic, plin de franchețe, colorat de un umor subtil, va lăsa un gol imens în sufletele celor care au iubit-o. Știu că îmi va lipsi enorm și că locul ei nu va putea fi înlocuit de nimeni. Indiferent dacă ascultam The Round Table sau un scurt comentariu, vocea ei realistă avea puterea de a readuce în prim plan rațiunea și respectul pentru relatarea onestă. Ne dăm seama că pierdea este ireparabilă atunci când există un conses al tristeții atât printre cei care au admirat-o, dar și cei care au primit critici.
Deși era percepută ca o adevarată "doamnă de fier" a presei, ea era de fapt de o generozitate absolută. Sunt memorabile relatările ei din sala de judecată, cele de la procese notorii – în special cazurile unde s-au judecat criminali abominabili care au ucis copii. Sunt notorii comentariile ei și suportul acordat veteranilor și reportajele din Afganistan. Nu numai în presă, dar și la nivel personal era o carte deschisă. Am împărtășit cu ea dragostea imensă pentru căței, pe care i-a adorat până la durere, și fidelitatea absolută față de adevărul scris.
Cariera ei a debutat încă din 1972 la Globe and Mail dar în peste cinci decenii de presă scrisă, Blatchford a fost singura jurnalistă care a scris pentru toate marile case de presă canadiene : The Globe, Toronto Sun, Toronto Star, National Post.
Mai mult, extrem de talentată și riguroasă, Christie Blatchford a creionat cu talent știri din lumea sportului, lumea socială și a atins un rafinament aparte în jurnalismul de investigație. Un spirit critic desăvârșit susținut de o etică deontologică fără precendent, Christie Blatchford a slujit un singur stăpân: adevărul. O forță a cuvântului care a câștigat respectul tuturor, inclusiv al celor pe care i-a criticat.
Absolut remarcabile sunt și cărțile ei de non-ficțiune Life Sentence și 15 Days: Stories of Bravery, Friendship, Life and Death from Inside the New Canadian Army (ultima fiind premiată cu Governer’s Award în 2008). Pentru carieră jurnalistică remarcabilă, ea a primit în 2019 George Jonas Freedom Award și a fost indusă în Canadian News Hall of Fame. Ca multe personalități remarcabile, Christie a fost crucificată pentru unele dintre opiniile exprimate în presă – notoriu este cazul funeraliilor pentru Jack Layton, căruia deși i-a recunoscut meritele politice a fost în același timp radical cu ceea ce ea a numit “canonizarea publică”. În stilul ei franc, Chistie Blatchford și-a asumat criticile. La finele anului trecut, editorul fondator al trustului Național Post Kenneth Whyte spunea despre ea: "Blatchford ne-a acordat un loc de onoare pe harta recunoașterii publice. A lucrat cu pasiune și inteligență fiecare material de presă."
Este greu de imaginat presa fără Christie Blatchford. Lipsa ei va fi durereoasa dar forța pe care a generat-o în lumea scrisului, cuvântul ei și veriticalitatea ei vor fi repere în timp. M-am uitat pe ultimele ei postări pe Twitter și, aproape profetic, ultima sa mențiune este din octombrie 29 și este un re-tweet care spune așa: "If your path demands you to walk through
Drum bun printre îngeri, Christie Blatchford!
Luiza Mureșeanu / Toronto 12 februarie 2020
|
Luiza Mureșeanu 2/12/2020 |
Contact: |
|
|