Despre UNIRILE Romȃnilor!
Azi 24 Ianuarie 2020, la 161 de ani de la Unirea sub sceptrul
Colonelului Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Alexandru Ioan I.
Lucrarea de fața este ȋnchinată Unirii Moldovei și Țării Romȃnești, cunoscută sub denumirea oficială inițială de Principatele Unite, acceptată de marile puteri și realizată de către popoarele din cele două țări romȃnești ȋn frunte cu marii pașoptiști unioniști.
Pentru a ȋntări această realizare absolută a poporului romȃn și pentru a contracara ȋncercările unor răuvoitori din țară, dar și din afară, care din dorința de a diminua cu orice preț această splendidă izbȃndă celestă, nu ezită să acorde primordialitate conjuncturii internaționale favorabile după ȋnfrȃngerea Rusiei ȋn Războiul Crimeei, am considerat necesar să arăt că Unirea nu a apărut de nicăieri, ȋn vremurile de atunci.
Unirea romȃnilor moldoveni, munteni și ardeleni a fost o dorință mult mai veche a marilor voievozi care au stat ȋn fruntea lor cu sabia ȋntr-o mȃnă și crucea ȋn cealaltă mȃnă. Despre ȋncercările de unire a celor trei țări romȃne, Valahia, Moldova și Transilvania, s-a scris destul de mult atȃt de către istoricii medieviști romȃni dar și de către cei străini. Ȋncă de la jumătatea sec. XVI, Petru Rareș și apoi Alexandru Lăpușneanu au dus o politică de legături strȃnse cu Transilvania și Valahia (Țara Romȃnească) atȃt pe plan economic, politic, cȃt și militar. Ȋnaintea lor, ȋn timpul evului mediu timpuriu, altor domnitori și voievozi importanți le-au fost atribuite ȋn cronicile străine, titluri care sugerau refacerea Daciei (Restitutor Daciae): Mircea cel Bătrân - „Domnul Dacilor şi Regele Dacilor”; Iancu de Hunedoara - „Ioan Getul - regele dacilor şi peonilor1”; Vlad Ţepeş - „Domn al Geţilor”; Ştefan cel Mare şi Sfânt - „Rege al Daciei”. La scrisoarea lui Ștefan cel Mare către Principii creștini, din 25 ianuarie 1475, după bătălia de la Vaslui din 10 ianuarie 1475, prin care solicita ajutor ȋmpotriva turcilor (pe care nu l-a primit, fiind nevoit să-i ȋnfrunte singur pe turci la Războieni ȋn 26 iulie 1476), Papa Sixtus al IV-lea, ȋn două scrisori succesive din anul 1476 și 1477, fapt rar ȋntȃlnit ȋn epocă, ȋi răspunde elogios și ȋi acordă titlul de „Athleta Christi”(Campionul lui Hristos): 1 PEÓN1 s.m. (În America Latină) Muncitor agricol sărac, căzut în semirobie din cauza datoriilor; clăcaș; semiiobag. [Pron. pe-on. / < fr. péon, sp. peon]. sursa: DN (1986)
- „Lucrarea ta asupra necredincioșilor turci, vrajmași comuni, săvȃrșită pȃnă acum cu ȋnțelepciune și bărbăție au adaos atȃta strălucire numelui tău, că ești ȋn gura tuturor și ești lăudat cu deosebire de toți, ȋn unire de simțiri.
Fii fără istov, dară și, oricum faci, caută izbȃnda pe care cerul ți-a hărăzit-o, ca să primești răsplata veșnică de la Dumnezeu și prețuirea acestui Sfant Scaun Apostolic.
