Iisus S-a născut ȋn seara de Crăciun
Ȋn afară de Sfânta Ȋnviere a Domnului nicio altă Sărbătoare nu e mai mare, mai uimitoare, mai presus de fire şi de ȋnţelegerea omenească, dar pe deplin primită de inimile noastre, pline de credinţă şi receptive la iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, decât Sfânta Naştere a lui Hristos.
Naşterea Domnului este ȋn mod evident un eveniment istoric (despre existenţa lui Iisus vorbesc istoricii laici Flavius Josephus şi Cornelius Tacitus, istoricii religioşi Ignatius şi Clement din Roma precum şi descoperirile arheologice), eveniment petrecut ȋn Iudea guvernată de Irod, ȋn cadrul Imperiului Roman sub Cezar Augustus pe când Quirinius domnea ȋn Siria (Luca 2:1-2). Ȋn acelaşi timp ȋnsă Naşterea Domnului rămâne o profundă taină care se cere ȋnţeleasă (cf. arh. Hierotheos Vlachos). Dumnezeu Tatăl a zis: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut"; şi iarăşi: "Eu Îi voi fi Lui Tată şi El Îmi va fi Mie Fiu" (Evrei 1:5). Relaţia dintre Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul s-a păstrat şi după ȋntrupare, exact cum ȋn termeni omeneşti ar fi relaţia dintre Gând şi Cuvânt (cf. Sf. Grigore Teologul). Domnul nostru Iisus Hristos, rămânând “rânduit [ca] Fiu al lui Dumnezeu întru putere, după Duhul sfinţeniei, prin învierea Lui din morţi” adică un ipostas atotputernic din Sfânta Treime, a fost totodată persoană umană - “Cel născut din sămânţa lui David, după trup” (Romani 1:3-4).
Este o taină cum această fiinţă nouă a fost 100% fire dumnezeiască şi totodată 100% fire omenească, alcătuire desluşit lămurită de către Sfântul Sinod de la Niceea ȋn anul 325 când a formulat rugăciunea Crezului. Noua fiinţă a luat numele Hristos pentru că a fost “uns” de Sfânta Treime pentru a ȋntruni cele două firi ale Dumnezeului ȋntrupat. Dar Ea poartă şi numele Iisus, fiind Mântuitorul nostru, pentru că ȋnomenirea a avut un scop precis: răscumpărarea din păcat a lumii noastre umane prin lucrarea Crucii şi a Ȋnvierii. Scutecele ȋn care trupul Său, nou-născut, a fost ȋnfăşat la ȋnceputul vieţii Sale pământeşti (Luca 2:7) corespund fâşiilor de pânză care au rămas ȋn mormântul Său după Ȋnviere, la sfârşitul şederii Sale pe pământ (Ioan 20:5-7).
Dar să privim mai ȋndeaproape cum S-a coborât Fiul lui Dumnezeu ȋn mijlocul creaţiei Sale, căci nimic nu s-a produs la ȋntâmplare. Venirea Domnului Iisus, ca şi alegerea Sfintei Fecioare Maria, a fost pregătită cu grijă de Dumnezeu vreme ȋndelungată şi vestită de prooroci care au educat seminţia umană de-a lungul secolelor. Ei au prevestit tot despre Iisus, de la Naştere, când Isaia i-a spus lui Ahaz: “Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7:14), până la Patimile pe Sfânta Cruce - “Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele… Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi” (Ps. 21:18,20). Chiar şi strigătul de suferinţă omenească al Domnului pe cruce, “Dumnezeul meu… pentru ce m-ai părăsit?”, a fost făcut cunoscut din vreme (Ps.21:1), ca şi taina Euharistiei prin Jertfa de iubire a Mântuitorului - “Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” (Ps. 33:8).
Domnul Iisus va veni legitim din neam de Regi. El va veni pe fir genealogic din David. Aceasta se vede ȋn binecunoscutul “arbore al lui Iesei”, tatăl Regelui David şi bunicul Regelui Solomon. După tradiţiile păstrate ȋn iconografie, consemnate de ieromonahul Dionisie din Furna ȋn “Erminia picturii bizantine”, arborele lui Iesei, zugrăvit ȋn minunatele fresce de la Voroneţ, Humor, Vatra Moldoviţei şi Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, porneşte din trupul adormit al lui Iesei şi creşte ȋn sus cu trei ramuri, cea din mijloc sfârşindu-se cu Maica Domnului cu Iisus, iar cele două laterale ȋmbrăcând ȋn frunze şi volute proorocii şi ȋnţelepţii. Marele profet Isaia, preluând profeţiile din cartea mai veche a Numerilor, spune că “Mlădiţa cea din rădăcina lui Iesei, va fi ca un steag pentru popoare” (Isaia 11:10). Sf.Ap. Pavel scrie către romani: “Şi iarăşi Isaia zice: Şi Se va arăta rădăcina lui Iesei, Cel care Se ridică să domnească peste neamuri; întru Acela neamurile vor nădăjdui" (Romani 15:12). Iar Sf.Ap. Ioan, reproduce cuvintele Domnului: “Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea, cu privire la Biserici. Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, steaua care străluceşte dimineaţa” (Apocalipsa 22:16).
