Cultura Europeană și Vechiul Testament
Noțiunea însăși de „Cultură” este mult discutată și disputată. Are multe definiții, se întrepătrunde și se ciocnește cu noțiunea de „civilizație”. De aceea, dacă dorim să facem o digresiune privind rolul Vechiului Testament în formarea culturii europene, înainte de orice trebuie să definim noțiunea despre care vorbim. Desigur, ca orice definiție destul de contestată, opiniile sunt foarte diferite. Încercând să o găsim pe cea mai cuprinzătoare, cu cel mai mare grad de generalitate, propunem definiția dată de Eduard B. Tylor în „Cultura Primitivă” (1871). Cultura este „acel complex care include cunoașterea, credințele, artele, dreptul, morala, obiceiurile pe care și le-a însușit omul ca membru al societății”. [….].
Formarea culturii europene arată ca un con inversat, cu vârful în jos. Ea are ca punct de plecare revelația abrahamica a Unui Dumnezeu. Vechiul Testament, redactat undeva intre anul 1000 – 500 i.Ch.
l-a eliberat pe Om de tutela zeilor, l-a eliberat de modelul uman al zeilor creați de om dupa chipul și înfățișarea sa. L-a separat de fapt de Divin, dându-i libertatea și răspunderea de a fi Om. Abia din acest moment se creează o separare clară între Om și Divinitate, în care Divinul este judecătorul, iar Omul este liber să aleagă între Bine și Rău. Legile sunt Divine doar prin inspirație, prin revelație, dar ele sunt concepute pentru oameni și se aplică prin oameni. Doar începând cu acest moment, se poate vorbi de Omul Liber și Responsabil, care dispune de propria soartă, știind însă că și Binele și Răul vor fi răsplatite cu bine sau rău. Din acest moment se poate vorbi de clarificarea noțiunilor de Bine sau Rău, de Moral sau Imoral, de Legal sau Ilegal.
După apariția Vechiului Testament, peste cultura primordială Biblică, s-a suprapus, strat după strat, cultura elenă, antropocentrică, creând o mare filozofie, dezvoltând matematicile, scriind imense epopei și piese de teatru, apoi cultura romană, care a adăugat noțiunile de drept și organizare statală, le-a sistematizat, a creat administrația centralizată. Creștinismul apărut odata cu nașterea și sacrificiul lui Isus a reluat esența ideilor Vechiului Testament, adăugându-i ca element esențial iubirea de aproapele său. După adoptarea sa ca religie de stat de către Constantin și Theodosie, creștinismul a fost răspândit pe întregul teritoriu al Imperiului roman, așezându-se peste straturile culturale inițiale.
Acesta a fost rolul cel mai important al Imperiului Roman, cel de a răspândi ideile iudeo-creștine, pe care le-a înglobat în propria cultură, pe tot cuprinsul Imperiului. S-a produs și un puternic brasaj al populațiilor din care s-au selectat legiunile Romei antice și care, fiind deplasate dintr-un capat în celălalt al imperiului, au dus cu ei ideile iudeo-creștine, făcând astfel o „normalizare” culturală pan-europeană.
Dacă facem o paralelă între Cultura Europeană și coordonatele sale geografice, constatăm cu oarecare surprindere că granițele culturale europene actuale (mai mult sau mai puțin unite) se suprapun aproape perfect teritoriului european al fostului Imperiu Roman, din primele secole de după Isus Cristos.
Vechiul Testament nu este doar o lucrare cu caracter religios, decât în prima analiză. În prima analiză, el este un „compendiu” de mai multe lucrări, fiecare cu un rol bine determinat și care doar împreună dau măsura întreagă a valorii sale. Dumnezeu, promițând evreilor o Țară (ca teritoriu) și un Stat (ca organizare), le-a dat și toate legile necesare pentru o existență armonioasă, cu o cultură proprie și asigurând perenitatea instituțiilor.
1 – Există o parte ce astăzi s-ar putea numi o „Constituţie” a viitorului stat, în care se prevede împărțirea teritoriului în 12 regiuni, delimitate clar geografic, stabilindu-se modul de alegere a regilor, a judecătorilor, a preoților, locul și rolul fiecăruia, etc. Nu este uitată nici chiar „metrologia”, întrucât leviții sunt numiți responsabili de unitățile de măsură „de încăpere și de lungime”.
2 – Pentru o viață socială stabilă, era necesar un „Cod civil”. Ca atare, există „codul familiei”, legile civile, comerciale, precum reglementarea moștenirilor, și apare și „codul de procedură” civilă, respectiv condițiile necesare pentru asigurarea unei drepte judecăți.
