Carti care ne-au marcat existenta ( partea I ) - Ciclul transformarii umane
Vazand un copil alergand in jurul tau si simtindu-ti sufletul zburand si zambind la o astfel de desfasurare de puritate si libertate nu poti sa nu iti indrepti gandurile spre rezultatul concret si implinit a ceea ce omul devine multi ani mai tarziu si spre ceea ce se intampla in istoria unui destin si a transformarii umane la nivel de individ.
Evolutia admirativa a copilariei este incarcata de puritate, gingasie, de o curiozitate nestapanita intru cunoastere si descoperire. Dar este primordiala aceasta puritate, aceasta natura umana neatinsa de civilizatie, societate sau nealterata de influentele de mediu si individ, ce m-a dus cu gandul la aceasta intrebare: „Ce se intampla cu adevarat cu noi ca fiinte umane de-a lungul evolutiei vietii?”.
Sa incepem cu inceputul. Noi cu totii, ca indivizi, ne nastem cu o identitate genetica ce ne este daruita din dragoste de parintii nostri, care au mostenit si ei la randul lor de la bunicii, strabunicii si stramosii lor, devenind si noi parte din firul intortocheat al codului genetic familial. Bineinteles ca fiecare nou nascut este adus pe lume cu o anumita structura si deci cu un anumit caracter, dar la nastere sosim cu gradul cel mai inalt de puritate, de aceea poate ca si tipam pentru ca avem primul contact cu lumea realitatii ce ne va forma identitatea de mai pe urma. Aceasta puritate este relativ bine mentinuta in primii ani de viata, copilul fiind o tandra si dragalasa prezenta, cu ochii mari dezvaluindu-ti adancurile frumusetii sufletesti in cea mai pura stare, avand un ras al sinceritatii depline sau un plans si o necajeala a nedreptatii chinuitoare. Copilul este mereu in cautare de dragoste si caldura sufleteasca, cere si necesita cele mai curate sentimente, joaca apare ca factor primordial in dezvoltarea lui, totul in jurul lui apartine unei lumi senine si invaluite in curatul lumii copilaresti.
Totodata, apar si primele necesitati ce trebuie satisfacute in existenta copilariei, unele fiziologice, precum mancarea si somnul dulce, altele precum mentinerea universului nealterat al jocului de pur si frumos. Reusita incepe sa nu mai fie chiar deplina, si iata ca apare primul contact cu vicisitudinile vietii, poate neinteles de actorul principal, copilul, pentru ca el nu are inca acea capacitate de discernamant a realitatii vietii.
Copilaria, totusi, este pentru multi unul din capitolele cele mai fermecatoare ale vietii si desigur exceptii exista din plin si multi dintre protagonisti ar vrea sa uite multe din intamplarile ei, dar in mare parte aceste memorii unice sunt extraordinar de bine definite. Apar incetul cu incetul cei sapte ani de acasa, formarea copilului si ridicarea lui pe caile educatiei familiale, si apar contactele reale cu lumea exterioara, lenta pe alocuri, spatiul temporal desfasurandu-se inca precum plutirea lenesa a unui rau de ses, mai mult spectator decat participant, mintea copilului absoarbe si observa, descopera si acumuleaza, si mijit incepe sa rasara si primul nivel de intoxicare, sau de influente negative, ce de multe ori pune copilul in dificultate si in incapacitatea de a intelege „De ce?”.
Lumea literara m-a readus recent in legatura cu aceasta forma unica a frumosului si purului, lumea copilariei, pusa pe hartie intr-o continua poezie de minunatul nostru scriitor Ionel Teodoreanu. Cred ca este povestirea cea mai tulburatoare si mai rafinata a formarii individului din copilarie la adolescenta si mai apoi la atingerea maturitatii.
Cele trei volume prezentate sub egida Medelenilor sunt poate cea mai puternica si mai apropiata descriere si intelegere a ceea ce reprezentam ca forma existentiala a copilariei si ceea ce devenim, incetul cu incetul, in stagiile urmatoare ale vietii: adolescenta, tineretea, maturitatea si batranetea.