Dată la Roma, 20 martie 1476, anul 5 [al pontificatului nostru].”2
- „Cum deci, precum o ştiu toate naţiile pământului, neamul fără de lege al turcilor nu încetează a unelti în contra credinţei ortodoxe şi contra acelora care au primit-o în Sfântul Botez al renaşterii şi mai ales în contra iubitului fiu, nobilul bărbat, Ştefan Voievod, şi a stăpânirilor sale care se află în regiunile mărginaşe cu turcii, pentru ca, supunându-le aceste spurcatei lor tiranii, să li se deschidă mai uşor drumul spre ţările celorlalţi creştini şi deşi sus-numitul Ştefan, ca un adevărat atlet al credinţei creştine, e dispus să reziste perfidiei şi atacurilor turcilor înşişi, totuşi, pentru susţinerea unei poveri atât de grele şi pentru a o duce la bun sfârşit, singurele lui puteri nu sunt suficiente, ci către acelea sunt necesare nu puţin averile şi ajutoarele creştinilor, care sau să contribuiască cu bunurile date lor de Dumnezeu, sau să se alăture personal, mergând să lupte în armata pregătită de însuşi Ştefan, pentru ca, în sfârşit, câineasca turbare a turcilor să poată fi înfrântă şi alungată de la hotarele creştinilor şi ca să li se taie aceloraşi turci curajul şi îndrăzneala blestemată de a prigoni pe creştini.”3
Recent, ȋn anul 2018, abordȃnd această problemă, Președintele Academiei Române, Prof. Ioan Aurel Pop, a spus că Ștefan cel Mare și Sfȃnt a fost cel mai mare conducător politic și militar pe care românii l-au avut în Evul Mediu și că potrivit unor documente găsite de curȃnd, acesta este „restauratorul Daciei”, fiind Domn al Moldovei, Domn al Țării Românești și conte al Transilvaniei, cu un secol înainte de Mihai Viteazul.
Astfel, ȋn episodul cu numărul 9 din serialul dedicat Centenarului Romȃniei Mari, „100 de adevăruri istorice” de la Televiziunea Trinitas a Patriarhiei Romȃne, respectatul profesor Ioan Aurel Pop a afirmat și susținut cu argumente că Ștefan cel Mare a fost primul care a încercat unirea tuturor teritoriilor românești: - „A fost un unificator al românilor, ante-litteram (precursor – n.a.).”
..............................
2 Fragment din scrisoarea Papei Sixtus al IV-lea din 20 martie 1476, n.a.
3 Fragment din scrisoarea Papei Sixtus al IV-lea din 13 ianuarie 1477, ȋn care ȋl numește pe Ștefan cel Mare „atlet al credinței”, n.a.
- „Ștefan al III-lea, cel Mare, și-a numit țara căreia îi zicem azi Moldova, Țara Românească. În scrisoarea trimisă Senatului Veneției la 1477, marele domn se plânge „că cealaltă Valahie” nu e statornică în alianța contra turcilor și că el trebuie să intervină mereu cu oastea acolo ca să pună domn vrednic și anti-otoman. Cealaltă Valahie era pentru el Țara Românească pentru că prima Valahie era pentru el Moldova. Prin urmare, adevărata Valahie pentru marele domn, pentru domnul de la Suceava, era Moldova.” - „El a adus țara de la sudul Carpaților sub ascultarea sa de mai multe ori și timp de 16 ani și opt luni a fost numit domn al Valahiei propriu-zise. Adică al Munteniei. De curând a ieșit la iveală că a fost numit conte sau guvernator al Transilvaniei. A stăpânit peste 100 de sate, târguri și cetăți în Transilvania, fiind cel mai bogat feudal din această țară. A creat episcopie, ajunsă la scurtă vreme mitropolie românească la câțiva kilometri de Cluj, în satul Feleacu, a pus stema Moldovei peste tot, de pe Târnave până în regiunea Dejului se văd și astăzi frumoasele încrustații în piatră cu bourul Moldovei.” - „Prin urmare, Ștefan cel Mare este „restitutio Daciae”, cel care a refăcut Dacia, fiind domn al Moldovei, domn al Țării Românești și conte al Transilvaniei, cu un secol înainte de Mihai Viteazul.” - „Cel mai important conducător politic și militar pe care l-au avut românii în Evul Mediu, unul de talie europeană, singurul român de obârșie și român politic, pe care Papa de la Roma l-a recunoscut drept atlet al lui Hristos, adică luptător în prim plan alături de toată Europa în lupta de stăvilire a avansării Semilunii spre centrul continentului.”
