Poem intre ani
Alotimpuri
Ne-nconjurăm de fulguiala adeseori trimisă-n
plic, de ala bala portocala care-i descântec
ori nimic, alunecăm
fără de veste spre Nord, spre Sud,
cine mai știe și vă mai spunem o poveste
ce nu e scrisă, dar se scrie. alo, alo,
se-ntoarce steaua la care-am
învârtit febril și petrecând în ceruri neaua
renaștem iarăși în april.
Alo, alo, și vara trece și șuier intră
în urechi, iar de la moderat la rece e neperechea
de perechi. cu un picior
în pragul sorții ce-aruncă zarul
ei de os, septembrie din gura porții lovește-n
lumile de jos. și frunza în pământ
se scurge și ierbile s-au tuns
de tot, și timpul curge și tot curge
cu aura unui netot.
Un pom s-a îmbrăcat în ceară ca și gutuia
de la geam, o creangă a albit aseară, când încă
tineri mai eram. alo, alo, și iarna
vine, nici n-a venit că s-a și dus, să mai
schiem printre albine cu-argintul munților
inclus. iar tot colindul
ce s-ar pierde să-l ducem agățat de noi spre-acel
refren cu foaie verde care se uită
înapoi.
Într-un târziu se-nchide cercul de parcă
n-am fi fost plecați, se poartă la reluare melcul
în șaua celor renegați. eu dau un cal
pentru-o mârțoagă, noi dăm doi cai pentru
o șa, mersul pe jos ce ne mai leagă printre trăsuri
de mucava. acestor alotimpuri
nude
ca pe o plajă dintr-un vis numai acel ce
nu aude le ține ochiu-ntredeschis
|
Virgil Dumitrescu 12/30/2019 |
Contact: |
|
|