Bineinteles ca cea mai superba incursiune, cea mai dulce descriere sau cea mai pura secventa a cartii se desfasoara in primul volum, unde sunt convins ca fiecare dintre cititori se regaseste intr-un fel sau altul in identitatea caracterelor prezente, Olguta, Danut, sau Monica, sau intr-un loc sau altul, la casa dulce a lumii patriarhale a Medelenilor.
Volumul al doilea paraseste, nu definitiv, lumea copilariei si intra furtunos in lumea zbuciumata a adolescentei, si odata cu ea si in lumea iuresului citadin iesean sau bucurestean. O imagine cat se poate de reprezentativa din ciclul transformarii umane, aceasta schimbare fundamentala si pe alocuri zguduitoare, a unui copil devenit adolescent peste noapte, data de schimbarea de varsta in mod primar, si de intelegerea protagonistului a acestui nou traiect existential, si nu in ultimul rand de mediul uman, social sau sufletesc cu acea semnatura marcanta si influenta asupra celui ce trece prin aceasta transformare (minunata ar spune unii).
Si Ionel Teodoreanu ne ajuta si in acest volum, ca de altfel in toate celelalte, sa urmarim nu numai aceste evolutii dar sa fim si ghidati si inconjurati de tot ce are un suflet mai curat, mai nobil, mai frumos, si totul fiind transpus intr-o proza poetica de zile mari.
In momentul in care se ajunge la volumul al treilea cursul povestirii atinge si urmatorul punct, oarecum asteptat sau intuit, cel al maturizarii caracterelor si a transformarilor dramatice legate de aceasta perioada, si mai mult de incercare a autorului de a incheia aceasta minunata desfasurare a vietii, dar care personal am simtit ca a fost mult prea puternica si in final sfasietoare. Intr-o oarecare masura evolutia caracterelor in acest ultim volum lasa frau liber imaginatiei si turnurii pe care fiecare din cei prezenti si forma destinelor lor au luat-o sau ar fi putut-o lua. Dramatismul culminant al sfarsitului de roman mi-a parut a fi ireal si printre randuri am simtit ca mereu ne este povestita si o alta ipostaza mai fericita si mai normala a finalului, dar simbolul acestui dramatism se potriveste extraordinar de mult cu calea pe care o poate urma viata in ciclul transformarii umane.
Dar ceea ce vreau sa subliniez din experienta trairilor redate prin aceasta carte este curioasa dar nu intamplatoarea traiectorie pe care un individ o urmeaza in aceste cicluri temporale foarte bine definite.
Dar ce este viata sau individul in raport cu aceste cicluri bine definite? Este sinteza copilariei, sinteza adolescentei, sinteza maturitatii, si sinteza batranetii.
Sinteza copilariei. Este inceputul. Starea cea mai pura de existenta, starea cea mai naturala a individului incarcata de descoperiri continue. Aduce cu sine invatarea limbii materne, necesara comunicare si primii pasi in educatie. Iau nastere amintirile cele mai puternice iar joaca este ocupatia primordiala a mintii si sufletului. Dependenta este puternica in relatie cu dragostea parinteasca. Capitol extraordinar de influent asupra inceputului formarii umane.
Sinteza adolescentei. Inceputurile despartirii de joaca si primele legaturi sufletesti intru dragoste. Zbuciumul incercarilor de a intelege mai mult, de a incerca mereu ceva nou, necunoscut, nebun cateodata. Apar primele nopti albe si zile petrecute departe de parinti si familie. Se intipareste marele semn de intrebare al iubirii. Viziunea neintelegerii celor din jur in legatura cu actiunile, gandirea si idealurile adolescentului. Lupta cu adaptarea individului la societate si asa zisul fagas normal al vietii calauzite de idealuri puternice si uneori chiar suprarealiste.
