Ani multi
De-au fost mulţi anii ce au trecut în grabă să nu-i numeri chiar dacă ei te-ntreabă. Oricum vârsta nu pare timpul care a trecut, ea are anii ce-i mai ai şi ce ai de făcut.
Să ne parcurgem cu un zâmbet amintirea, să ne acoperim ziua de mâine cu iubirea, comoara vieţii să nu fie ceea ce vrem, să fie tot ce-am dat noi pe un drum demn.
Să facem numai ce gândul bun ne spune, drumul drept să fie cel către rugăciune, să-avem lumina minţii să pot atunci să spun: Ajută-mă Doamne să fiu mereu om bun.
Aduc o floare celor ce au în suflet versul, doar lumina să ne aleagă în viaţă sensul, zilele ce vin să fie ninse de bucurie multă, cu fericirea din troienele care ne-ascultă.
Şi când foşnetul pădurii parcă ne adoarme lângă plânsul iubirilor ce păreau alarme, vei lăsa un zâmbet pe privirea ta imediat nu pentru ce ai strâns, numai doar pentru ce ai dat.
CAIET CU AMINTIRI
Odată, am încercat într-un repaos să aştern pe ninse foi uitarea şi am clădit şesuri şi munţi în haos, într-un caiet învolburat ca marea.
Contor al clipelor păstrate ai obosit şi te-ai uscat ca floarea ascunsă fără rost în eternitate şi ai amestecat clipa cu visarea.
Caietul meu cu amintiri uzate, pornite dintr-un tril de clopoţel, cu marşul greu al genelor uscate, sub lacrimi irigate fără nici un ţel, cu încercări de rime ascunse în culori, ce-au aşteptat, penelul unui astru, trecut prin conjunctură uneori, ca să evite grota şi dezastrul.
Când te-am plimbat prin pagini cu memorii, mireasă aurită cu vorbe de poet, ai adormit uitarea şi-ai pus roua în glorii şi am clădit noi doi amintirea cu caiet.
Floarea vieţii
Pe drumuri triste oftează soarta fără gânduri vecine cu romanţa, care deschide porţile de mâine cu valuri din lumina speranţei, sădită în murmurul sfânt de nai.
Potecile ne duc numai spre vise, tăcerea pământului este sfatul grădinilor cu clipele înflorite de ghioceii în ochii primăverii alungând taina norilor de suspine.
Floarea vieţii din brazda viitorului naşte măreţia eternului din vise.
Comoara neamului să fie bunătatea, fără singurătatea adierii vântului în liniştea din sacoşele de cerşetor. '
Surâsul vieţii
Versurile mele cele mai strălucitoare nu le-am pus niciodată pe pagini albe, le-am lăsat pentru călătoria fantastică cu triumful fericirii golit de tristeţe sădind iubirea fără limite şi distanţe.
Cu zâmbetul deschis al trandafirilor las ecourile romantice împletite cu nădejdile culorilor de curcubeu, răspândind uşoare şoapte de tinereţe peste bătrâneţea cu visele mai grele.
Aduc în emoţiile pentru lumina zilei o rimă din viaţa povestită prin vers, răspândind parfumul anilor trecuţi într-un testament cu o splendoare.
Să lăsăm mereu emoţiile fără lacrimi, cu fascinaţii calde pentru surâsul vieţii.
|
Constantin Rusu 12/28/2019 |
Contact: |
|
|