Din punct de vedere istoric așa este, ȋnsă dacă respectăm ordinea numerală strictă a Unirilor Romȃnilor, „de jure” sau „de jure” și „de facto”, atunci Unirea Principatelor Romȃne din 24 Ianuarie 1859, este a Treia Unire.
Această a TREIA UNIRE din Istoria Romȃnilor și a DOUA UNIRE sub sceptrul unui domnitor romȃn, a avut loc la 264 de ani de la Unirea lui Sigismund Báthory și la 259 de ani după Unirea lui Mihai Viteazul, ȋn data de 24 ianuarie 1859, cȃnd s-a realizat Unirea Principatelor Române sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza. (Foto Nr. 1, sursa: Internet)
Foto Nr. 1, Alexandru Ioan I.
Este foarte important să arătăm că la Marea Adunare de la Blaj din 3/15 Mai 1848, a fost exprimată clar dorinţa și voința de unire a românilor din Transilvania cu cei de peste Carpaţi, în urma discursului istoric al lui Simion Bărnuţiu.
„Libertatea cea adevărată a oricărei naţiuni nu poate fi decât naţională, ... nu există libertate atunci când nu-ţi poţi păstra şi afirma liber naţionalitatea, ... libertatea fără naţionalitate nu se poate înţelege la nici un popor de pe pământ.”, așa a spus Simion Bărnuțiu la Blaj.4
Acolo s-a strigat răspicat pentru prima oară: „Noi vrem să ne unim cu ţara!” (Ţara Românească şi Moldova), ca replică la decizia unilaterală a revoluţionarilor unguri din 29 mai 1848, cȃnd Dieta de la Cluj a proclamat unirea Transilvaniei cu Ungaria.
Alexandru Ioan Cuza a participat la Marea Adunare de de la Blaj, alături de alți fruntași revoluționari moldoveni și munteni: Gheorghe Sion, Alecu Russo, Lascăr Rosseti, Petrache Cazimir, Nicolae Ionescu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Grigore Brătianu, Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac ș.a.!5,6
„Prezența sa [a lui A. I. Cuza] la Blaj, ȋn 3/15 mai 1849, a fost ȋn măsură să-i imprime mai mult decȃt o simplă simpatie pentru conaționalii de peste Carpați!”, afirmă și reputatul istoric clujean, Prof. Ioan Bolovan.7
Unirea de la 1859 a fost primul pas foarte important pe calea înfăptuirii statului național unitar român, la 1 Decembrie 1918, proces ȋnceput ȋn 1848, avȃnd la bază identitatea etnică și apropierea culturală și economică strȃnsă ȋntre cele două țări romȃnești. (Foro Nr. 2, sursa: Internet)
În anul 1862 Alexandru Ioan Cuza unifică Parlamentul și Guvernul, realizând și unirea politică.
Prin reformele sale, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării României moderne. 4 Bărnuțiu, Simion, Românii și ungurii, Discurs rostit în Catedrala Blajului, 2/14 mai 1848, cu introducere și comentar de G. Bogdan -Duică, Cluj 1924.
5 Alexandru Ioan Cuza – domnitorul Unirii, https://www.dacoromania-alba.ro/nr29/alexandru_ioan_cuza.htm, accesat ȋn data de 24.01.2020.
6 Revoluția Romȃnă din 1948,
https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_Rom%C3%A2n%C4%83_din_1848, accesat la data de 24.01.2020.
7 Bolovan, Ioan, Unirea Principatelor și Alexandru Ioan Cuza ȋn conștiința romȃnilor din Transilvania, http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/47878/3/Bolovan%2BIoan-Unirea%2BPrincipatelor-2005pdf.pdf, accesat ȋn data 24.12.2020.
