Canadianul Edward "Ned" Hanlan
A fost Campion Mondial profesionist la caiac, proprietar de hotel si membru al consiliului municipal din Toronto, Ontario.
Hanlan, de origine irlandeză a avut un frate si două surori. Mama sa se numea Mary Gibbs iar tatăl John era pescar si mai tărziu manager la un hotel pe Insulele Toronto. Familia locuia la capătul de est al insulelor Toronto, dar o furtună în anul 1865 a împins casa lor în apă. A fost vazută din nou în partea de nord a Gibraltar Point în partea de vest a insulelor. Mai tărziu tatăl lui Ned, a construit un mic hotel si zona a inceput sa fie cunoscuta ca Hanlan’s Point, cu mult înainte ca Ned sa devină faimos.
Ca si copil Ned văslea cătiva kilometri în fiecare zi în port ca să poata merge la scoala pe George Street. A devenit foarte rapid pentru că trebuia să mearga în piata ca să vănda pestii înaintea altor pescari.
Caiac
În curand a început competitiile de văslit. Regatele erau la picioarele lui. În 1871 cănd avea numai 7 ani, Hanlan se înscrie la prima cursă, cursă cu trei pescari considerati a fii profesionisti fata de gentilomii amatori. Barca sa nu are succes. Regulile sportului amator se schimbau însă si datorită premiilor în bani sportul devenea profesionist. Hanlan a fost acceptat în competitia de amatori în anul 1873 si a stralucit imediat. Cănd a concurat solo a căstigat campionatul golfului Toronto.
În anul 1874, purtănd bluza albastră si banderola de cap rosie, care devin marca sa distincta, îl învinge pe redutabilul Thomas Loudon de trei ori la rănd- odata pe un pariu de 110 $ si căstigă Medalia Dufferin. În urmatorul an căstigă campionatul Ontario.
Aceste victorii si un calendar din ce în ce mai bogat de curse pe bani determină un grup de torontonieni în anul 1876, să formeze un club de sindicat care să îl sustină pe Ned ca profesionist. Clubul decide să cumpere o barca englezească foarte subtire si să o echipeze cu doua inovatii : scaun mobil si văsle care se pot roti. Amăndouă inventiile îl ajutau pe văslas să aiba o lovitură de văsla mai lunga si deci barca să avanseze mai mult în apa. Scaunul mobil care glisa a fost o inventie importantă dat fiind ca înainte văslasii care doreau să avanseze rapid se mutau pe un scaun în pozitie fixă si îsi ungeau pantalonii din piele de camilă cu ulei, o manevră de multe ori dureroasă.
Hanlan a răsplătit încrederea si înclinatiile tehnice ale investitorilor. În septembrie 1876 mii de oameni l-au urmărit pe baiatul în albastru care a căstigat cursele profesionale individuale în foarte publicizata Regata Centenara din Filadelfia.
Desi multi au răs de ambitia sa, precum spuneau ziarele americane ale timpului, el a bătut pe cei mai buni văslasi la cursa de 3 mile cu un timp de 21 minute 9 ˝ secunde, căstigănd $800 pentru sine si pariurile pentru suporterii săi.
Următoarea etapă pentru el si clubul sau erau campionatele nationale. Ele trebuiau căstigate prin sistemul de competitie care era în secolul 19 în toate sporturile. Ei nu participau la un campionat în care orice atlet calificat putea sa participe, ci mai curănd campionii detineau titlurile pănă cănd erau învinsi într-o competitie de unu la unu care se aranja între ei.
Era foarte dificil ca să obtii o competitie cu un alt adversar. Din fericire, deoarece popularitatea lui Hanlan crestea mereu si pentru că era sprijinit financiar masiv el era foarte atractiv pentru alti oponenti si era în stare să obtină competitii rapid.
Ca să căstige campionatele canadiene (cu un premiu de $1000), în 1877 îl învinge pe Wallace Ross din New Brunswick pe 5 mile, în fata a 25,000 spectatori în golful Toronto. În anul următor cucereste titlul american de la Efraim (Evan) Morris din Pitsburg într-o cursă de 5 mile cu o întoarcere pe Răul Allegheny care era foarte dificilă, un lucru care i-a încăntat pe spectatori, care au pariat $300,000. În 1879 el cucereste campionatul englezesc învingăndu-l pe William Elliot cu 11 lungimi de barcă într-o cursă de 3 mile si jumătate pe răul Tyne.
