Note de lectură la cartea " Drumuri si popasuri " a lui Mihai Buznea.
„Undeva, pitit printre arbori-catedrale, într-o dumbravă minunată, satul Făgețel, leagănul izvoatelor Trotușului, respiră liniștit, îndemnând la împăcarea cu tine însuți.”... Iată doar o frază din cartea lui Mihai Buznea, intitulată „Drumuri și Popasuri”, carte care a apărut în Editura „Ateneul Scriitorilor” din România. Vorbim despre o frază care pe mine m-a transferat, de la începutul lecturii acestei cărți, în lumea amintirilor. Doar câteva cuvinte, și iar ești tânăr, iar ești reporterul fascinat de meseria lui, iar întrevezi locuri și imagini pe care fostul meu coleg de redacție și actualul meu amic, le pune în paginile uneiserii închegate de reportaje, care se poate numi – și după fantezia mea - „O nouă Românie Pitorească”... ...Și-mi aduc aminte că exact pe locul amintit mai sus, în satul acesta, Făgețel, mă preumblam cândva, căutâd și eu oameni și fapte demne de un ziar care, pe lângă lucruri neagreabile, făcute la poruca acelor vremi, știa să-și coloreze paginile elegant și chiar frumos, oferind cititorilor și acel rege al jurnalismului – Reportajul. Câteodată - chiar și reportajul literar. Dar cum regii sunt tot mai puțini, și presa cotidiană e, din păcate!, din ce în ce mai lipsită de harul bunului gust... Totuși, locurile preumblărilor noastre au rămas, sunt aceleși și azi, cu înoiri și, desigur, cu alte vibrații de suflet. Iar farmecul unic al naturii minunatei Românii e, poate, ușor schimbat, față de anii trecuți, o dată cu generația mea, dar și el rămâne la fel de tulburător. Și iată că marele reportaj, care este cartea „Drumuri și popasuri” de Mihai Buznea este tocmai această Românie, și nouă și veche, care tulbură înălțător ori ce suflet cinstit, care a respirat aerul de cinste și omenie al unora dintre concetățenii săi.
Dar cine dintre cei mai în vârstă rememorează România care a fost nu de mult, realizează, încăodată, ca erau destule lucruri rele și grele, însă culoarea adevărată, de atunci și de acum a României, este cea a oamenilor cumsecade, care erau și sunt, în viața diurnă a unei țări de o rară frumusețe, adică România. Și iată că, cu talent și o bogată experiență de viață, M. Buznea știe să redea o Românie de suflet și de progres, așa cum este și azi, cu lucruri bune și, uneori, și lucruri rele. Desigur, nu este o descriere roz-bonbon, dar este o carteconcludentă și semnificativă, cu lumini și umbre, așa cum viața este pretutindeni, la intensități și cu nuanțe diferite... Reportajele lui M.B. impresionează prin redarea harului unor oameni cu faptele lor bune și gândurile lor, rodul de ansamblu fiind imaginea unei țări pe care reporterul o vede dimpreună cu istoria ei, cu profunzumea trăirilor unui neam greu încercat, care-și construiește, în continuare isroria acestor vremuri. Descrierile din paginile drumurilor și popasurilor buzniene sunt atrăgătoare, iar cine vrea să guste farmecul unui gen gazetăresc elegant, frumos, realist și romantic, așa cum l-a gustat și generația de părinți și bunici ai tinerilor acestor zile, cine vrea să stea la o cafea, cu o carte bună în mână, savurând frumuseți văzute și simțite de M.Buznea, ei bine, poate să citească această carte, care-l ridică pe autor spre și pe soclul unui redeschizător de drum, care duce și la redescoperirea nu numai a unei noi Românii Pitorești, ci și a reportajului literar - cam dat uitării, pe nedrept.
...Dar am rămas dator să dezvălui ce mi-a remintit satul Făgețel, așezarea unde se află izvoarele Trotușului. Ei bine, îmi reamintesc și eu momente unice ! Umblam cu treburi dar și eram hoinar pe-acolo, când, căutându-l, am gasit firul acela de cristal, scânteid aur și prospețime de-nceput. Curgea vioi și-ndrăgostit de prejma sa, trecând cuminte pe sub gardul din lemnul unor pari subțirateci, de la marginea unei gospodării de munte. Firul acesta ieșea dintr-o curte mare, în care se afla și o căpiță de fân, pusă acolo parcă mai mult ca să sporească farmecul locului.
