13 decembrie - Ziua tipografilor
Ziua nu a fost aleasă întâmplător, fiindcă – la 13/26 decembrie 1918 – , la Bucureşti, a avut loc o mare manifestaţie a tipografilor, care au demonstrat paşnic, iar mulţi dintre ei şi-au sacrificat viaţa, pentru revendicările lor social-economice, precum şi pentru ceea ce numim în zilele noastre, „libertatea presei”.
Condiţiile grele de viaţă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cînd numărul orelor de muncă şi stabilirea salariilor erau lăsate la bunul plac al patronilor, iar concediile de odihnă, asigurările şi protecţia muncii erau complet necunoscute de muncitori, fiind expuşi bolilor profesionale, au condus la crearea unor organizaţii de întrajutorare prin care să se îmbunătăţească situaţia lor.
Primii care au păşit pe calea organizării au fost muncitorii tipografi, datorită nivelului cultural mai ridicat, determinat de specificul muncii prestate, care au înfiinţat asociaţiile de ajutor reciproc în caz de boală. Acestea au luat fiinţă la Braşov (1846), Timişoara (1851) şi la Cluj în anul 1861.
Scopul acestor organizaţii era ajutorarea muncitorilor, nu numai în caz de boală, ci şi de invaliditate, deces, ajutoarea văduvelor şi orfanilor, acordarea de ajutor de transport tipografilor străini care nu-şi găseau de lucru în oraşul respectiv.
În jurul anului 1870 a început transformarea acestor organizări ale tipografilor în asociaţii profesionale, păstrându-şi, totuşi, caracterul de ajutor reciproc. Preşedinţii acestor asociaţii erau patronii, dar ceilalţi membri din conducere erau aleşi din rândul muncitorilor.
Aceştia vor face primii paşi pe calea organizării, depăşind stadiul asociaţiilor profesionale, constituindu-şi organizaţia în a căror conducere erau doar muncitori. În această acţiune, un rol deosebit l-a avut înfiinţarea Internaţionalei a II-a (1889), noua formă de organizare a muncitorilor au constituit-o sindicatele, muncitorii tipografi din Cluj au pus bazele sindicatului lor în 1893, care cuprindea 40 de muncitori, precum şi presa muncitorească, în cadrul căreia se remarcă şi ziarul muncitorilor tipografi, intitulat „Typograph”, care a apărut în limbile română, maghiară, germană, primul număr fiind datat 1 iunie 1918, la Sibiu, sub conducerea lui Vili Ioan.
La doar câteva zile după înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, în 6 decembrie, muncitorii topografi își făcuseră o listă de revendicări pe care voiau să le prezinte guvernanților. Regele și Regina abia reveniseră în capitala eliberată de ocupația germană și iată apăreau aceste probleme, fiindcă oameni care cu ceva vreme în urmă luptaseră pe frontul Primului Război Mondial se vedeau într-o situație cumplită din punct de vedere al condițiilor de trai.
În acest context, muncitorii tipografi și-au stabilit o listă de revendicări pe care doreau să o prezinte guvernanților, iar în cazul în care această listă nu le era aprobată, urmau să declanșeze greva generală pe data de 13 decembrie.
Ca urmare a lipsei de interes pentru revendicările muncitorilor, la 13 decembrie 1918, tipografii au oprit lucrul și aproape 600 de muncitori au hotărât să plece spre Piața Teatrului Național (situată în locul în care astăzi se intersectează Calea Victoriei cu Str. Ion Câmpineanu), pentru a manifesta și a merge la Guvern să prezinte acea listă de solicitări. Revendicările erau social-economice, dar şi pentru ceea ce numim astăzi ”libertatea presei”.
Pe drum li s-au alăturat și alți muncitori din alte întreprinderi ale capitalei, astfel că numărul celor care protestau se apropia de 15.000 de oameni.
