Subiectiv : Ingeri si demoni
Ultimul înger sălășuind printre noi cred că a fost Mother Teresa. Cunosc popi, prelați, faimoși cunoscători ai Bibliei și iluștri cărturari, dar nu am găsit nimic sfânt în ei dacă fac abstracție de pledoarea predicilor de la amvon. Nici unul dintre ei nu se obosește să ajute pe cineva, nici unul nu aduce la masa lor un nevoiaș sau copil ce nu are ce mânca și nici nu se atinge de rana unui suferind. Suferința a fost și a rămas bogată în victime, doar mila și dăruirea personală e săracă, aproape inexistentă. În ultimă instanță mulți dintre popi, predicatori și zeloși ai credinței, nu se deosebesc mult de vânzătorii buni de gură ce fac reclamă produselor din magazinele de lux.
Totuși, bunătatea nu a dispărut complect. Oameni de rând din toate păturile societății, mulți ce au foarte puțin de împârțit din agoniseala lor, își deschid sufletele și pungile ca să ajute cu ce pot pe alții, pe bolnavi, bătrâni și orfani, mulți din țări de care nu au auzit niciodată, și o fac numai din bunătate și omenie. În propria noastră țară, dărnicia lor anonimă a fost extinsă cu atâta generozitate în urma cutremurelor, a neglijenței din vremea ceaușistă a copiiilor din orfelinate și în prezent a multor familii de pensionari ce nu se ajung cu ce primesc de la guvern după o viață de muncă și suferință. De multe ori, lumina acestor dărnicii este filtrată printre degetele unor dregători hărpăreți ce-și insușesc nelegiuit bunurile destinate nevoiașilor. Pentru că printre noi sunt mai puțini ingeri decât demoni.
Îngeri și demoni. Sunt oare îngeri toți cei ce ajută pe alții? Putem considera demoni pe toți ce mint și iau câte puțin din bunurile altora. Haiducii nu prăduiau pe bogați ca să dea la săraci? În acest caz erau demoni ori ingeri? Putem oare separa într-un om ce e bun de ce e rău? Care e limita, unde e hotarul dintre bun și rău? Asta e întrebarea de care am fost frământat în ultimele zile. Eu însumi, beneficiar a unei vieți a cărei generozitate mi-a oferit mai multă longevitate decât înțelepciune, roșesc la amintirea unor acțiuni trecute, (multe având la bază intenții onorabile, dar oricum nescuzabile) deși în viața mea am ajutat pe mulți. Atunci, unde e locul meu? Printre îngeri, ori…?
E ușor să judecăm pe alții. E și mai ușor să-i ducem la stâlpul infamiei, să-i batjocorim, să le atârnăm tinichele de gât cu inscripții scandaloase și să-i improșcăm cu zoile murdăriilor omenești. O putem face dacă suntem înconjurați de-o gloată care urlă, se agită și face ce facem noi. Gloata ne dă forță, ne dă curaj să credem că avem dreptate, ne face invincibili. Gloata l-a răpus pe Domnul.
Ultimile săptămâni au urcat pe eșafod în văzul întregii lumi, un om învinuit de toate fărădelegile. Au adus pârători, au adus martori, juriști și judecători, și mulțimile au început să savureze în expectație osânda și execuția nelegiuitului. Nelegiuitul însă are un renume legendar, o biografie îmbogățită de realizări ieșite din comun, incomparabilă cu majoritatea celor din lumea lui și nimic nu va împiedica pe cei de după noi să celebreze acest erou ce a clădit lucrări remarcabile. Acuzatorii lui s-ar fi mândrit cu cinstea unei simple strangeri de mână în trecut, dar astăzi nu știu cum să-i diminueze calitățile și atunci i-le ignoră. Tot ce contează acum sunt defectele. Defectele lui magnificate la rangul de crime majore ce nu pot fi trecute cu vederea fără o osândă pe măsură, osânda capitală. Apărătorii lui nulificați prin refuzul aducerii de martori, au adus totuși în proces dovezi multiple de nevinovăție pentru fiecare acuzație, dar, ca și cum niciuna din spusele lor nu ar fi rezonat în spațiu, acuzatorii au continuat să repete aceleași învinuiri mereu și mereu, exasperant, cu credința că repetiția le vor da mai multă greutate. De data asta nu au reușit. Acuzatul a fost achitat. Dușmanii lui însă au promis continuarea colecționării de noi acuzații pentru că ura lor împotriva unuia ca el, al cărui strălucit efort scoate la lumină toate strădaniile lor de-a pune mâna pe putere cu orice preț, nu poate tolera nici o întârziere. Decizia lor de distrugere a tot ce a clădit și continuă să clădească, e izvorâtă din neputința confruntării în luptă directă cu un adversar mai puternic și atunci trebuie să recurgă la lovituri sub centură și alte șiretlicuri. Arsenalul lor e mare și încăpător. La nevoie vor găsi și alte mijloace.
Cât de ușoară e amăgirea și cât de ușor este să ne lăsăm amăgiți când în jurul nostru roiesc amăgitori cu voci languroase ce descriu promisiuni în paradisuri viitoare. Unii o fac de la înâlțimea amvonului în timp ce coșul zecimii e dat din mână în mână printre credincioși. Alții o faceau la colțuri de stradă adunând curioși în drum, dar cu noua tehnologie, astăzi o fac întrebuințând telefoanele celulare. Cei mai periculoși sunt cei ce-o fac în parlament. Toți se cred sfinți și nu vor decât să facă bine. Pentru binele tău ei sunt gata să facă orice sacrificiu, sunt gata de luptă pentru tine, iar tot ce ți se cere, e să le dai votul.
Sunt mulți și e grea alegerea. Pe care să crezi? Putem desprinde din vorbe adevărul? Putem găsi în om ce e bun și ce e rău? Ultimul înger trăit printre noi a fost Mother Teresa.
Ingeri și demoni. Lupta continuă, precum în cer, așa și pe pământ. Binele și răul se confruntă neîncetat. Binele și răul se confruntă în noi inșine lăsându-ne să ducem bătălia de purificare în tribunalul conștiinței fără martori și advocați. Acest tribunal e mai drept decât toate celelalte și e singurul ce cu adevărat poate dicta direcția următorului pas, și a alegerii ce-o facem.
..............................
Toronto / februarie 2020
|
David Kimel 2/7/2020 |
Contact: |
|
|