Sf.Ap. Matei ţine să sublinieze foarte marea importanţă a genealogiei Domnului Iisus şi deschide ca atare Evanghelia sa cu Cartea Neamului Acestuia. “Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri” (Matei 1:17). Ȋn Biserica din Betleem, construită, peste grota Naşterii Domnului, ȋn anul 333 pe timpul Ȋmpărătesei Elena şi refăcută ȋn anul 565 sub ȋmpăratul Iustinian, locul sfânt unde a fost Pruncul este marcat cu o stea cu 14 colţuri - numărul neamurilor din cele trei serii de generaţii.
La fel cu multă grijă, cu ȋnţeles adânc, a fost pregătit din vreme şi locul unde Se va naşte Mântuitorul: Betleem. Astfel proorocul Miheia (Mica) prevestea ȋncă din secolul VIII ȋ.H.: “Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5:2). Magii veniţi să se ȋnchine Pruncului Sfânt i-au răspuns lui Irod care a ȋntrebat unde este sălaşul: “În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: ‘Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel’" (Matei 2:6). Localitatea Betleem este importantă din două motive: unul pentru că este Cetatea lui David şi Domnul Iisus este “fiul lui David” (Iosif pentru recensământ s-a sculat din Nazaret şi a venit special aici pentru că se trăgea din neamul lui David, ca şi Sfânta Fecioară) şi altul pentru că numele Betleem ȋn ebraică ȋnseamnă Casa Pâinii, nume cu rezonanţă de transfigurare creştină. “Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu” (Matei 26:26). “Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6:54).
Evreii ştiau această proorocie şi de aceea se ȋndoiau când li se spunea că Domnul Iisus, nazarinean, ar putea fi Mesia cel mult aşteptat. “Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi” (Ioan 1:46). “N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David?” (Ioan 7:42). Iată că, prin lucrarea tainică a lui Dumnezeu, la avertizarea ȋngerului, Iosif a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a fugit ȋn Egipt ȋntorcându-se ȋnapoi nu ȋn Betleem ci, spre mai multă siguranţă, ȋn Nazaret, ȋn Galilea. Astfel a fost ȋncercată credinţa oamenilor. “Hristosul, când va veni, nimeni nu ştie de unde este” (Ioan 7:27). Dar nu toţi erau orbiţi de făţărnicia fariseilor, mândri de cunoştinţele lor tradiţionale. Unii, smeriţi şi cu credinţă adevărată, au ȋnţeles rostul adânc al tuturor lucrurilor. Aşa au fost Natanael şi desigur Nicodim, cel care a venit noaptea pe ascuns la Iisus pentru a ȋnvăţa de la Dânsul (Ioan 3:1-21), care L-a apărat ȋn furtuna ȋnvinuirilor (Ioan 7:51-52) şi L-a coborât cu evlavie ȋn mormânt (Ioan 19:39-42). De fapt Sf.Ap. Matei scrie despre Pruncul Sfânt la ȋntoarcerea cu ai Săi din Egipt: “Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema” (Matei 2:23).
Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos este cu atât mai ȋnfricoşătoare ca taină, mai uimitoare pentru minte şi mai cutremurătoare pentru inimă, cu cât ne dăm mai bine seama că infinitul a intrat ȋn formă finită, că eternul s-a croit după timpul trecător, că Stăpânul Atotputernic al lumii a devenit dependent de părinţi şi ceilalţi semeni umani, suferind ca toţi oamenii. ”Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr… Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:14,18). De aceea ucenicii Săi L-au putut vedea, auzi, pipăi pe Ȋnsuşi Dumnezeu, sub forma Sa de ȋntrupare şi au putut mărturisi despre El. “Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, - Şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă - Ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos” (1 Ioan:1-3).
Hristos Se naşte, măriţi-L! Hristos din ceruri, ȋntâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, ȋnălţaţi-va !
|
Horia Ion Groza 12/28/2019 |
Contact: |
|
|
