Volumul „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu“, de criticul Magda Mihăilescu,
„Sora mea din Australia“ este o carte-album, monografie, care cuprinde diverse convorbiri, scrisori și confesiuni ale actriței. Albumul adună mărturii semnate de personalități care au marcat cariera Irinei Petrescu: Liviu Ciulei, Mihai Măniuțiu, Dan Nuțu, Virgil Ogășanu. De asemenea, sunt publicate portrete ale actriței scrise de regizorul Laurențiu Damian și de criticii Cristina Corciovescu, Eva Sîrbu, Doina Papp, Marina Spalas.
Volumul de 223 de pagini, care include numeroase fotografii inedite din viața și cariera Irinei Petrescu, a apărut în Editura Uniunii Cineaștilor din România, în condiții grafice excepționale, coperți cartonate, plastifiate, hârtie de album.
Într-un interviu fluviu din „Adevărul literar&Artistic“, cu care această carte-album începe, actrița vorbește despre anii copilăriei şi adolescenţei, despre formarea ei într-o familie de intelectuali şi întâmplarea care-a adus-o pe marele ecran şi mai apoi pe scenă. Artista povestește despre dificultatea de a înfrunta o meserie de vitrină, pentru un om iubitor de discreţie. În interviuri realizate în etape diferite ale vieţii şi creaţiei Irinei Petrescu, Magda Mihăilescu reuşeşte să obţină de la actriţă multe cugetări despre arta pe care a artista îmbrăţişat-o cu o mare conştiinţă de sine.
Comparând momentele de la sfârşitul carierei cu cele de la 18 sau 25 de ani, când a început-o, Irina Petrescu inventează această metaforă a surorii din Australia, citată în titlu: „S-a scurs întra-adevăr, multă vreme de atunci, am trecut prin multe încercări, am învăţat să mă raportez altfel de la viaţă, de aceea astăzi admit că ar fi o ingratitudine trufaşă să nu fiu recunoscătoare unui anumit destin. De mine cea de atunci nu mi s-a făcut însă, dor, pentru că eu mă uit la imaginea acea ca la fotografia unei surori mult mai tinere, care locuieşte undeva departe de tot, în Australia, şi pe care nu am văzut-o de mult. Nu mai sunt eu. Sau, poate, sunt eu cât cuprinde, poate că tânăra aceea stă cuibărită în mine şi nu vreau să recunosc“.
„Ne-o reamintim din filme, din rolurile de pe scenă, dar şi în ipostaze insolite precum aceea a unui comentator avizat al propriilor filme, într-o călătorie iniţiată de Cristina Corciovescu pentru revista Pro Cinema, în 1996, sau în aceea de corespondent de presă pentru Cinema, în anii 1967-1970, când călătorea la festivaluri de film din întreaga lume, de unde trimitea articole pline de culoare şi informaţie despre oameni şi locuri, de la San Sebastian, Moscova, Paris, Hollywood, Londra. Tot din colecţia acestor reviste autoarea a selectat numeroase alte consemnări rafinate despre oameni şi evenimente, ba chiar şi întâmplări hazlii de viaţă care îi întregesc portretul şi contextualizează oportun faptele de creaţie“, apreciază criticul de teatru Doina Papp.
„Nu este o legendă. Irina Petrescu a fost la Hollywood şi i s-a propus să rămână acolo. Din motive personale a preferat însă să se întoarcă în ţară. Era născută să facă film şi a fost de cei mai importanţi regizori români: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Ion Popescu Gopo sau Gheorghe Vitanidis”, subliniază criticul de film Irina Margareta Nistor.
Într-un interviu fluviu din „Adevărul literar&Artistic“, cu care această carte-album începe, actrița vorbește despre anii copilăriei şi adolescenţei, despre formarea ei într-o familie de intelectuali şi întâmplarea care-a adus-o pe marele ecran şi mai apoi pe scenă. Artista povestește despre dificultatea de a înfrunta o meserie de vitrină, pentru un om iubitor de discreţie. În interviuri realizate în etape diferite ale vieţii şi creaţiei Irinei Petrescu, Magda Mihăilescu reuşeşte să obţină de la actriţă multe cugetări despre arta pe care a artista îmbrăţişat-o cu o mare conştiinţă de sine.
