Sfantul Ierarh Nicolae (6 decembrie)
"In vremea aceea a stat Iisus la loc şes, unde erau mulţi dintre ucenicii Săi şi mulţime multă de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi al Sidonului, care veniseră să-L asculte şi să se tămăduiască de neputinţele lor. Şi cei bântuiţi de duhuri necurate se vindecau, şi tot poporul căuta să se atingă de Dânsul, căci ieşea din Dânsul o putere, care vindeca pe toţi Atunci El, ridicându-şi ochii spre ucenicii Săi, le-a zis: fericiţi sunteţi voi, cei săraci, căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. Fericiţi sunteţi voi, care flămânziţi acum, căci vă veţi sătura. Fericiţi sunteţi cei care plângeţi acum, căci veţi râde. Fericiţi veţi fi când vă vor urî pe voi oamenii, şi când vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori, şi vor lepăda numele voastre ca un rău din pricina Fiului Omului. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi, căci iată, plata voastră multă este în ceruri".
Iubiţi credincioşi,
Să ne gândim puţin la sărbătoarea de astăzi ca s-o înţelegem: atât ne îmbogăţim - cât înţelegem. Bogăţia adevărată este aici în înţelegere şi la inimă, celelalte ne cam trag în jos! Dar adevărata bogăţie ne urcă la înălţimea la care îl vedem şi astăzi pe Sfântul Nicolae şi trebuie să ne punem întrebarea: de ce îl ţine omenirea, de aproape 2000 de ani ca pe o lumină, un far călăuzitor pentru ea? Cum a reuşit el să se aşeze la un loc spre care privim toţi?
După loan şi după Maria, numele cel mai răspândit în toate popoarele lumii, cel puţin în Europa, este Nicolae, Nicoleta sau Niculina. Intrebarea este ce a făcut el de a dobândit această statură. Evanghelia de astăzi ne dă nişte reguli, e o constituţie în ceea ce aţi auzit la strană: „Fericiţi cei săraci cu duhul (adică cei smeriţi), fericiţi cei blânzi... fericiţi cei milostivi... fericiţi cei curaţi cu inima... fericiţi cei ce suferă... fericiţi cei prigoniţi”... Acestea sunt nişte reguli ale unei Constituţii, aşa cum fiecare stat are o Constituţie pe care, împlinind-o, eşti un cetăţean care corespunde şi îi este de folos ţării respective.
Aţi văzut că acum avem o constituţie europeană - cei mai mulţi dintre noi nu ştim, doar bănuim, cum trebuie să fim, să ne înţelegem cu toate popoarele, să nu dispreţuim nicio naţie, să fim liberi, să lucrăm. Ei bine, aici deci avem o Constituţie. A cui patrie, ce ţară are această constituţie pe care a fixat-o Mântuitorul într-o zi când vorbea mulţimii? Este statutul împărăţiei Cerurilor, adică trebuie să semănăm cu Cel care conduce împărăţia lui Dumnezeu. Cine este conducătorul acestei împăraţii? De 2000 de ani, conducătorul împărăţiei noastre, al patriei spre care tindem toţi este Mântuitorul Iisus Hristos, Care a venit de sus, de la Dumnezeu-Tatăl şi a coborât până la ultimul om, până la nivelul tâlharului de pe Cruce. A fost atât de blând, încât toţi copiii alergau la El, nu-i putea nimeni opri să se ducă la Iisus pentru că ei simţeau că acolo este iubire, blândeţe, bunătate nesfârşită.
Adică exact ce spunem noi despre Sfântul Nicolae - „chip al blândeţelor”. El era atât de blând încât nu suferea să vadă niciun om sărac, niciun om necăjit, niciun om asuprit, niciun om exploatat. De unde ştim asta? Multe fapte bune a făcut Sfântul Nicolae, una însă le-a întrecut pe toate, de aceea el rămâne până astăzi un exemplu care a semănat foarte mult cu Hristos; el s-a urcat pe scara aceasta a Fericirilor (o scară cu 9 trepte, care ne urcă pe noi la înălţimea cerului, de unde a coborât Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului).
