Un talant și Ziua Naţională
Plecând stăpânul departe, a chemat slugile și a dat unuia cinci talanţi, altuia doi și celui de al treilea doar un talant. La întoarcere, i-a lăudat pe primii doi pentru că au lucrat, înmulţind talanţii, dar s-a supărat rău pe cel ce a îngropat singurul talant în pământ.
Spuneam cândva că acest talant trebuie să fi avut în ochii stăpânului o valoare deosebită. Altminteri de ce s-ar fi mâniat, aruncându-o pe slugă în temniţă, și nu o temniţă oarecare, ci “întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.”
În fond, era vorba doar de un talant, nu de cinci, nu de doi. Sluga își motivează fapta “Și răspunzând stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n'am semănat și adun de unde n'am răspândit?” ((Matei 25,14-30,BVA) Deci sluga avea datoria să înmulţească talantul semănând pe unde stăpânul n-a semănat, astfel ca la revenirea lui, stăpânul să adune pe unde n-a răspândit. Prin pildele Sale, Iisus Hristos , totdeauna, bate șaua ca să priceapă calul, adică noi, creștinii, până în ultima zi a istoriei.
Acest talant nu poate fi altul decât darul propovăduirii Veștii celei Bune, un talant pe care și poporul român l-a primit, încă din leagăn, și pe care l-a înmulţit, la vedere, să ia din roadele lui toţi cei care au trecut prin această răscruce de drumuri istorice. Talantul nu produce civilizaţie sustenabilă (!), ci sfinţi, pe care Stăpânul îi va aduna și număra la sfârșit.
Cu o încăpăţânare demnă de vreo carte a recordurilor, în ciuda vicisitudinilor de tot felul, a ajuns cu talantul până în acest secol XXI, când peste tot se lucrează cu râvnă pentru a șterge orice urmă, orice amintire a Stăpânului, proprietar al talanţilor. De curând, pe postul francez TV5, o știre spunea că, în Franţa, tot mai multe biserici sunt scoase la vânzare , dându-li-se alte destinaţii lumești, cu amenajările de rigoare. Singura grijă a autorităţilor culturale este aceea de a se păstra arhitectura…
Nu numai acasă, dar și pe acolo pe unde i-a aruncat globalizarea, românii dreptcredincioși ( diaspora vie a lui Dumnezeu) ridică biserici pentru înmulţirea talantului, în contrasens cu spiritul bolnav și decăzut al vremurilor celor mai urmă.
Fără acest talant n-am fi sărbătorit astăzi , de 1 Decembrie, Ziua Naţională
Oricât încearcă cei descreștinati, creștini de ochii lumii, să deturneze această zi ( astrală cum au numit-o unii), acordându-i sensuri străine și scopuri seculare, un fapt nu poate fi eludat: realizarea României Mari a fost o lucrare divino-umană.
De aceea, acest dublu praznic naţional, Sf.Ap.Andrei și 1 Decembrie, se începe cu un Te Deum, cu o liturghie și se termină cu o vecernie. Parada militară? Doar ca spectacol și bun prilej pentru președinte și politicieni- cărora nu le pasă de talant,- spre a arăta cât de atașaţi și cât de pregătiţi suntem să luptăm pe teatre de război, pentru cauze pe care nu le-am inventat noi și care n-au nicio legătură cu apărarea patriei.
La mulţi ani, România!
|
Nicuşor Gliga 12/2/2019 |
Contact: |
|
|
