Semnal de carte - "La Țărmul Marilor Lacuri".
La țărmul Marilor Lacuri un emigrant își reamintește meleagurile natale care se aseamănă preriei din midwestul american. Ca Ulise pornește într-o corabie imaginară spre casă.
Periplul spre Itaca visată se dovedește însă a fi spre un țărm de unde nimeni nu s-a mai întors niciodată.
Dar este această călătorie cea care îi dezvăluie argonautului misterul și frumusețea existenței.
Fiecare poem din carte reprezintă o însemnare din jurnalul de bord al acelei corăbii.
On the shores of the Great Lakes, an emigrant remembers his native lands that resemble those of the American Midwest prairie.
As Ulysses, on an imaginary boat, he sets off home.
The journey to the dreamland Ithaca turns out, however, to be towards a shore from which no one has ever returned. Nevertheless, it is this journey that reveals to the argonaut the mystery and beauty of existence.
Each poem in the book represents a note in the board log of that boat.
LA ȚĂRMUL MARILOR LACURI
La ţărmul Marilor Lacuri acolo șezurăm
Şi ne-am tânguit aducându-ne aminte de voi
Mare cea neagră și Dunăre învolburată.
La un mal era orașul temerar al vânturilor
Pe celălalt ţărm portul potcoavei de aur
Departe Itaca, tortuos periplul spre casă.
Vântul rupsese zăbalele de foc ale fulgerelor
Și năvălise precum caii sălbatici din prerie
Stârnind refluxuri pe ape şi furtuni de nisip
În pâlnia de calcar şi calcedonie a fiordului.
Coamele înspumate ale hergheliilor de valuri
Se retrăgeau tulburate la mal să înnopteze.
Din ochiul de chihlimbar al lunii lacrimi
Picurau pe obrajii pali ai dunelor de nisip.
Noi exilaţii de pe aici neîmpăcaţi cu soarta
Încărunţiţi de vremuri înainte de vreme
Mistuiţi de focul înstrăinării şi însingurării
Al surghiunului şi al dorului de cei de-acasă
Căutam în noi o cale de ieşire din labirint.
Sirenele ne aminteau cântecul trist al exilului
Și în coclauri cu vântoasele în ceaţa umedă
Orbecăiam somnambuli răsuciți după volte
De corăbii visând că preapline Marile Lacuri
Se revărsau iar noi miopi rătăceam drumul.
Apoi pe luciul fluid al lagunelor furtuna
A sculptat valuri adânci ca brazdele de plug
În magma cenușie și mocnită a înserării.
Clipind ochiul farului a rămas singur la ţărm
Priveghind valurile înşeuate de albi pescăruşi.
În grote pluteau lilieci ca pânzele de corăbii
Fluturând pe catargele avariate de naufragiu.
Păianjenii bâjbâiau prin văgăunile beznei
Iar veşnicia amurgea. Prin crugul încercănat
Şi posomorăt al cerului se strecurau viziuni.
Râurile de la gurile lacurilor coborau încet
Împleticindu-se ca bete pe braţele valurilor
Ca fecioarele despletite abia trezite din somn.
Se întorceau din lungi călătorii subpământene
Prin luminișul zariştii fără hotare ale savanei.
Și se auzeau ecouri disperate din genuni
Lovind în coastele de piatră ale malurilor.
Și sepiile şi gândălacii molcomi tresăreau
Din somn visând că se întorc printre limanuri
Pe frânghiile râurilor, prin toropitele savane
Și colinele de cupru ale porumbiştilor indiene
Prin colnicele aurite de dincolo de prundişuri
Pe şeile săltăreţe ale tumultosului fluviu
Până în lagunele năpușitoare ale golfului.
Ţărmul ardea ca un rug mistuit de flăcări
Lacrimi de lumină topită picurau din cer.
La mal bătrânul pescar înnoda năvoadele
Umede ale zorilor din razele calde de soare
Și din spuma valurilor prăvălite pe nisipuri.
Vâsleam apoi pe lotci vechi părăsite la mal
De răposaţii pribegi demult plecaţi dintre noi.
Tu mai rămâi Ulise mai zăboveşte un timp
La acest ţărm primitor la care ai dejugat
Și potriveşte-ţi cu grijă ceasornicul inimii
După bătaia rece și sacadată a valurilor.
Eu am să deznod resemnat frâurile ancorei
Am să ridic încet și pe nesimţite pânzele
Și am să pornesc aval pe o corabie de vise
Spre un port de unde nimeni nu s-a întors.
Am să mă îndepărtez uşor însingurându-mă
În noaptea care îşi trage năvoadele de umbre
Spre celălalt tărâm enigmatic și nemărginit.
..............................
Chicago USA
|
Marin Mihalache 1/26/2020 |
Contact: |
|
|