Sfântul Nicolae s-a dus la Sinodul I Ecumenic (în anul 325, undeva lângă Constantinopol, Istanbulul de astăzi) şi acolo s-a luptat cu Arie, un eretic (preot din Alexandria) care învăţa nişte lucruri străine de Hristos. Sfântul Nicolae îl iubea pe Hristos şi îl înţelegea mai mult. Dacă vreţi să cunoaşteţi pe cineva, atât îl cunoaşteţi cât îl iubiţi. Pe cineva pe care-l urăşti n-ai să-l cunoşti niciodată şi nici el nu te poate cunoaşte pe tine pentru că între tine şi el se sapă o prăpastie. Ori Sfântul Nicolae îl cunoştea bine pe Iisus pentru că el nu iubea nimic mai mult pe lume decât pe Iisus Hristos, de aceea el creştea direct proporţional cu cât îl iubea pe Iisus.
Ca să crească la măsura lui Hristos (Care a venit în lume să miluiască, să ajute, să ne îmbogăţească pe toţi cu lucruri sfinte), el a procedat la fel cu lucrurile noastre omeneşti, şi anume: era un tată care avea trei fete frumoase şi era atât de sărac încât, ca să supravieţuiască, s-a gândit să le vândă, ele trebuiau să ajungă într-o casă de prostituţie. Gestul acelui tată nu se justifică, nu era un gest de tată: e preferabil să suferi („fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate”) ca să rămâi cu bogăţie sufletească decât să câştigi bogăţia omenească (de care are grijă Dumnezeu; El, când a făcut lumea a pus tot ce ne trebuie în ea, numai noi să ştim să le rânduim după rostul pentru care ni le-a încredinţat).
Sfântul Nicolae face un lucru măreţ, dar îl face cu smerenie, „în ascuns”: aruncă pe fereastra casei acelui nefericit tată câte o pungă cu galbeni, pentru fiecare copilă. Omul găseşte punga pentru fata cea mare, o căsătoreşte şi la fel se petrece şi cu celelalte două. Lucrul Sfântului Nicolae n-a rămas acoperit, deşi el făcea asta în timpul nopţii; până la urmă s-a aflat cine a fost binefăcătorul. Iată deci un lucru concret, cum putem să ajutăm, dacă vrem.
Ştiţi bine ce se întâmplă în lumea de astăzi, ajunge să mergeţi cu o maşină de aici până la Viena şi veţi găsi pe drum situaţia despre care vorbim acum, cu fetele respective. Europa şi lumea întreagă este înţesată de aceste case de perdiţie, lumea este un nesfârşit bordel. Nu întâmplător Apocalipsa vorbeşte de sfârşitul lumii sub chipul prăbuşirii „Desfrânatei celei mari”, Babilonul - cetatea desfrânării. Intrebarea este: lipseşte un Sfântul Nicolae astăzi? De ce nu avem un asemenea om? De ce acest om, care era un om ca toţi oamenii a reuşit în lumea lui, în vremea lui să salveze cât de cât o umanitate ca s-o păstreze la înălţimea lui Hristos, iar astăzi, cu puterile pe care le avem, cu învăţătura lui Hristos de 2000 de ani, cu sute de mii de preoţi, zeci de mii de episcopi, cărturari, oameni de ştiinţă etc., am umplut lumea cu arme care distrug totul într-o secundă - apeşi pe un buton şi a sărit lumea-n aer! La ce folosesc puterea, înţelepciunea, bogăţia? Ştiţi ce bogăţii sunt astăzi în lume? Şi nu putem salva nişte suflete de pe drumurile de perdiţie, de la prăbuşirea finală şi totală.
Iată de ce îl păstrează umanitatea în subconştientul ei pe Sfântul Nicolae! Lumea habar nu are astăzi cine a fost Sfântul Nicolae, nimeni nu se întreabă zilnic cine a fost Iisus, ce a făcut Iisus, ce a făcut Sfântul Nicolae, ce a făcut Sfântul Vasile... aproape nimeni! La ce ne gândim, ştiţi bine, toată gândirea noastră, toată puterea noastră, tot sufletul nostru sunt ocupate cu altele, numai cu urâciuni, cu lucruri de ruşine.
