Ajun de Bobotează…
…Mâine este, dar creștinul, bun gospodar cu sufletul său, se pregătește din timp.
Unde-s gerurile de altădată? Nici crivăţul nu mai bate cum bătea…Totuși…
Ghini cî v-am întâlnit
Ṣ-oleacî v-am sorcovit!
Nu vă lăsaţ’ pi tânjalî
Ṣî ieșâţ’ din mahmurealî!
Toatî viaţa îi cu rost
Dac‘ începi anu’ cu post.
Curat suflet, minti treazî,
Pintru sfânta Boboteazî.
Popa treacî pisti prag
Șî noi sî-l primim cu drag,
Casa s-o aghezmuiascî
Ṣî pi noi sî ni sfinţascî!
Nicu a lu’ Vasîli ș’-a Mitricăi din Fârţănești/Gălaţ’, mămăligar
Recomandare: Dacă nu vă descurcaţi cu limba lată moldovenească, folosiţi google translate. Graiul moldovenesc este în listă de pe vremea lui…Ṣtefan cel Mare!
......................................................................
Düsseldorf, 4 ianuarie 2020, de la Hristos, si 7527 de la Facerea lumii.
Soborul Sf. 70 de Apostoli; Sf. Cuv. Teoctist, egumenul de la Cucumia Siciliei; Sf. Cuv. Apolinaria (Sâmbăta dinaintea Botezului Domnului)
Anexă: Mihai Viteazu și agheasma
Când Mihail-Vodă, domnul Ungro-Vlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory și a luat sceptrul Ardealului, a sosit în orașul de scaun, numit Bălgrad [Alba Iulia], și a voit ca să zidească acolo, în oraș, o biserică ortodoxă. Însă preoţii, orășenii și toţi boierii, fiind de credinţă latinească [a Papei], nu-i îngăduiau să zidească, zicând că ei sunt de credinţă dreaptă și de aceea nu doresc să aibă în orașul lor o biserică de lege străină.
Atunci domnitorul le-a spus: “Voi nu sunteţi mărturisitori ai dreptei credinţe, căci nu aveţi harul Sfântului Duh în biserica voastră. Noi însă, fiind dreptcredincioși, avem puterea cea adevărată a harului Sfântului Duh, pe care și cu fapta suntem gata întotdeauna s-o arătăm, cu ajutorul lui Dumnezeu”.
Dar ei voiau să-și dovedească dreptatea prin înfruntare de cuvinte și dispute. Ci el le-a zis:
“Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau s-o dovediţi, altfel vă voi arăta eu, întru încredinţarea tuturor”.
Iar ei i-au spus:
“Cum să arătăm? Căci nu e cu putinţă să dovedim decât cu cuvântul sfintelor scripturi”.
El le-a zis:
“În dispute este osteneală fără de capăt, dar noi, fără înfruntări de vorbe, putem ușor să dovedim cu ajutorul Dumnezeu. Haideţi, zice, în mijlocul orașului și acolo să ni se aducă apă curată, iar arhiereul meu și preoţii săi o vor sfinţi în văzul tuturor. Tot așa vor face și ai voștri, deosebit, și, sfinţind-o, o vom pune în biserica voastră cea mare, în vase osebite, pe care le vom astupa și le vom pecetlui cu peceţile noastre, pecetluind și ușa bisericii pentru 40 de zile. Ṣi a cui apa va rămâne nestricată, ca și cum de-abia ar fi fost scoasă din izvor, credinţa aceluia este dreaptă, iar dacă apa cuiva se va strica, credinţa lui este rea. Dacă apa mea va rămâne nestricată, cum nădăjduiesc că mă va ajuta Dumnezeu, voi n-o să vă mai împotriviţi și o să-mi îngăduiţi să zidesc biserica, iar dacă nu, facă-se voia voastră, n-am s-o zidesc”.
Ei au strigat cu toţii într-un glas: “Bine, bine, să fie așa!”.
Ṣi, a doua zi dimineaţa, a ieșit domnitorul cu toţi boierii și curtenii săi în piaţă, cu episcopul și cu preoţii, slujind litia după obicei, cu cruci, cu lumânări și candele. Ṣi, ajungând la locul pregătit, au săvârșit marea sfinţire a apei, rugându-se cu toţii lui Dumnezeu, cu lacrimi și suspine, să proslăvească dreapta credinţă, iar pe cea rea s-o facă de rușine. Tot în piaţă, dar deoparte, în faţa tuturor, latinii au sfinţit apa și au sărat-o. După care, astfel sfinţindu-și apa, fiecare a turnat apa lui sfinţită în câte un vas osebit, apoi și-au pus peceţile pe amândouă părţi ale vaselor, le-au dus și le-au pus în biserica cea mare, au închis ușile, le-au pecetluit și au plecat.
În fiecare zi, domnitorul cu episcopul, cu preoţii și cu toţi dreptcredincioșii, se rugau, postind. Tot așa au făcut și latinii. Ṣi după ce au trecut 25 de zile, Dumnezeu i-a dat episcopului un semn. El a venit la domnitor si i-a zis:
“Doamne, cheamă-i pe latini și pe preoţii lor și nu aștepta ziua a patruzecea, cea hotărâtă. Să mergem la biserică și, desfăcând peceţile, să deschidem ușile. Vei vedea harul lui Dumnezeu, iar robii Lui, care-și pun cu adevărat nădejdea în El, nu se vor face de rușine”.