Intr-o scrisoare adresată la data de 21 octombrie 1865, Ȋmpăratului Napoleon III. susținător al Unirii alături de Regina Victoria, afirma răspicat: „Romȃnii au o conștiință politică, a drepturilor și datoriilor, Poporul romȃn trăiește de acum ȋnainte propria sa viață, el este romȃn și nimic altceva decȃt romȃn!”
După înlăturarea sa de la putere, prin lovitura de palat din noaptea de 10/11 februarie 1866, unirea a fost consolidată de către domnitorul Carol de Hohenzollern - Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite capătă denumirea oficială de ROMÂNIA.
Fără a umbri ȋn vreun fel Unirea Principatelor Romȃne din 1859 voi prezenta pe scurt cele două uniri anterioare. Eu consider că este bine, corect și sănătos să cunoaștem și să recunoaștem ȋn mod deschis și onest că Prima Unire a principatelor medievale romȃnești a fost realizată de către principele Transilvaniei Sigismund Báthory, suzeranul domnitorilor romȃni din Valahia (Țara Romȃnească) și Moldova care se intitula: „prin grația lui Dumnezeu, principe al Transilvaniei, Moldovei, Valahiei Transalpine și al Sfântului Imperiu Roman, domn al părților regatului Ungariei și comite al secuilor etc.” Unirea a avut loc la jumătatea anului 1595 și a durat doar 6 luni, din iunie pȃnă ȋn decembrie., fiind realizată ȋn baza tratatelor cu Valahia (Ţara Românească) şi Moldova, care au devenit „de jure” vasale principatului transilvănean, condus de Sigismund. 8,9
8 Ştefănescu, Ștefan, „Războiul cel Lung” (1593-1606) şi resurecţia românească. 2. Lupta pentru restabilirea hotarului Ţării Româneşti pe Dunăre (1594-1596), în vol. Istoria Românilor, vol. IV..., ed. cit., p. 602-603.
Ȋn sprijinul acestei afirmații stă și stema Transilvaniei prezentă pe sigiliul din 1595 al principelui Sigismund Báthory, care scoate ȋn evidență noua situaţie juridică după semnarea tratatelor din 20 mai și 3 iunie. (Foto Nr. 3, sursa: Catalogul J. Siebmacher’s großes Wappenbuch, Band 34, Siebenbürger Adel, Taf. 7, 1984) Artizanul din umbră al acestei uniri a fost cancelarul Transilvaniei, Ștefan Josika (Iojică) de Caransebeș și de Brănișca, nobil ungur de origine romȃnă din Banatul Montan, foarte bogat și puternic ȋn epocă.10,11 Foto Nr. 3, Sigiliul lui Sigismund Báthory, 1595, cu ȋnsemnele heraldice combinate ale Transilvaniei, Moldovei și Valahiei
A DOUA UNIRE politică din Istoria Romanilor, de data asta „de jure și de facto”, a celor trei principate romȃnești, și PRIMA UNIRE sub sceptrul unui domnitor romȃn, a avut loc „manu militari” la 27 mai 1600.
După victoria de la Bacău ȋmpotriva lui Ieremia Movilă, MIHAI VITEAZUL, aflat ȋn capitala Alba Iulia, emite actul domnesc care atestă UNIREA și se intitulează:
„voievod și domn a toată Țara Românească și al Ardealului și al Țării Moldovei”.
Această titulatură este reprezentată heraldic pe sigiliul personal din 1600. (Foto nr 4, sursa: Internet)
Foto nr. 4. Sigiliul lui Mihai Viteazul,
Este corect să spunem, că este foarte puțin probabil ca cineva să susțină că ȋn acea perioadă ar fi existat o conştiinţă naţională, nu numai la români, dar nici la alte popoare europene.
9 Dumitran, Ana, Completări la istoricul stemei Transilvaniei, pe marginea unui sigiliu aplicat la 31 mai 1595, în AUA, Series Historica, 9/I, 2005, p. 271-272.