3 – Cei ce consideră că legea talionului, „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” este legea de bază a Bibliei, simplifica și falsifică problema, confundând principiul măsurilor egale aplicate atât faptei cât și si răsplatei, cu un întreg cod complex de legi (Cod penal) ce prevăd modalitățile de pedepsire a infracțiunilor, începând cu furtul, continuând cu omorul din imprudență, etc.
4 – Pe lângă legile ce se adresează trupului, era esențial să apară o carte cuprinzând „legile spiritului”. Astfel, o parte esențială a Vechiului Testament este formată din „Codul moral”. El doar începe cu Decalogul care poate fi considerat ca fiind forma cea mai condensată a legilor morale, dar este mult mai pe larg comentat în tot cuprinsul Cărții, atât în Pildele lui Solomon cât și în celelalte cărți.
5 – Următoarea parte importantă a Cărții este un „Manual de igiena si medicina”, așa cum se cunoștea pe vremea respectivă. Există instrucțiuni clare cu privire la regulile de alimentație, de „purificare” prin spălarea corpului și hainelor, de recunoaștere a bolilor grave, de carantină în cazul unor incertitudini, chiar și circumcizia poate fi privită ca o regulă medicală pentru evitarea fimozei (care chiar și astăzi este destul de răspândită și se rezolvă prin aceleași metode ca acum trei mii de ani).
6 – Așa cum un popor și un stat nu pot exista fără un trecut, fără o istorie, nici poporul iudeu nu a putut să-și făurească existența fără propria sa istorie. Ca atare, există și o parte a Vechiului Testament care reprezintă un „Manual de istorie”. Acesta se poate identifica în „Impărați”, „Cronici”, „Geneza”, etc.
7 – Partea cea mai surprinzătoare a „Cărții Cărților”, privită ca o „Carte Sfântă”, este o „Antologie literară”. Pe parcursul lecturii, găsim adevărate capodopere literare, pagini de poezie nemuritoare, sau chiar romane adevarate. Este prea bine cunoscută „Cântarea Cântărilor”, a lui Solomon, sau „Psalmii” lui David, iar cartea lui Iov este un adevarat poem filosofic și moral. Cât despre „Cartea Esterei, avem de-a face cu un roman, în accepțiunea modernă a cuvântului.
8 – Nu se poate încheia această prea sumară analiză a Vechiului Testament, fără a remarca o parte, pe care în mod arbitrar aș denumi-o „Dogma”. Aceasta constituie, poate, partea esențială care definește însăși substanța monoteismului, regulile religioase, cultuale, filosofia religiei iudaice.
In conformitate cu definiția de mai sus a culturii care „include cunoașterea, credințele, artele, dreptul, morala, obiceiurile pe care și le-a însușit omul” și care se regăsesc în totalitate în Vechiul Testament, ei sunt stâlpii pe care s-a construit cultura europeană, ceea ce a facut ca oamenii de cultură din Europa din toate timpurile să se înțeleagă fără distorsiuni (adeseori fără translator), iar operele culturale europene să fie percepute unitar pe tot cuprinsul continentului. Esențială a fost și existența în întreaga istorie a Europei a unor limbi vehiculare, paneuropene, vorbite de oamenii de cultură din toate
țările continentului. Intrucât cultura bazată pe monoteismul iudaic a căpătat răspâdire europeană doar după cuceririle romane, era firesc ca prima limbă culturală europeană să fie latina. Și așa a și rămas până după evul mediu, până la apariția statelor centralizate pe criterii naționale (secolul XVIII -XIX), când a fost înlocuită de limba franceză, acum tinzând să fie înlocuită, la rândul ei, cu limba engleză.
Elementul esențial care se degajă din întreaga lectură a Vechiului Testament este omul umil în fața Judecătorului, care nu caută înțelepciunea pentru a se lăuda și a fi lăudat, ci cel care știind că nu știe, caută mereu înțelepciunea, știind dintru început că aceasta, fiind infinită, atribut al absolutului, accesibilă doar lui Dumnezeu în totalitatea sa, n-o va atinge niciodată. „Vanitas vanitatum, et omnia vanitas”.
Vechiul Testament a fost prima ocazie în care s-a adunat într-o singură lucrare genială o Cultură, în cea mai modernă accepțiune a cuvântului, cultură antică și care constituie fundația culturii europene : justiția, medicina, literatura, istoria, religia (sau “cunoașterea, credințele, artele, dreptul, morala, obiceiurile”) ale cărei valori sunt actuale și astazi și care stă la baza întregii noastre culturi și civilizații.
|
Gheorghe Grun 1/26/2020 |
Contact: |
|
|