Comparând momentele de la sfârşitul carierei cu cele de la 18 sau 25 de ani, când a început-o, Irina Petrescu inventează această metaforă a surorii din Australia, citată în titlu: „S-a scurs întra-adevăr, multă vreme de atunci, am trecut prin multe încercări, am învăţat să mă raportez altfel de la viaţă, de aceea astăzi admit că ar fi o ingratitudine trufaşă să nu fiu recunoscătoare unui anumit destin. De mine cea de atunci nu mi s-a făcut însă, dor, pentru că eu mă uit la imaginea acea ca la fotografia unei surori mult mai tinere, care locuieşte undeva departe de tot, în Australia, şi pe care nu am văzut-o de mult. Nu mai sunt eu. Sau, poate, sunt eu cât cuprinde, poate că tânăra aceea stă cuibărită în mine şi nu vreau să recunosc“.
„Ne-o reamintim din filme, din rolurile de pe scenă, dar şi în ipostaze insolite precum aceea a unui comentator avizat al propriilor filme, într-o călătorie iniţiată de Cristina Corciovescu pentru revista Pro Cinema, în 1996, sau în aceea de corespondent de presă pentru Cinema, în anii 1967-70, când călătorea la festivaluri de film din întreaga lume, de unde trimitea articole pline de culoare şi informaţie despre oameni şi locuri, de la San Sebastian, Moscova, Paris, Hollywood, Londra. Tot din colecţia acestor reviste autoarea a selectat numeroase alte consemnări rafinate despre oameni şi evenimente, ba chiar şi întâmplări hazlii de viaţă care îi întregesc portretul şi contextualizează oportun faptele de creaţie“, apreciază criticul de teatru Doina Papp.
***
Irina Petrescu s-a născut la Bucureşti, la 19 iunie 1941. Talentată, elegantă şi misterioasă, Irina Petrescu a marcat cinematografia românească şi a atras atenţia regizorilor din străinătate. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” (1963). A debutat la Bulandra cu piesa “Noaptea e un sfetnic bun” (1964) de Alexandru Mirodan, în regia lui Radu Penciulescu, unde a jucat alături Octavian Cotescu, Ştefan Ciubotăraşu, Victor Rebengiuc. A desfăşurat o prestigioasă activitate artistică în cadrul Teatrului “Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti.
Activitatea teatrală a fost dublată de o bogată filmografie, din care amintim: “Valurile Dunării” (1959), “Nu vreau să mă însor” (1960), “Poveste sentimentală” (1961), “Paşi spre lună” (1963), “Străinul” (1964), “Concert din muzică de Bach” (1975), “Trei zile şi trei nopţi” (1976), “Acţiunea autobuzul” (1977), “Castelul din Carpaţi” (1981), “Imposibila iubire”, “Singur de cart” (1983), ” Încrederea”, “Cei care plătesc cu viaţa” (1991), “Hotel de lux” (1992), “Domnişoara Cristina” (1996). A făcut parte din distribuţia filmului documentar “Despre Iulian Mihu aşa cum a fost; Despre Noi, aşa cum suntem”, în regia lui Laurenţiu Damian (2009).
În februarie 2011, a avut loc premiera în România a coproducţiei româno-israeliene “Misiunea Directorului de Resurse Umane”, regia Eran Riklis, film în care Irina Petrescu face un rol memorabil.
S-a remarcat în numeroase roluri în spectacole de teatru, precum: “Leonce şi Lena” de Georg Buchner (1970), “Anunţul la mica publicitate” de N. Gingsburg, “A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare (1973), “Mizantropul” de Moliere (1989), “Teatrul comic” de Carlo Goldoni (1992), “Caligula” de Albert Camus (1996), “Thomas a Becket” de Jean Anouilh (1999), “Hamlet” de William Shakespeare (2000), “Unchiul Vanea” de A.P. Cehov (2001), “Oblomov” după I.A. Goncearov (2003), “Căsătoria” de Gogol (2003), “Elizaveta Bam” de Daniil Harms (2006), “Sfârşit de partidă” de Samuel Beckett (2009). În anul 2000, actriţa Irina Petrescu a fost decorată cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Ofiţer, de către Preşedinţia României. Irina Petrescu a murit pe 19 martie 2013.
|
Dumitru Costantin 1/22/2020 |
Contact: |
|
|