Cu aceasta triplă panoplie de premii, Clubul Hanlan se desfiintează. Misiunea sa a fost îndeplinită. Cu toate acestea văslasul mai are un singur vis, campionatul mondial, titlu detinut de australianul Edward Trickett. In ziua de 15 noiembrie 1880 îl provoacă pe acesta la competitie pe răul Tamisa, în celebra cursă de la Putney la Mortlake de 4 mile si jumătate. 100,000 de spectatori s-au insirat pe malurile răului. Harry Kelley l-a pilotat pe australian, iar Bright a făcut acelasi lucru pentru Hanlan. Cursa părea a fii terminată chiar inainte de a ajunge la Hammersmith Bridge. Canadianul a căstigat în 26 minute si 12 secunde, cu trei lungimi de barcă înainte si astfel căstigănd titul mondial. Erau pusi la bătaie 400 lire sterline. El devine primul canadian care a ajuns într-un campionat unde proba era individuală. Vestea s-a răspandit prin telegraf si ziare, si a devenit unul dintre rarele momente de comuniune între vorbitorii de limbă engleza din Canada. Victoria sa de asemeni a imbogătit sute de ontarieni “de la judecători la vănzători de alune americane” (Toronto Globe) care au pariat pe el.
Hanlan era un campion foarte activ, accepta frecvent întreceri chiar si cănd regata nu avea un titlu de cucerit.
Apărandu-si titlul în America se dovedeste a fi foarte fructuos. În 1878 căstigă nemaiăntălnita sumă de 10,000 prin învingerea lui Charles Edward Courtney în Lachine, Quebec. Doi ani mai tărziu repeta competitia în Washington, DC căstigănd $ 6,000. Desi ca si campion putea să refuze locul de competitie niciodata nu a insistat să sustină întrecerile acasa.
La 14 februarie 1881 îsi apară titlul de campion mondial împotriva altui australian Elias C Laycock, pe Tamisa. Această cursă fost in acelasi timp si pentru campionatul Angliei si Cupa Sportivilor (pentru revista cu acelasi nume). Hanlan a căstigat usor cu 4 lungimi de barcă. S-a apărat din nou la 3 aprilie 1882 contra englezului Robert W. Boyd, dar de data asta cursa a fost pe Tyne.
Cursa a fost foarte strănsă la început, dar Hanlan nu s-a lăsat intimidat si a căstigat cu 7 lungimi de barcă. Timpul său a fost 21minute 6 secunde si a creat un noiu record pe răul Tyne acoperind prima milă în 5 min si 45 sec.
După cam o lună, pe întăi mai, se întrece cu Trickett din nou pe Tamisa. De data asta Tricket foloseste o barcă nouă căntărind numai 29 libre. Se pun la bătaie 500 lire sterline. Cursa este definitiv a lui Hanlan care căstigă făcănd două ture înapoi si totusi bătăndu-l pe adversar înainte de linia de sosire. Hanlan era cunoscut pentru sotiile sale prin care îi umilea pe adversari.
În următorul an, 1883, după o epidemie de febră tifoidă, care are ca efect rumori ca Hanlan ar fii murit, se intoarce în America ca să se întreacă cu James Kennedy, un american, în ziua de 30 mai si cu Wallace Ross din Canada pe 18 iulie. Există controverse legat de aceste două curse dat fiind ca ele nu sunt înregistrate pe lista Curselor pentru Campionat publicată în anul 1930 de către British Rowing Almanac nici în alte publicatii. Fără îndoială cursele au avut loc.
Întrecerea cu Kennedy a fost pe un premiu de $2500 în Boston pe distanta de 3 mile. Wallace Ross îl bătuse pe Hanlan mai devreme într-o întrecere neoficială si sustinea că el este Campionul Mondial neoficial. Ca sa fie oficial, Ross se întrece cu Hanlan în New York. Hanlan căstigă si îl îvinge într-un nou timp record cu 50 sec mai rapid, într-o cursă de 4 mile. Aceste două curse au fost singurele campionate mondial tinute în America cu exceptia celei din 1932.
În anul 1884 Hanlan îl învinge din nou pe Laycock, de data asta pe Răul Nepean lăngă Sydney în New South Wales. Din nou Hanlan nu a depus prea mult efort si totusi a căstigat cu timpul de 22 min si 45 sec. Foarte interesant dintre toate cele 12 campionate niciunul nu a fost tinut în Canada. Pentru mai multe detalii se poate consulta lista curselor sale pentru campionate la « World Sculling Championship ».
