Pictorita Sophia Leopold din Toronto la 11 ani
Aniversarea ... sau darul unei clipe! Copilărindu-l!
Remarcabil!
Și Tabloul Sophiei (altul decât cel semnat de Marc Chagall, dar atât de asemănător)! „Ici – o tuşă! Albastră. Ici – una verde. Roşie. Culorile se potolesc vine tihna...“
Desigur tabloul se lucrează, poate și ceva în plus, în stare să provoace emoții puternice în rândul privitorilor. Poate culori revărsătoare. Sau o zi aprinsă de lună plină și „o cină contemplativă la margine de lac... dacă am fi avut trupurile ușoare ca ceața, am fi putut alerga prin lumina ce poleise pliurile domoale ale apei“. Căci nimic nu era mai bun ca dansul în timp ce compunea, alergând de colo-colo pe nisipul umed sau „jucându-se prin zăpadă ori pe gheață, chicotind și râzând“.
Totul ține de complexitatea autorului în a o descrie cât mai fidel pe Sophia Și cât de lesne și liniștitor reușește!
Utilizarea culorii, a viziunii și a imaginației este captivantă. De aceea are preferințe, primul loc fiind ocupat de Joan Miró, urmat de Paul Klee Vassily Kandinsky (între cei care o fascinau) e cel de-al treilea pictor de la care Sophia a învățat cum să-și exprime emoțiile în culoare.
Mă întreb mereu care-i acea forță care acționează asupra lor. Atât pentru unchiul învățăcel, cât și pentru Sophia, la cei 11 ani, „cu patru limbi vorbite curent și fluent, între care româna la nivel de rafinamente literare, jocuri de cuvinte, improvizații poetice sau afectări retorice“.
„Chiar și Sigmund Freud a avut onoarea să se afle între cei portretizați de Sophia, iar dacă vă întrebați de unde știa de faimosul psihanalist, răspunsul e simplu. L-a văzut într-o carte, o biografie care se citea în casă la acel moment și a fost fascinată de el, de cum arăta într-o poză de tinerețe, precum și de felul cum o trata de isterie pe o anume Ana“.
O carte lăsată intenționat cititorilor, dar mai ales iubitorilor de artă, deschisă la diverse interpretări. O carte despre pasiune și începuturile ei. O carte despre Sophia și antrenamentul din fiecare zi. O carte despre micul atelier de joacă în care își trăiește viața misterioasă, alături de fiecare culoare. O carte vie, pe înțelesul oricui, pretutindeni, inocentă și complexă, iar dincolo de ea, lucrul în sine, decisiv în arta vizuală. O carte care nu are nevoie de critică, ci de exegeza în sine, sub raportul ideii, formei, frumuseții, cu clipiri din ochi a mirare, deloc întâmplătoare.
Deloc întâmplătoare și ziua când am isprăvit cartea. Aproape de ziua Sophiei. 16 decembrie 2008. În aceeași zi, dar cu 238 ani înainte, se năștea un nemuritor.
Sophia, la 4 ani (august 2012), a semnat prima expoziție, apoi la 5 ani, a expus lucrările personale în a doua expoziție.
La 8 ani, Beethoven susținea primul concert, iar la 12 ani a publicat prima compoziție.
De curând, am surprins-o pe Sophia într-o altă poveste. Poate cineva o va scrie, pe îndelete, așa cum a reușit Vianu Mureșan să lumineze a bucurie această carte, citită de mine, în pas molcom, fără să-mi scape ceva. Ba chiar a reușit să-mi fie dragă.
Felicitări, Sophia Leopold! La mulți și minunatți ani!
.......................................................................
Nota Observator.
Sophia a participat cu expozitii de pictură la intalnirile organizate de Observatorul, fie in Toronto sau la Câmpul Românesc de la Hamilton.
Cenaclul Nicăpetre de pe lângă Observatorul l-a oferit Sophiei un premiu special pentru arta ei.
|
Eli Gîlcescu 12/14/2019 |
Contact: |
|
|