Domnitorul, deci, chemându-i pe toţi, precum l-a sfătuit episcopul, a mers la biserică și, deschizând ușile, au intrat cu toţii. Mai întâi, episcopul ortodox, îngenunchind, s-a rugat cu lacrimi la Dumnezeu, zicând:
“Doamne, Dumnezeule, Unul în Sfânta Treime slăvit și preamărit, precum înainte vreme pe dreptul Tău Ilie l-ai auzit vestind cu foc adevărul Tău și i-ai rușinat pe cei de rea credinţă, auzi-mă acum și pe mine, robul Tău nevrednic, dimpreună cu toţi robii Tăi de aici, nu pentru vrednicia noastră, pe care n-o avem, ci pentru slăvirea numelui Tău sfânt și pentru întărirea credinţei noastre, care este adevărata credinţă în Tine, arată întreg harul Sfântului Duh în apa aceasta, ca prin nestricăciunea ei să vadă toţi că numai în biserica Ta grecească și sobornicească de la Răsărit se află credinţa cea adevărată și harul cel adevărat al Sfântului Duh. Căci Tu ești singurul Care pe toate le binecuvântezi și le sfinţești, Dumnezeul nostru, și slavă Ţie îţi înălţăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum, și pururi, și în vecii vecilor, Amin!”.
Ridicându-se și cântând: “Doamne, Lumina mea și Mântuitorul meu, de cine să mă tem” – a rupt pecetea vasului cu apa sfinţită și, uitându-se la ea, a găsit-o mai curată și mai limpede decât înainte, cu mirosul neschimbat, ca și cum ar fi fost luată dintr-un izvor curgător, după care a strigat, zicând:
“Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Care Ţi-ai plecat urechea la rugăciunile noastre, Slava Ţie, Care proslăvești biserica Ta, Slavă Ţie, care întărești cu slavă credinţa cea dreaptă și nu ne-ai făcut de rușine în așteptările noastre”.
Ṣi a zis către toţi: “Veniţi să vedeţi cum a stat această apă atâtea zile, rămânând nestricată datorită harului Sfântului Duh, și încredinţaţi-vă că adevărată este credinţa noastră ortodoxă”.
Iar latinii, rugându-se și făcând slujba după cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului în care se afla apa lor și, cum l-au destupat, toată biserica s-a umplut de duhoare, că s-au înspăimântat toţi latinii și au strigat cu uimire:
“Adevărată este credinţa grecească pe care o ţine domnitorul. Să-și zidească, deci, biserica în orașul nostru, căci, fiindcă nu i-am îngăduit, Dumnezeu s-a mâniat pe noi și ne-a împuţit apa”.
Ṣi astfel, făcuţi de ocară, latinii și cu preoţii lor s-au împrăștiat cu mare rușine, iar unii dintre ei s-au convertit la credinţa ortodoxă.
Iar domnitorul, cu episcopul său, cu preoţii, cu toţi boierii și ostașii săi, plini de bucurie și fericire, s-au întors la curte, slăvindu-L și mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost spre întărirea adevăratei credinţe ortodoxe. În aceeași zi a făcut un mare ospăţ pentru întregul oraș și pentru toată oastea sa. Toţi locuitorii ţării Ardealului, cu jurământ, s-au arătat bucuroși să zidească biserica și să n-o dărâme niciodată.
Deci, domnitorul a început îndată zidirea (dar nu în oraș, ca nu cumva, odată cu schimbarea vremurilor, să fie dărâmată, ci lângă oraș, aproape de zidul cetăţii, într-un loc frumos) și după ce a zidit-o, a închinat-o “…” și a mutat episcopia acolo (căci episcopii locuiseră până atunci în alt loc), unde se află și astăzi, cu bunăvoinţa lui Dumnezeu. L-a pus acolo pe primul episcop al Bălgradului, pe Ioan, bărbat blând, virtuos și sfânt, care, trăind acolo în mare sfinţenie, s-a învrednicit să capete harul facerii de minuni. După ce a murit, trupul lui a rămas și până astăzi neputrezit și bine mirositor, făcând multe minuni pentru cei ce vin cu credinţă la racla lui, întru slăvirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine toată slava, cinstirea și închinăciunea, dimpreună cu Tatăl Lui Cel fără de început și cu preasfântul, preabunul, de viaţă dătătorul Duh Sfânt al Lui, acum, și pururea, și în vecii vecilor, Amin!
Ṣi cele scrise aici le-am citit într-un letopiseţ muntenesc și le-am auzit de la mulţi oameni vrednici de crezare, care au văzut cu ochii lor, dar mai ales de la părintele, care pe atunci era vistiernic, iar acum este mare logofăt al ţării Ungro-Vlahiei, și de la Dragomir, marele pitar al aceleiași ţări.
Semnează: Petru Movilă, Arhiepiscop, Mitropolit al Kievului, Arhimandrit al Lavrei Pecerska, cu mână proprie.
(http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/08/22/mihai-viteazul-minunea-aghiasmei-catolici-ortodoxie/)
|
Nick Gliga 1/4/2020 |
Contact: |
|
|
