”Ziua Cârtiței” sau ”Ziua lui Moș Martin”?
Alături de multe alte tradiții religioase păstrate din vechime în România, se numără și Sărbătoarea de Întâmpinare a Domnului sau Stretenia prăznuită pe data de 2 februarie an de an. Și astăzi în multe comunități rurale din Țara Oltului, de pildă, am întâlnit o pitorească datină legată strict de începutul lui Făurar, care se numește semnificativ ”Ziua Ursului”. După trecerea lunilor decembrie și ianuarie, oamenii vor să ştie dacă mai ţine mult sezonul alb? Iar un indiciu empiric îl poate oferi o reacţie a lui...”Moş Martin”.
Pe timpuri, cînd nu se ştia de prognozele meteo, populaţia se lua după anumite obiceiuri, superstiții interpretând în mod simplist diferite semne ale naturii, vietăților, plantelor. Astfel, dacă în dimineața zilei de 2 februarie este soare și ursul iese în aer liber își va vedea umbra. Atunci se... ”sperie”, reintră în bârlog și va mai sta acolo încă șase săptămâni, pentru că atât va mai ține iarna. Dacă însă ursul nu-și zărește umbra, se zice că va mai sta pe afară simțind cî iarna se întrerupe, iar primăvara urmează să se apropie.
Unele superstiții spun despre ”Ziua Ursului” că ar avea mai multe ceasuri rele, iar cine se naște sau cine face nuntă în această zi va avea parte de multe necazuri în viață și nu-i va merge bine.
Stretenia era pe vremuri la sate și o zi a femeilor în etate, a...babelor care se adunau în casa uneia cu ”dare de mână”, mâncau plăcinte, beau un pahar de vin și trăncăneau vrute și nevrute, petrecând câteva ore împreună.
În credinţa populară românească ursul reprezintă pe bună dreptate un „rege neîncoronat al pădurii”, fără rivali, fiind impunător şi curajos. De aceea în unele zone de munte din Munții Făgărașului cu ani în urmă exista obiceiul ca pruncii plăpâzi, bolnăvicioşi să fie unşi cu grăsimea acestui animal puternic.
Un octogenar mi-a povestit despre multe obiceiuri şi datini păstrate din străbuni. Cică de Stretenie bunicul său îl mânjea pe faţă cu seu când era un prichindel, îngânând un descânt din care ”eroul” nostru a reţinut că trebuia să crescă „mare şi frumos”, ca un...urs! Era chiar şi o modă ca băieţii mai plăpânzi să fie alintaţi cu porecla „Ursu”, spre a căpăta putere la maturitate.
Persoanele „bolnave de sperietură" erau afumate cu păr smuls din blana acestui mamifer impunător. Odinioară, când prin satele românești colindau ţiganii ursari, barbatii betegi de şale se aşezau pe pământ şi se lăsau calcaţi de impozantele fiare îmblânzite, care aveau belciug în nas și făceau un original „masaj”, ca betegii să-şi revină şi să fie iar sănătoşi.
De ”Ziua Ursului” gospodarii făceau prognoze legate de culturile din sezonul următor, stabilind timpul optim al semănăturilor de primăvară. Unii săteni mai superstiţioşi ameninţau cu... securea pomii fructiferi din livadă, „speriindu-i” că îi vor tăia dacă care nu dau rod.
... Nu doar în ţara noastră data de 2 februarie are o anumită însemnătate – în afară de cea religioasă – fiind numită în Statele Unite ale Americii „Groundhog Day” – „Ziua Marmotei” sau a ”Cârtiţei”. A fost şi un film celebru cu acest titlu, vi-l mai amintiţi?
Peste Atlantic ziua amintită este legată de o veche tradiţie populară. Simpaticul personaj înblănit se numeşte „Phil”, fiind un mic mamifer ce trăieşte sub pământ, şi care poate...anticipa, vorba vine, dacă iarna mai continuă mult ori nu, ferindu-se ori nu de razele soarelui. În prezenţa camerelor de televiziune, a fotoreporterilor şi a unui numeros public micul personaj ”prevesteşte” cum va fi vremea în săptămânile următoare.
.......................
pt Observatorul
Horia C. Deliu
|
Horia C. Deliu 2/4/2020 |
Contact: |
|
|
