Despre - Amintire, calea de întoarcere la sine și rotund al viețuirii în noi
Fraților,
Desigur, vă dați singuri seama ce au însemnat nemernicii gen Limbric Peltic, Ștepârță, Piș Belea, Nae Prelipuță, Apulizam, Fircă, Bazăvechil, Carcalete, Sucălete, Căcălete, la care pot fi adăugate cu succes partenerele de cloacă, cum altele decât cele enumerate mai sus, Reta Curcubea, Floaca, Blambuiana, Leanca Pișpeea, Grațela Belitot, madam Coik, un fel de femeie dop, o știți voi, dată la tors și întors pe la tot felul de paranghelii de „înalt” nivel, mă rog și etc.
Pe lângă frâna pusă spre viitor, poporului, națiunii, omenirii, în genere, papagalii oricărei generații, scursuri în timp, prin gene, au trăit ca viermii ascunși printre fecale, în intestinele poporului, infectând, când și când, întregul ei organism. În bunătatea Lui nemărginită, Dumnezeu i-a lăsat și pe acești cretini să vegeteze, doar, doar, își vor reveni. Ei nu și nu! Telectuali, păduchi, în fruntea nației. Pe vremuri, t`oarășe în sus, t`oarășe în jos. Acum, dom`le, la dreapta, dom`le la stânga!... Și uite așa, au pus mâna pe instituțiile statului, s-au vâr ici, s-au vârât colo, apoi au tocat, ca rozătoarele, orice, oriunde, oricând, fără gram de omenie și fără pic de rușine. Îmi vine să urlu, să vă scuip și să tot strig: „mai lăsați-i, bă, nenorociților, și pe alții să trăiască! Rabdă țăranii prin sate, după ce, din 47 și până mai ieri, alalteri, i-ați pus să tragă în jug, în cap-urile tot de voi inventate, se zvârcolesc bolnavii pe paturi de spitale, mor copiii la naștere, ca în Evul Mediu, doar pentru că pârjoliți tot, strângând averi și curve în jurul vostru, mai ceva ca pe vremea fanarioților, în timp ce aruncați avutul pământului pe care trăim de când ne știm, în mâna străinilor, și pe noi, cu el cu tot. Nu vă mai săturați, chiar dacă mâncați cu zeci de mii de guri, voi fiind doar o șleatcă, și împroșcați cu mizeriile voastre până și ideea de a fi om. Idioților! Omul Om e tot Om! Asta în plan uman, pământesc... În cel divin, e Dumnezul pe care l-ați scos din vremuri (ați fi vrut voi!), l-ați proclamat mort și ați strigat în cor, „Dumnezeu a murit!”! Iudeilor! Trădați orice, mai rău decat o fac japițele împuțite! Și asta, doar, doar ați fi voi, cumva, la vedere, „genii”, puieți, în locul celui ce-l merită sau chiar în locul Celui de Sus. În realitate, niște bășinoși... Vâști, în haznaua istoriei! Nimic mai mult!” Domne, ce vremuri ! Şi ce orbeţi ! Aproape că îţi vine să o iei în sus. Nu degeaba a pomenit Sorescu de „Ieşirea prin cer“ ! Pe acolo vom ieşi, într-o zi, sper eu, după ce vom plăti pentru tot ce am făcut aci, pe pământ!
Oameni buni, și eu, și voi, prea îmi pierd vremea cu niște jeguri sclifosite, în loc să ne vedem de ale noastre și să ne ocupăm de tot ce ne-a rostogolit în viață, apoi să îndreptăm ce se mai poate îndrepta, în acest rostogolit.
Prin urmare, că tot m-a invitat mon general, domn` procuror și toți ăilalți cu care mi-am petrecut zilele în tinerețe, mai ales când trăia și Ghița, mă întorc în timp și vă invit la o țuică sau la o ceașcă de vin fiert și o fleică la grătar, pentru a mai povesti despre câte în lume și în ceruri. Ne întâlnim aci, la „Struța”, în Slatina, în crama aia de pe vremuri, în care intra doar ștăbimea, t`oarășii, de, și lăutarii lor. Astăzi, aud că ar intra oricine. Orbeții, aia pomeniți mai adineauri, se întâlnesc la București, așa că vom fi doar ai noștri. Hai, că fac eu cinste! ... Nu de alta, dar așa a insistat și procurorul: „Ce dracu, domn` șef, câștigi bani cu poala și nu ne inviți și pe noi la o bucă și un pahar?” Auziți voi? El, tocmai el, care are, singur, pensia cât toți dintr-un bloc cu zece etaje, din Craiovița Nouă, cartierul pensionarilor mai săraci, de prin Craiova? El?! Dar fie!... Prin urmare, zis și făcut! În ziua cutare, la ora cutare, toți, buzna la Slatina, la „Struța”.