Sinteza maturitatii. Implinire si echilibru. Nasterea familiei si reluarea sintezei copilariei si adolescentei privite cu alti ochi. Profesia si vocatia sunt consumatorii majori ai existentei si de multe ori provoaca intrebari marete de viitor. Influente exercitate in exterior si asupra celor din jur. Idealuri mai mult pragmatice, si cateodata fortate. Inceputul amintirilor.
Sinteza batranetii. Intelepciune. Cele mai puternice amintiri. Transmiterea celor invatate mai departe. Bucuria revederii sintezelor precedente sub forma transformarii individuale a celor apropiati. Tristetea ultimei sinteze si bucuria unei alte copilarii.
Ideea sintezelor mi-a parvenit tot prin intermediul lui Teodoreanu care prezinta structura sintezelor ce duc la definirea unui scriitor in raport cu scaunul sau fotoliul din care creaza. Indraznesc sa preiau si sa adaug acestor sinteze care imi par foarte mult a se aplica si individului in ciclul transformarii umane si care se suprapun celor fundamentale enumerate ulterior.
Sinteza rasei. Odata am citit un eseu interesant intitulat „Englez, Francez, Spaniol” al lui Salvador de Madariaga care trateaza o detaliata si complexa comparatie a celor trei natiuni enumerate si in titlu. Definitia de inceput data celor trei natiuni m-a dus cu gandul spre exact ceea ce poate ajuta la intelegerea acestei sinteze. Englezul este caracterizat prin fair-play si actiune, francezul prin drept (droit) si inteligenta, iar spaniolul prin pasiune si onoare. Mai mult peste aceste diferente mai trebuie adaugat ca peste complicata si diferita definitie a ceea ce inseamna a fi „european” este cu totul altceva decât a fi japonez, sau la un nivel similar a fi asiatic. De acord. Nu poti sa iei un chinez si sa-l cresti si educi in Anglia ca tot nu va iesi un englez ci va fi un chinez educat pe baza principiilor educationale britanice.
Sinteza mediului. La Adelaide cu York cateodata ma opresc sa contemplez la trecerea lumii din districtul financiar torontez. Dupa o calatorie efectuata acum cativa ani in Franta comparatiile s-au nascut la fiecare pas. Lumea ce trece grabita spre slujba de zi cu zi, cladirile dreptunghiulare din otel si sticla, strazile paralele si perpendiculare, totul pare aranjat si ordonat in aceasta lume noua si orientata in directia bataii vantului cu iz de bani. De multe ori ma intreb cati dintre acesti trecatori ar fi putut fi cetateni europeni daca parintii, bunicii sau strabunicii nu ar fi fost determinati sa paseasca pe acest continent tanar. Si asa realizezi cat de diferit se poate forma un individ data fiind conjunctura si principiile impuse de un anumit mod de viata si de un anumit mediu.
Sinteza circumstantelor. In viata unui om exista o sumedenie de circumstante care apar pe firmamentul formarii fie ele de ordin social, politic, sau sufletesc si care pot fi mai mult sau mai putin intamplatoare. In decembrie 1989, perioada dramaticelor schimbari romanesti, au aparut acele circumstante socio-politice care sunt convins ca au influentat sub diferite forme ciclurile si vietile multor indivizi din Romania acelei perioade. Pentru multi dintre noi Toronto nu ar fi orasul ce ne gazduieste la ora actuala si ciclul transformarii umane ar fi capatat o cu totul alta turnura bazata pe alte imprejurari si circumstante.
Sinteza ereditatii. Ceea ce devii ca individ de-a lungul timpului are foarte mult de a face cu ceea ce esti prin prisma definita de mostenirea dobandita ereditar. Nascut si crescut intr-un neam de vita nobila determina foarte mult ceea ce poti deveni mai pe urma in diversele cicluri fundamentale. Sansele iesrii din matca ereditatii sunt destul de rare si de cele mai multe ori pot fi mascate de o aparenta schimbare dar care totusi a existat undeva departe in arborele ereditar ce te defineste.