Aţi înţeles acum de ce lumea nu-l poate scoate şi nu trebuie să-l scoată pe acest om care a ştiut cum să folosească puţinul pe care i l-a dat Dumnezeu. Ce pusese Dumnezeu în el? Pusese blândeţe, o inimă frumoasă, o gândire bună, îi dăduse şi o vrednicie să conducă, să păstorească turma din Mira Lichiei (un orăşel în Asia Mică).
Nu i-a dat mult, dar le-a înmulţit pentru că a pus în ele nu duhul distrugerii (arma atomică), ci „duhul creşterii”; aşa cum bobul de grâu, când îl pui în pământul binecuvântat dă 72 de boabe (după numărul ucenicilor Mântuitorului: a avut 12 apostoli şi 72 de ucenici). Mântuitorul a fost bobul de grâu Care a căzut în pământ şi a murit pentru noi şi au răsărit 72 de ucenici, adică lumea toată. Aşa a fost Sfântul Nicolae!
Mai e ceva legat de Sfântul Nicolae: pe el ni l-a adus şi ni l-a impus lumea greacă. In Grecia astăzi este sărbătoarea marinarilor, pentru că Sfântul Nicolae ocroteşte mările lumii, în special Mediterana şi Marea Neagră. Noi nu mai ştim astăzi ce însemna să pleci cu o „coajă de nucă” într-o furtună care putea oricând să se işte; au fost situaţii în care o corabie nu mai era de salvat şi totuşi corăbierul-şef a strigat la Sfântul Nicolae, aşa cum au strigat ucenicii pe Iisus, Care-i salvează, potolind furtuna. Grecii deci au o mare evlavie faţă de Sfântul Nicolae, pentru că ei trăiesc pe mare şi au fost cazuri de minuni grozave, de care este plină istoria şi literatura acestui popor al mării.
Vă rog mult, gândiţi-vă la ceva bun în fiecare zi, deschideţi calendarul şi veţi vedea un nume de sfânt: azi e Sfântul Nicolae, mâine-i Sfânta Filofteea. Bogăţia lui Dumnezeu sunt oamenii Lui, adică noi toţi pentru că pe toţi ne-a făcut Dumnezeu şi toţi avem în noi exact cât a avut Sfântul Nicolae: să creştem cu ajutorul unui nume, din acel nume.
Numele acela ne îmbogăţeşte pe noi şi toate numele, mii şi miliarde de nume vor face suma care se cheamă Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului: aceasta este împărăţia! Aceasta este măsura! Acesta este farul care ne luminează călătoria pe marea vieţii, învolburată, aşa vom rămâne deasupra şi nu ne vom mai scufunda în toate urâţeniile vieţii pe care le ştim bine!
Nu putem nega că Sfântul Nicolae n-ar mai recunoaşte lumea pe care a ajutat-o să fie aşa cum a lăsat-o el. Dumnezeu să ne ajute şi Sfântul Nicolae să nu lipsească şi să ne scoată mereu din volbura asta urâtă ca să ajungem şi noi să ne spună Mântuitorul: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi împărăţia” la care a lucrat şi Sfântul Nicolae. Vă urăm „mulţi ani!” celor care purtaţi bogatul nume de Nicolae (care înseamnă „biruitor de popoare” - „biruitor” în sensul bun, în limba greacă „niko” înseamnă „a birui” şi „laos” = popor, deci Nikolaos - „omul care biruie popoarele”, în sensul bun, în sensul de „conducător”).
Deci tuturor cu numele de Nicolae, Niculina, Nicoleta şi alte derivate vă dorim blândeţea, frumuseţea, bogăţia sufletească a sfântului al cărui nume îl purtaţi.
La mulţi ani!
|
Pr. Prof. Ion Buga 12/5/2019 |
Contact: |
|
|
