Stimați colegi scriitori și jurnaliști români, din țară și de pe toate meridianele lumii,
Acum, în preajma Nașterii Fiului Domnului, Iisus, ce-l care a luat asupra Sa greșelile Omului, aducând în lume lumina înțelepciunii de care avem nevoie noi scriitorii și ziariștii români, doresc să vă reamintesc câteva principii de care este necesar să ținem seama în folosul culturii și limbii române, Indiferent din ce organizație profesională faceți parte, sau sunteți creatori independenți, există în profesiunea noastră câteva principii de care e necesar să ținem seama, în contextual solidarității de breaslă, evidențierii adevărului și ale Drepturilor Omului. În anul care vine recomand să înlăturăm, pe cât posibil, divergențele dintre asociații sau cele individuale iscate pe criteri de ambiții și jigniri personale .Este loc pentru toți în literatura română și în istoria jurnalismului. A da din coate, înlăturând pe cei de lângă tine, nu înseamnă că vei fi remarcat de cititori.Numai Dumnezeu, timpul și istoria are ultimul cuvânt.Opinia unui critic este doar o părere, nu este obligatoriu să ținem seama de ea. Opere lăudate de critici într-o perioadă istorică, azi au trecut în anonimat .Există o mișcare secretă a cărților pe rafturile bibliotecilor. Feriți-vă să scrieți numai pentru timpul în care trăiți, acesta trece și odată cu acesta opera ta cade în anonimat. Tot ce publicați e bine să conțină idei și fapte general valabile pentru umanitate. În literatura română se cunosc numeroase exemple, mai ales la cei care au scris în spiritual realismului socialist, răspunzând unor comenzi ale politicului vremii. Există în România profundă scriitori și jurnaliști care, în tăcere, creează fără să dea din coate să apară pe primele pagini ale revistelor sau la televiziune, construiesc acel edificiu cultural rezistent ce rămâne în istoria culturii noastre. Sunt organizații profesionale care acordă premii numai scriitorilor din acea structură, uitând că, atât cartea cat și autorul, sunt parte integrantă a culturii române.Au dreptul la premii toate operele bune publicate într-o anumită perioadă, indiferent din ce organizație fac parte autorii lor. Mai ales că unele din aceste organizații sunt finanțate de stat, deci din banii contribuabilului. Atunci, de ce această discriminare? E bine să nu cădem în ceea ce spunea într-un aforism Tudor Mușatescu: Sunt două feluri de scriitori: unii citaţi şi alţii citiţi.Unii așteaptă mult de la Creator și puțin de la creatură. Sunt organizații profesionale care primesc în rândurile lor doar scriitori care au scris mai multe cărți .Din păcate nu cantitatea are ultimul cuvânt Se cunosc scriitori în literatura universală care au scris o singură carte care a rămas celebră. Cum sunt:Anna Sewell cu cartea pentru copii”Black Beauty “, Emily Bronte cu romanul “La răscruce de vânturi “, Margaret Mitchell cu romanul “Pe aripile vântului “, Ralph Ellison cu celebrul roman”Omul invizibil “ și exemplele pot continua. În literatura română la 21 decembrie 1883, poeziile lui Eminescu au fost pentru prima oară adunate în volum, de către Titu Maiorescu. Primul şi singurul volum de poezii eminesciene tipărit în timpul vieții poetului.
Mă adresez colegilor din diaspora să nu cadă, prin scrisul lor, în patima dorului de țară. Acest sentiment firesc nu trebuie să predomine în opera lor. Realitatea în care trăiți împletită cu aducerile aminte despre Patria Mama, trebuiesc promovate în cărțile voastre. Scriitorii din diaspora românească sunt borne ce marchează granița românismului pe meridianele lumii, alături de Biserică. Autorii din diasporă trebuie să țină seama, cu curaj, și de cititorii lor autohtoni, din țara în care viețuiesc. Vorba lui Ernest Hemingway: “Curajul este grație sub presiune”.Marile spirite, însoțesc, prin viața lor, o parte sau toate evenimentele pe care le trăiesc.
Cu ocazia Nașterii lui Iisus, în 25 decembrie, și cu prilejul Anului Nou-2020, vă doresc sănătate, inspirație și înțelepciune lângă cei dragi. Iar lumina iubirii de aproapele tău să-ți călăuzească Calea în folosul neamului românesc și al umanității.La mulți ani!
.................................................................................. Al.Florin Țene Președintele național al Ligii Scriitorilor Români
|
Al.Florin Țene 12/28/2019 |
Contact: |
|
|