Ce știam eu, atunci, despre traiul acelor oameni de la munte?!... Mai încolo - casa văruită în alb și ferestrele ei mici, care reflectau un alt aur, ce venea din împărăția soarelui. Și-arunc o privire-n jos, și văd iarba dindtr-o o vale largă, oprită jos de un alt deal... Iarba aceea era de un verde proaspăt și unduios, cu care începusem a mă contopi, simțind și eu vântul cum o mlădie tandru. Eram într-o vale largă și adâncă. Cerul cânta cu voci de păsări, infitrându-mi în suflet o pace sfântă; și era o liniște ca în șoapte de început. Cobor spre șesul scurt și larg al acestei văi și simt că, în același timp, urc spre puritatea sinelui meu. Când am ajuns jos, am trăit formidabila unire a cosmosului cu pământul, iar eu pluteam, pluteam fericit și singur... Eram și eu parte din natură!
Iți mulțumesc Mihai Buznea, că mi-ai reamintit acele clipe, de un farme deosebit. Ca și alte descrieri ale tale, din admirabila poveste a României din cartea ta. România cu orașele și satele sale, cu poveștile și legendele sale, cu împlinirile și neîmplinirile acestor locuri de trai gospodăresc, ale unor oameni de bine și de omenie. Din neîmplinirile sesizate de autorul cărții despre care vorbim, observ o undă de tristețe în glasul clapelor de computer ale autorului. Căci el este un vajnic dăltuitor al imaginii acestor meleaguri, iar monumentul pe care-l lucrează mereu și mereu, redând România așa cum o vede, o crede și o vrea, trebuie să fie frumos și perfect, și învingător în ce-și propune! Dar viața nu e numai ca la carte, sau ca în visele noastre, ci uneori ne mai joacă feste.
De fapt, și astfel de joncțiuni, concludent subliniate în aceste scrieri ale lui M.B., dau un plus de valoare cărții sale - „Drumuri și Popasuri”. Ele, ca niște stări paradoxale, crează un anume conflict interior (și literar), fiind însă și împreună cu ansamblul constructiv ! Un ansamblu reportericesc semnificativ și de o înaltă ținută moral-estetică, arătându-ni-se, totodată, un autor cinstit cu sine însuși, având condeiul sigur și elegant; un reporter cum nu prea mai este, și-ar fi bine și frumos să mai fie. Un reporter al realității și al metaforei, care scrie sobru și atrăgător - da, chiar da! - O Nouă Românie Pitorească.
„Cartea - spune însuși autorul - (...) își propune să aducă în prim planul atenției cititorului (...) 17 reportaje din și despre locurile călcate de mine mai de demult și mai de aproape”. Dar apropo de definița dată de Mihai Buznea reportajului ( cred că se referă la cel literar), el consideră că acesta e: „fotografia artistică la minut a firescului cotidian înconjurător”. Este, desigur, o posibilă interpretare. Analizând însă reportajele acestui experimentat și talentat reporter, vedem că, de fapt, nu o dată, realitatea se constituie, ea însăși într-o imagine artistică. Și nu întâmplător! Asta - pentrucă fotgraful artist al cuvântului se mișcă, umblă, caută unghiul de vdere cel mai favorabil, încât realitatea ternă să aibe o expresie estetică de un anume fel. La noi, la Bacău era un fotograf „la minut”, în mica Grădină publică din Centru, din apropiere de Poșta mare. Dar el fotografia, cu un aparat de altcândva, de pe tripedul său din lemn, numai ce avea înintea obiectivului său; nu-și schimba locul aparatului. Toate pozele erau la fel, numai persoanele se schimbau, în câteva poziții posibile. Dar spre deosebire de astfel de fotografi și fotografii, Mihai Buznea umblă frenetic, iar declanșarea aparatului său modern o face numai atunci când prinde unghiul cel mai potrivit, are imaginea grăitoare, în concordanță cu gândul și simțirea sa, cu coordonatele sale estetice. Da, asta face, de fapt, colegul și amicul meu, încântându-și cititorii. Desigur, el a trecut astfel, triumfător, granița dintre jurnalism și literatură! Dar ce vorbesc eu?! Citiți-l pe Mihai Buznea. Cei din România și cei de peste hotare. Vă veți întâlni mereu cu locuri de amintire, veți vedea și veți revedea „munții, dealurile și câmpiile, apele, satele și orașele acestei țări de o rară frumusețe”. Așa spune Mihai Buznea și așa este.
Această carte Reportaj se constituieîntr-o minunată călătorie de suflet. Iar dacă iubiți frumosul și nu „senzaționalul facil, exploziv, al evenimentului agresiv ce ne-a acaparat existența”- l-am citat, din nou, pe amicul meu - dacă într-adevăr vreți o carte care să vă meargă la inimă, căutați în librării și biblioteci demersul acesta reportericesc, semnat de Mihai Buznea. Nu cred că veți regreta !!...
|
Roni Căciularu 12/7/2019 |
Contact: |
|
|