Înainte de orice, am făcut inventarul. Eram toți încă în viață. De cum am intrat în crama de la subsol, pe mine m-am regăsit parcă uitat într-un colț, la o masă. De acolo, prăfuit de timpuri, rând pe rând, i-am numărat. Ca și pe vremuri, după aceeași rânduială, după principiul „la plăcinte înainte, la război, înapoi” sau „azi pe cine mai bem, pe cine mai f...tem?”, primul care a intrat pe ușă, după mine, a fost procurorul, după el tovul de la circulație, apoi, unul după altul, activiștii de pe la județeana de partid și colegii de la CFR. Pe colonel, de, mon general, șeful garnizoanei, îmbujorat nevoie mare, semn că turnase în el ceva tărie, l-am găsit deja la datorie. Ca și atunci când totul era coordonat cu știință de partid. Cât ai clipi, ne-am și amintit din trecut, discursul:
– „Trăiți, sărut mâinile, trăiți! – am salutat eu, militărește, când m-am apropiat de masa lui.
– Trăiți! Monșer, să-ți prezint noua ordonanță... Doamna e angajată la mine la popotă, pe post de secretară. Secretară personală, mă înțelegi! Îmi toarnă în pahar, mă gâdilă în ceafă, iar, după context, și mai jos, mai ales când mi se apleacă. Vezi ce vremuri?! Pot spune, chiar de o scârbă totală! Greu să stea tot timpul băț! `Mneata, tot singur, tot singur?
– .... Tot! - am ridicat eu, nedumerit, din umeri.
– Ptiu, drace! Mai ceva decât cumințenia pământului!
– Așa ziceam și eu.
– Musai și varianta masculină! ...Numai că Brâncuși a murit la Paris! Cine știe, s-o fi născut un altul?! Auzi, dar când ți se pune de un frământat de buci, ce faci?
– ...Planuri cincinale! – am glumit eu, cumva, jenat.
– Rău! Partidul pune preț pe nivelul ridicat și pe înaintarea lui pe cele mai înalte culmi... Ce dracu, domnule, colcăie orașul de p..zde, iar dumneata te ții de realizări mărețe. Dă-te încoa, pune mâna la doamna, aici între picioare, și vezi cum arde, că poate ai uitat!
– Domn` colonel, nu se cade, ne aude procuroru`, ne aud ăștia cu partidul!
– Lasă-l, domnule! Ăstuia, nu-l vezi, îi curg balele... Cine mai știe între ce craci o mai fi înnoptat?! Dar nici cu doamna lui nu mi-e teamă! Era în tandrețuri cu... Mă rog, mai pe la două, în noaptea trecută, veneam cu secretara dinspre cazarmă. Se descurcă femeia! Și apoi de ce ar răbda?! Nu e slută și nici chioară... E, asta e! Băi, domn șef, dă-le în mă-sa! Vodcă, să vină vodca! Că femeile curg gârlă!...- a strigat el după un chelner cu ochii pironiți pe lăutari.
– Comandasem și niște Courvoisier! Nu vă incită?
– E, cum nu, dar am! Uită-te ce cour..., la madam?! Poate procurorul, că ăsta, deocamdată, văd că are doar apă în pahar!
– Domn` procuror, va salutată generalul, cică face cinste! Courvoisier sau vodcă?
– Uite, al dracului! Pe amândouă, părinte, pe amândouă! Dar ține minte, când o da ăsta de băut, vine sfârșitul, seacă oceanele și ia foc pământul, ca în Australia! Auzi, domn` general, pe doamna dumitale, cât stăm noi pe-aci, prin cârciumi, cine o mai ...?
– Domnule, cu justiția nu e bine să te pui rău, una, două, te dă pe penal, dar ți-am mai spus și altă dată și alaltăieri… Ce Dumnezeu, nu mai ai nici gram de ținere de minte! Cour...voisier-ul, bată-l vina! ...Ca și pe-a dumitale, ăia de la contrainformații! Vezi că ieri, cam pe la două, trei, de dimineață, doamna era în tandrețuri.
– Taci, dragă, bagi omul la bănuieli! Au, cine vorbește?! – l-a înghioldit femeia ce-l însoțea pe colonel.