Drept urmare, Generalul Alexandru Mărgineanu, şeful Garnizoanei Bucureşti, s-a văzut îndreptăţit să solicite premierului Ion I. C. Brătianu aprobare pentru instalarea patru cuiburi de mitraliere în aşteptarea coloanelor de muncitori, precum şi aprobarea de a împrăștia manifestanții. Acţiunile împotriva muncitorilor au fost realizate cu sprijinul Regimentului 9 Vânători sub comanda colonelului Rasoviceanu, Regimentul 4 Roşiori sub comanda colonelului Moruzi şi Regimentul 1 Grăniceri sub comanda colonelului Stănescu.
După ce manifestanţii au ajuns în zona Pieţei Teatrului Naţional, s-a tras asupra lor, fără somație, în plin.
Potrivit mărturiilor celor care s-au aflat acolo, cel puţin 87 de oameni au murit – sau conform altor surse 102 – , alte câteva sute fiind răniți, deşi cifra oficială furnizată de autorităţile vremii indica doar 15 morți. De asemenea, autorităţile operaseră alte câteva sute de arestări în rândurile manifestanţilor, iar pe unii dintre cei reţinuţi i-au schingiuit fără milă.
Actul represiv al reprezentanţilor autorităţilor statului, extrem de brutal, a fost imediat condamnat, numeroase personalităţi ale culturii şi politicii româneşti – în frunte cu Ioan Slavici, Nicolae Tonitza şi Gala Galaction – luând poziţie fermă.
A urmat un proces prin care Guvernul încerca să explice crima, iar vinovați au fost găsiți reprezentanții Partidului Socialist. În rechizitoriu, acuzaţiile erau bazate pe un simplu manifest găsit la clubul socialiștilor bucureșteni iar în viziunea procurorului de caz, revolta tipografilor era începutul rebeliunii bolșevice menite să ducă în final la răsturnarea Regelui de la putere. Au fost pronunţate câteva condamnări pentru agitatori comuniști, la cinci ani de închisoare, însă marea majoritate a muncitorilor arestaţi aveau să fie eliberați în februarie 1919.
În anii care au urmat, sacrificiul breslei tipografilor şi al mişcării muncitoreşti nu a rămas fără urmări.
La congresul muncitorilor tipografi din Transilvania, ţinut la Cluj în 10-11 octombrie 1920, a luat fiinţă Uniunea Muncitorilor Grafici din Ardeal şi Banat.
La 22 decembrie 1921, breasla tipografilor devenea prima organizaţie din România care încheia cu patronatul un contract privind drepturile lor colective, la nivel de ramură, pe o durată de un an și jumătate. În acel act erau reglementate condițiile de muncă, timpul de lucru, concediile, zilele de sărbătoare plătite de patroni, plata orelor suplimentare, numărul ucenicilor dar şi dreptul de a alege delegați, care să supravegheze îndeplinirea prevederilor contractului colectiv.
Important de subliniat este faptul că salariile erau stabilite pe categorii de muncitori, printr-un tarif de salarizare la stabilirea căruia se ţinea cont de preţurile de pe piaţă, de valoarea de cumpărare a leului etc.
Mai tîrziu, prin afilierea mai multor sindicate de pe întreg teritoriul ţării, se va constitui Uniunea Muncitorilor Grafici din România (1922) cu sediul la Cluj. Statutul Uniunii a fost aprobat în 1921 în baza Legii sindicatelor profesionale, uniunea dobândind, astfel, personalitate juridică.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, Strada Ion Câmpineanu a primit numele 13 decembrie, iar în memoria tipografilor căzuți atunci s-a ridicat un monument și s-a pus o placă comemorativă.
După Revoluţie, Ziua tipografilor a fost marcată în zi fixă, la 13 decembrie, iar în anul 2007, monumentul tipografilor a fost demolat pentru a lăsa loc construirii unui hotel.
|
D.C.Popescu 12/13/2019 |
Contact: |
|
|
