Nu mai stim sa fim romantici
Poate mai ştim, însă nu vrem, fiindcă e jenant acum, la început de secol douăzeci şi unu, să mai fim romantici şi, adică, să simţim… omeneşte. În multe cazuri, e aproape suspicios să oferim flori fetei sau femeii iubite.
Un telefon scump, un laptop, o tabletă etc., e cu totul altceva, e la modă, e de bonton, ba chiar şi nuanţa de bucurie e alta decât la oferirea unei flori. Am auzit o voce suav-drăgălaşă spunând: „La ce naiba ai dat bani pe flori? Mai bine mă invitai la un Mc Donalds!”
Să fi fost doar o glumă? Însă, ideea apare, în contextul general, oarecum nepotrivită, ba chiar vetustă în marea desfăşurare de alte forţe tehnice care nu apropie, ci îndepărtează din punct de vedere al umanului din prezentul nostru fără precedent...
Adevărul este că Omul nou, datorită agresiunii la care este supus de fluxul informaţiei şi posibilităţilor tehnice, inclusiv, sau mai ales, de comunicare, îşi exclude treptat, voit sau nu, procentul de parte romantică din suflet, care se reduce aproape clipă de clipă. apropiindu-se de dispariţia totală. Aşadar, ajungem mai rapid decât ne vine să credem, la o asemenea transformare a egoului, că nu ne mai recunoaştem noi pe noi.
Suntem martorii unei tot mai accentuate indiferenţe faţă de semen, sentiment care nu mai reprezintă cine ştie ce noutate, dimpotrivă. Acest aspect, cred că nici nu ne mai interesează, fiindcă abundenţa de probleme, existenţiale în general, ne obligă vrând-nevrând, să gândim altfel şi să acţionăm altfel. Astfel, procesul depersonalizării, odată început, se desfăşoară şi cu viteză şi cu succes direct proporţional cu trecerea timpului. Prin natura situaţiei, pierdem enorm ca… oameni în timp ce câştigăm ca… roboţi, fiindcă agresiunea, despre care aminteam puţin mai înainte este total acaparatoare, în care persistă şi elemente demolatoare, ca să nu spun chiar distrugătoare din punct de vedere psiho-mental.
Fenomenul semnalat mai înainte, nu este deloc accidental, ci se petrece, cât se poate de clar, în detrimentul laturii umane, fiindcă, nu ne sună prea bine, sau deloc bine faptul că am redus cu hărnicie cantitatea de lectură, de ce nu?, de dorinţa cunoaşterii… Se citeşte puţin, periculos de puţin, dacă admitem o perspectivă a relaţiilor dintre oameni. Păstrând proporţiile şi respectul ce se cuvine, partea tehnică invadatoare nu ne face mai umani, mai înţelegători, mai comunicativi şi mai sentimentali, dimpotrivă, ne îndepărtează pe unii de alţii până la înstrăinarea totală, În paralel, evoluează, începând cu anii de şcoală, o cultură unilaterală pe considerentul: la ce îmi trebuie să ştiu istorie, geografie etc., din moment ce profesia mea este, să zicem, cea de informatician? Această unilateralitate a culturii, care nu mai este… generală, de fapt procentul în sine fiind condimentat din belşug cu intruziuni solide şi mai uşor de asimilat din societate, devine dominantă şi cu mult mai uşor de asimilat fără ameninţarea trecerii în carnetul de note, sau vreo testare socială. Iar în acest context, ne întrebăm: oare chiar nu mai ştim şi nici nu mai vrem să fie romantici tocmai prin reducerea cantităţii de umanism din noi şi a nu deveni penibili manifestându-ne ca nişte, încă!, romantici?
Şi-atunci, repet: am uitat, sau nu mai ştim să fim uman-romantici? Poate nici nu mai vrem, fiindcă starea noastră nu mai corespunde. Totul, dar absolut totul se desfăşoară cu respectarea altor parametri, totul este îmbrăcat în armura blindată a unui modernism înţeles nu totdeauna cum trebuie. A nu mai citi, a nu mai acumula cunoştinţe din lecturi şi studiere, oare nu înseamnă un drum spre dezumanizare, în realitate, spre robotizare, spre oameni lipsiţi de sentimente?
Personal, consider că da. Ne aflăm deja într-o lume a nepăsării faţă de ce e în jurul nostru, inclusiv faţă de semenii noştri…
Traversăm strada cu telefonul la ureche, aparat care nu lipseşte nici la un meci, la privitul la televizor, întâlniri de afaceri, în timpul unei plimbări, întâlniri cu omul drag(?)…
E riscant să porţi, întâmplător, o carte subsuoară, sau să vorbeşti despre o carte proaspăt citită, să oferi o carte, pentru că poţi fi lesne etichetat drept ins care este, sau va ajunge în curând, eliminat de societate…
Un asemenea comportament în… văzul lumii, te compromite, te face de râs!
|
Dumitru Hurubă 2/1/2020 |
Contact: |
|
|