- Ho, dragă! …Că așa ne tachinăm noi… Auzi, o pusese unul capră, cu capul spre geam, și dăi și luptă... Tragere de noapte, nu glumă!
– Ce știi dumneata? Julieta în persoană! Așa mă așteaptă ea, sărăcuța, la fereastră, cu ochii în lacrimi, până spre zorii dimineții. Drăgăstoasă, nu-ți mai spun! O minune de femeie! Cert e că eu muncesc de mă găsesc toți dracii! Foametea! Nu mai are pulimea ce mânca! Au crescut infracțiunile! Se fură al dracului!
– E, asta nu e bine! Cât timp mai ia și alții, mă înțelegi dumneata, nouă ni se micșorează porția! Așa că datoria înainte de toate! La pușcărie cu ei, dă-i în mă-sa! Noi să avem ce f..te și ce mânca! Zic bine, coana mea? Zic bine, colega?
– Parol, mon general! …Însă mai bine ar cânta muzica!
– Păi, da, numai că…, nu-i vezi, încă sunt la pipăit, nu s-au stabilit care cu care! …Hopa și miliția! Băi, tovarășe, ce m-au uitat ăștia pe mine la garnizoană, dar și pe tine la miliție! Auzisem că ai murit, de atâta cetit, pe la niște cursuri de promovare! Să nu te avanseze careva înaintea mea, că-i mare belea! Pun garnizoana în poziție de asalt și te-am terminat!
– Lasă, dragă, omul să-și tragă sufletul, să-i tihnească și lui măcar în seara asta!
– Ho, dragă, ce dracu! Glumeam… Să trăiești, colega, să trăiești! Ia loc, ia loc! O tărie, ceva, crivăț dinspre Laica?
– Bă, voi, ăștia ai lui Ivan Turbincă, vodca și iar vodca! Lumea bună, ehe… Io-te colea Whisky!
– Bravo, colega, bravo! Iar ai dat iama prin vamă?! Bravo! Tovul de la secu știe? Apropo, în seara asta, cine ne face raportul?
– Ehe, știința a avansat! Ori crezi că ei mai sunt ca soldații tăi, cu radio-stația în spinare?! Ce dracu, domnule!
– O fi și cum spui, că prea o zici din suflet! Te-ascultă ăștia și noaptea în pat când sforăi! De-asta, procurorul nu doarme la el în pat. Băiat deștept! Stă camuflat între buci și craci străini, și uite, al dracului, cum păcălește securitatea!
– Domn` comandant, gata, că ne ia lumea seama! Apoi vezi că vin chelnerițele cu gustările… Mi-a zis mie unul, că ăstea, unele, ar avea microfoane și la...! Auzi, da să nu mai spui la nimeni, pe doamna ai dat-o la puricat înainte de a veni cu ea aici? Mai pe scurt, i-ai verificat măcar chiloții, că de restul am înțeles că se ocupă alții…Ce să faci?! Vodca își spune cuvântul! – i-a șoptit șeful miliției, la ureche.
– Vodca, pe dracu, grija pentru om și liniștea patriei! Adevărul e că și eu muncesc de îmi sar ochii! – i-a răspuns colonelul pironit spre talia femeii. O fi vreuna! Da, o verific, fir-ar ea a dracu! Atât i-ar trebui, că o împușc! - și-a zis, ca pentru sine, în vreme ce și-a umplut paharul gata să dea peste el.
– Sete mare, sete mare! Tot înainte, tovarăși! – i-am îndemnat eu ciocnind paharul cu fiecare în parte, după ce am tras cu urechea la cele îndrugate. O clipă mai târziu, am făcut semn lăutarilor să înceapă cântatul.
– „Și-am zis verde sălcioară/Mărie și Mărioară/Mărie și Mărioară/Ia un par de mă omoară/Parul sa fie de plop/Să nu mă omori de tot (mai)/Mărie și Mărioară/Ia un par de mă omoară”...
– Madam, i-auzi ce zice milițianul, chiloții la verificat! – Cică ai putea avea în ei tehnică de ascultat?! Să aud!
– Mon general, ți-ai băut mințile? M-ai luat cu dumneata să-ți torn în pahar, nu să-ți dau… Păi, se poate?! Ce Dumnezeu, ia ascultă!
– „…Că de trei zile zac în boală/ Și nu-mi zice nimeni „scoală”/De trei zile zac în boală/Și nu-mi zice nimeni „scoală”/ Dar de-i zice dumneata/M-ar mai trage inima/Dar de-i zice dumneata/M-ar mai trage inima ”
– Ptiu, fir-ar mama ei de viață! – m-am cutremurat eu și odată cu mine, întreg pământul și cerul de deasupra-mi.”