10 Țigău, Dragoș, Lucian, Familia Nobililor Josika (Iojică) ȋn Secolele XVI-XVII,
http://banatica.ro/media/b18/dltf.pdf , accesat la data de 25.11.2019
11 Diaconescu, Marius, „Gândirea Politică a lui Ştefan Jósika, Cancelarul Principelui Sigismund Báthory (Paternitatea unei idei politice: unirea Transilvaniei cu Ţara Românească şi Moldova)”, ȋn ACTA TRANSYLVANICA Anuarul Centrului de Istorie a Transilvaniei vol. I (2004), pp. 17-42, Editura SCRIPTORIUM Bucureşti – 2004.
Muntenii, moldovenii şi românii ardeleni erau conştienţi că au limbă, religie şi foarte multe obiceiuri comune, iar cei cu pregătire umanistă știau că au şi origini comune, dar nu exista ȋncă o conştiinţă naţională care să-i unească ȋntr-o naţiune. Atunci erau doar transilvăneni, munteni şi moldoveni. FĂRĂ CONȘTIINȚĂ NAȚIONALĂ, NAȚIUNEA NU EXISTĂ!!!
Unirea țărilor romȃne la 1600 sub sceptrul lui Mihai Viteazul n-a apărut peste noapte, cum afirmă denigratorii marelui voievod, a fost o idee mai veche, un plan de lucru cu scopuri precise, ȋncă dinainte de urcarea pe tron a lui Mihai Viteazul.
Principalul făuritor al acestui plan a fost logofătul Ioan Norocea de Pitești și Szászsebes (Sebeș), foarte cunoscut ȋn epocă, dar ocultat după dispariția marelui domn, pȃnă ȋn ziua de azi.
El „a slujit” sub şapte domnitori ca logofăt, mare hatman și pârcălab și a participat efectiv la conducerea celor „trei țări romȃnești.” Ascensiunea sa începe în timpul domniei lui Mircea Ciobanu12 și a lui Pătraşcu cel Bun13. Omul de încredere a lui Mircea Ciobanu s-a căsătorit cu fiica acestuia, Stana.
După ce a părăsit din motive politice Valahia (Ţara Românească) în timpul lui Alexandru al II-lea Mircea,14 acesta s-a stabilit cu familia în Transilvania, unde s-a impus la curtea princiară din Alba Iulia prin serviciile aduse principelui.
Acolo și-a făcut prieteni influenţi, pe românul Petru Raț (Rácz) şi pe italianul Fabio Genga. Ambii i-au devenit gineri prin căsătoria cu cele două fiice ale sale, Zamfira (soția lui Petru Raț) şi Velica (la a doua căsătorie, soția lui Fabio Genga). Petru, căpitan ȋn armata lui Mihai Viteazul, a murit eroic în bătălia de la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599) și a fost ȋnmormȃntat ȋn Biserica medievală romȃnească din Teiuș, ctitorită de familia Raț.
Este demn de menționat că: „Petru şi Zamfira sunt strămoșii de origine romȃnă, cu douăsprezece generații ȋnainte ai Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a Marii Britanii, respectiv ai Alteței Sale Regale Prințul Charles!”15
.................................................................
Ioan Gheorghe RAȚIU, Brașov
12 Mircea Ciobanu, https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Ciobanu, accesat la data de 24.01.2020.
13 Pătrașcu cel Bun, https://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83tra%C8%99cu_cel_Bun, accesat la data de 24.01.2020. 14 Alexandru al II-lea Mircea, https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_al_II-lea_Mircea, accesat la data de 24.01.2020.
15 Rațiu, Ioan, Gheorghe, Biserica Greco-Catolică din Teiuș Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Biserică medievală românească, Ctitorie a familiei nobiliare Rațiu (Rácz, Ratz), Eseu documentar. Editura Universității Transilvania, Brașov, 2012. http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/40614, accesat la data de 24.01.2020.
|
Ioan Gheorghe Ratiu 1/25/2020 |
Contact: |
|
|