Sinteza destinului. Stiu ca multi ar putea sa argumenteze intr-un mod hotarat cu ceea ce fiecare devine sau se formeza bazat pe ceea ce destinul iti poate harazi. Si de multe ori stau si ma intreb daca nu cumva destinul este definitia finala a ciclului de transformare alcatuit in mod nu neaparat exclusiv din aceste sinteze sau o combinatie a acestora. Intrebarea cu care eu raman deocamdata este cum este destinul hotarat sau atins, cum ajunge sa decurga intr-o anumita directie sau alta, sau daca este aleator, intamplator sau rezultat din reactia unita a ce defineste un individ.
Sinteza libertatii. Cat de curand ma incercau gandurile de a deveni bucatar pentru o vreme, libertatea mintii fiind ispita cea mai mare, bucuria eliberarii de orele încarcate de munca de birou, sau pur si simplu pauza cerebrala, simplitatea si atractia poate fata de ceva ce pare sa atraga ceva din persoana ta interioara. Cat de important este sa faci ceva care sa-ti dea libertatea de a spune ca esti un specialist in materie, si nu ca nu ai putea deveni un astfel de individ, dar efortul depus ar avea un gust amar, pe cand daca toata aceasta energie ai consuma-o in directia unei cat de mici pasiuni ar putea schimba in mod radical modul de percepere al vietii asa cum se leaga ea zi de zi de nebunia celor 8 ore de munca. Cele 8 ore ar deveni altceva, ar deveni o perioada mai putin limitata de timp, sau chiar mai mult poate ca si-ar pierde cuantificarea intru totul, si preocuparile si cu pasiunea s-ar imbina armonios in ceva care te-ar stimula intr-un mod cat se poate de eficient. E de speriat cand te gandesti ca un regim totalitar ar putea sa puna in practica un astfel de sistem si am ajunge foarte usor la paroxism, la nebunia ideala, lumea ar fi atat de controlata si de ghidonata incat ar tinde spre perfectiunea intruchipata a regimului totalitar. Dat fiind faptul ca acesta este un scenariu putin probabil, cine poate sa atinga aceste varfuri de armonie personala se poate considera inconjurat de putina libertate.
As vrea sa inchei acest capitol printr-un minunat fragment desprins din La Medeleni care si el m-a inspirat sa cutez a asterne aceste idei pe hartie:
„ ...Esti copil mic, de cinci-sase ani. Stii sa mananci urat; sa dormi solid; sa plangi cu o mie de lacrimi; sa razi cu zece mii de zurgalai – si stii, mai presus de toate, sa te joci. Te joci cu orice, cu unghia degetului mic, de la mana sau picior, si cu barba lui Dumnezeu. Contemplatia mistica – acea divina sugatoare de suflete, preparata de religii – n-a absorbit mai complet un suflet, decat joaca, sufletul copilaresc. Un copil cu o minge in mana e un copil cu sufletul in mana, cum unele tablouri religioase il arata pe Isus copil tinand in mana lui pamantul: trista minge. Astfel, copilul e, pe rand, toate jucariile lui: bat de poarca, minge de oina, zmeu, prastie, titirez, arsice, diabollo, cerc, papusa, soldat de plumb, trompeta, darabana, cal de lemn, scranciob... In clipa in care jucaria pe care o tine in mana nu mai e forma a sufletului sau, ci un simplu obiect de distractie, nu mai e copil. Dar atunci, e iarasi, pe rand, tot ce citeste, toti eroii de poveste, care-l incanta, toate chipurile vazute la cinematograf si teatru... Apoi vine dragostea, apoi incepe viata. De acum inainte nu mai poate fi nimic altceva decat ce e, asa cum e. Unii incearca in religie evadarea inconstienta de odinioara. Multi cred c-au izbutit. Altii se resemneaza sa fie ei, limitati in strictul hotar al personalitatii lor. Iar altii, izbutesc prin activitatile profesionale sa nu mai fie nimic; fericiti ca si copiii, sunt insa odiosi.”
La care eu as mai adauga in final ca ar fi extraordinar daca am incerca din rasputeri sa ramanem, macar putin, niste copiii.
|
Andrei Lambert - Toronto 4/9/2005 |
Contact: |
|
|