Timpul a trecut repede. Aproape nimic schimbat. Prietenul dinspre răsărit s-a îndepărtat, în locul său, evident, a venit NATO. Votca însă a rămas. Era aceeași ca în anii de mari tandrețuri ai României pusă capră în relația cu URSS-ul. Whisky-ul e la îndemâna oricui, desigur, cel făcut din petrol distilat, că de celălalt, ce stă în butoaie de stejar, la îmbătrânit, în Marea Nordului, nci procurorul și nici chiar eu, cu poala de bani, nu ne putem atinge. Noi, toți cei adunați, aceiași. Mă rog, ușor mai hodorogiți, dar la un adică, mege. Prin urmare, am băut, am mâncat, am glumit, pe ici, pe colo, am mai pus țara la cale... Nu de alta, dar nu se putea să plecăm de acolo fără a dezbate, una, alta. Când unul de la miliție a dat zonul că ăia de dreapta o să taie pensiile speciale, mon general și procurorul a luat foc.
- Cum, domnule, nouă? Nouă, care am muncit de ne-au sărit capacele, apărând, zi și noapte, țara? Mă piș pe ei! Altileria grea! Futu-le muma-n c...r!
- ...Că bine zici, colega! Mon general, spune dumneata că știi mai bine situația!... Să-mi ia mie, de la gură, pensia? Speciala?! Tocmai mie, omul care în trecut, a făcut tot ce s-a putut, ca părinții ăstora de acum, de la putere, să fure în tăcere? Să fure și să-i crească pe ei în puf și pentru cele mai înalte culmi... Că nici nu știu cum să mă mai exprim! Auziți, oameni buni, mie, omului care a băgat la pușcărie țăranii, pardon, tâlharii, ca să poată fura ștabii! Paștele mă-sii!
- Ho, și dumneata, că nu e dracu așa de negru, aci, pe Dâmbovița!... Știi doar că la gargară nici dracu nu le stă în cale! În plus, un praf de fum nu strică... Mai orbește pulimea! Apoi, până se dezmeticește, își aranjează și ei șmenurile. – ne-a asigurat ăla care era, pe vremuri, șef la circulație, și-mi dăduse mie, la ordinul paridului, două permise de condus mașina. – Pe noi o să ne lase în pace! ...Că altfel e dracu pe ei!
- Îi dăm în gât,, îi facem de râs, în preajma alegerilor, futu-le muma în c..r! – vorba amicului meu, mon general. – a completat procurorul. – M-am împrietenit cu boss de la secu, de-ai noștri, de pe vremuri, ăsta știe multe... Cu ce știe el, cu ce am eu în dosarele dosite, cu ce are în cap mon general și colega de la CFR-eu, cu ce au și milițienii și alții, și alții, îi punem cu botul pe labe.
- Domn`le, nu-i dracu așa de negru, aci, la noi, pe Dâmbovița! – a repetat unul de pa la culturalizare, strecurat între noi, fără ca cineva să observe. De altfel, dacă ar fi așa, și noi am fi afectați la pensii rău de tot. 50% din ce primim lunar sunt idemnizații! Vă dați seama?!
- Bă limbric, pe tine cine dracu te-a adus aici! Apoi, ce ați făcut mă, voi, ca să primiți în plus, i-auzi, 50% din pensie, indemnizație de la stat, în afară de faptul că ați scris ode tătucului, împingând poporul în prăpastie?! Ce, rahat uscat și sfoegit?
- Păi află că am făcut! Să dau din mâini și să recit?
- Marși! În paștele mă-ti de împuțit!- l-a huiduit unul de-ai mei de pe la CFR.
Spre dimineață, când alcoolul, gata, gata să o ia invers pe esofag, am hotărât să încheiem nu înainte de a stabili data unei noi întâlniri.
- De-acum, sal`tare și la anul care vine! Tot aci să fim și să ne fie bine! – a urat procurorul celor rămași în ușa cârciumii, apoi a urcat lângă mine și mon general, în mașină.
- Aci, aci! Care vom mai fi și vom mai trăi! – a răspuns o voce hodorogită.
În zorii zilei, întors acasă, la Craiova, singur cuc în ditamai vila, iar am căzut pe gânduri, iar m-am întâlnit cu mine și iar, conflicte. Eu cu eu, în primul rând, cu hahalerele de la începutul discuției, apoi, cu Dumnezeu, cu noua generație, cu lumea, cu politicul...
|
