„Viața ca o poveste!” o carte de Paul Deboveanu
„Viața ca o poveste!” este o carte de o sinceritate și maturitate cuceritoare. Simplu, direct, fără înflorituri stilistice, fără aerul că face literatură, cartea evocă o viață așa cum a fost. Familia numeroasă, plecată de la nivelul bunicilor și părinților, frați, veri, rude diverse, prieteni din copilărie și școală trăiesc într-o umilință armonioasă deși nu sunt puține greutățile vieții. Să nu uităm că, Paul, eroul cărții și al poveștii trece prin anii de sfârșit de război, de foamete, de privațiuni de tot felul, care impuneau un regim străin de spiritul tradiției românești.
Născut sub semnul miracolului, având în vedere visul mamei sale în care Fecioara Maria îi poruncește să nu întrerupă sarcina, autorul acestor pagini s-a distins prin calități deosebite. Frumos, ca un Făt de basm, jovial și prietenos, inteligent, „deștept dar leneș” cum îl numea profesorul de matematică din gimnaziu, mai apoi sportiv talentat la mai multe sporturi de echipă (volei, fotbal, handbal, baschet) va urma vocația care i-a fost predestinată, în ciuda voinței tatălui sever și milităros care l-ar fi văzut inginer chimist, fiind profesor de educație fizică și sport în învățământul liceal băcăuan.
Povestea, de o naturalețe cuceritoare, are și reflexe clasice. Întâmplarea de la scăldat cu vărul Puiu (din Pitești) și vecinul Costică Medeleț amintește de fragmentul „La scăldat” din „Amintirile” lui Ion Creangă. Secvența „Bâlciul” se poate identifica cu „La Huși” de Ion Luca Caragiale. Bâlciul prilejuiește exprimarea unei lungi liste de produse culinare: mici, cârnați, fripturi, plăcinte, vată de zahăr și multe alte lucruri, care fac diversitatea și atracția copiilor, mai ales. Bâlciul înseamnă și bărcile care se dau peste cap, lanțurile, fata plutitoare sau Titi Boldescu, cel mai puternic om, care rupea lanțurile și câte altele.
Anii de școală sunt evocați începând cu învățătorul Radu Cașcaval. Copilul Paul se maturizează încet, dar sigur, pășind pe calea cea dreaptă, chiar dacă nu în deplin acord cu vrerea tatălui. „Tata a fost mereu un om aspru, milităros, dar drept. De frica lui, am reușit să țin direcția corectă”.
Spirit independent, Paul, deși supus asprimii tatălui, își croiește drumul în viață urmându-și destinul. Anii liceului sunt hotărâtori, îi conturează profilul moral și profesional. „Eram tinerel, frumușel, destul de băgăreț și îndrăzneț și veșnic îndrăgostit” (p. 79). Pentru Paul liceul a însemnat „muncă, luptă, școală (în sensul de învățătură) disciplină și spirit de învingător. Era o oază de lumină”. (p. 95)
Cu capitolul „Adolescența” eroul nostru începe procesul maturizării căpătând profilul moral prin care s-a făcut cunoscut între colegi, mai ales prin sport, adică disciplină, rigoare, spirit de echipă și răspundere, abnegație, competitivitate („viața este o luptă, nu-i așa?”), colegialitate. Pare curios, dar din anii de liceu l-au impresionat profesorii de latină și de fizică.
Un portret emoționant sub semnul venerației face fratelui său mai mare, Marin, care ajunge contraamiral de flotilă, autor de cărți de navigație, în prezent membru corespondent al Academiei Române.
Savuroase sunt capitolele despre armata cu termen redus, după studenție și apoi cariera profesională începută la Bacău, cu repartiție ministerială.
O pată de culoare în „Viața ca o poveste!” este evocarea jocurilor din zona Turnu Măgurele a județului Teleorman. Alături de paparude ne prezintă și alte forme de manifestare populară, folclorică (pupatul porcului, bătaia alviței, troaca și zerezanul), unele amintite și în „Moromeții” lui Marin Preda. Pentru a juca fotbal făceau mingi din cârpe, printre altele din bășica de porc. Dar ca să primească bășica, conform unui ceremonial local, trebuia să pupe porcul sub coadă (p. 112). Nu vă grăbiți, pupatul se făcea după ce porcul era pârlit, ras și spălat. Jocul „Paparudelor” pentru aducerea ploii pe timp de secetă, este evocat cu atâta măiestrie, încât crezi că pana lui Paul este mânuită de un veritabil folclorist.
Așa l-am cunoscut pe Paul Deboveanu, profesorul de educație fizică în cancelaria Liceului „Pătrășcanu”, apoi Colegiul „Gheorghe Vrănceanu” mereu cu zâmbetul pe buze, generos și amabil, cu ochii strălucind de bucuria întâlnirii cu un coleg de profesie, prețuit de forurile învățământului, apreciat pentru diversitatea activităților pe care le organiza cu elevii, serbările școlare, ansambluri artistice, reuniuni de tot felul. La „Balul bobocilor” sau ”Plugușor” Paul era și a rămas „veșnic tânăr și ferice”, cum a spus poetul!
Așa rezultă din „Viața ca o poveste!”, așa a fost în toată cariera profesională, prieten și coleg de nădejde, un om pe care îți face oricând plăcere să-l întâlnești!
|
Prof. Traian Valeriu 2/1/2020 |
Contact: |
|
|