Stilul de văslit
Geniul lui Hanlan consta într-o lovitura foarte eficientă-el este părintele tehnicii moderne. A profitat de scaunul mobil ca să determine barca să avanseze dar si ca să transmită puterea de la muschii picioarelor într-o miscare coordonată la barca cu fiecare lovitură a apei. Această miscare nu era usoară într-o coajă de nucă cum este barca. Începătorii erau descurajati să folosească scaunul mobil de multi ani si chiar adversarii săi foloseau aproape în totalitate puterea bratelor. Cu toate că Hanlan era numai de 5 picioare si 8 ľ inci înalt (1.75 m), căntărea 150 libre (65 kg) cu toate acestea puterea loviturii sale în apă îl făcea capabil să învingă barbati mult mai puternici. Cu toate că foarte rar avea mai mult de 36 lovituri pe minut, îi învingea pe rivalii săi care aveau chiar 42 lovituri pe minut. Se instala la conducere înca din start. În timpul cursei de campionat contra lui Morris a încetinit si chiar s-a oprit ca să îl ajute pe American să termine cursa împreună. A căstigat cu 3 lungimi de barcă. Cănd se întrecea era foarte calm si era maestru în a mănui « frica psihologică » contra adversarilor sai. Nu se dădea înapoi în a-i umili pe cei de care nu îi placea. Cănd s-a întrecut cu Tricket care era arogant, vorbea cu spectatorii, le trimitea bezele, s-a oprit si a asteptat, s-a prefacut ca a colapsat, a văslit în zig-zag în timp ce australianul abea tinea ritmul. Într-o ocazie Hanlan a trecut linia de sosire dar era atăt de înainte încăt a văslit înapoi si l-a învins pe rivalul sau a doua oară.
Si-a mentinut titlul pănă în 16 august 1884 cănd a fost învins de australianul Bill Beach pe răul Parramatta lănga Sydney. Prietenii lui dau vina pe epidemia de febră tifoidă, efectul a 8 luni de călătorie în străinătate si un accident cănd aproape s-a lovit de un vapor cu aburi. Adversarul sau de acum era foarte muscular si exceptional. Acesta stia să folosească scaunul mobil si era mai usor cu 50 de libre. Hanlan a mai asteptat 7 luni ca să se întreacă din nou. La 28 martie 1885 se întălnesc din nou pentru 500 lire sterline si pentru titlu. O multime mare de oameni a venit sa îi vadă pe acelasi rău Parramatta. Lupta a fost foarte strănsă, erau bord lăngă bord, Beach s-a fortat si a căstigat cursa spre entuziasmul spectatorilor
.
Era hotarăt să îl învingă pe Beach ca să recăstige titul si de aceea îi ofera o nouă competitie. Aceasta are loc pe 26 noiembrie 1887 si s-a tinut pe Nepean River lăngă Sideny. Trenuri speciale au fost trimise de la Sydney, Bathurst si Goulburn cu mii de spectatori pentru aceasta cursă. Cursa a fost si de data asta stransă, Beach a condus tot timpul iar Hanlan a fost foarte aproape. Era a treia oară cănd Hanlan era bătut în campionatele mondiale. Urmatoarea cursa a fost la 5 mai 1888 pe răul Paramatta contra lui Peter Kemp. Erau pusi la bataie 500 de lire sterline care era o suma uriasa în acel timp comparată cu salariile obisnuite. Publicul a fost din nou foarte interesat. Kemp a fost leader pentru o perioadă după care Hanlan l-a ajuns din urmă. Nimic nu era sigur pănă la Putney unde s-a făcut o greseală contra regulamentului si Hanlan profită luănd-o înainte cu 4 lungimi de barcă. Kemp se indărjeste si îl ajunge din urmă cu o diferenta între ei de jumătate de barcă. Hanlan tăsneste din nou dar Kemp îl ajunge din urmă. Vizibil suparat face din nou efort să îl învingă. Cu toate acestea Kemp căstigă cu o lungime de barcă si un timp de 21 min 26 sec. Hanlan protestează că a fost greseală de regulament dar ulterior retrage contestatia. Cursa este considerată a fii cea mai buna pe acel rău.
Din nou Hanlan crede că va învinge si se întrece la 28 septembrie 1888 cu Kemp. Era neobisnuit să fie tinute atătea curse de întrecere într-o perioadă atăt de scurtă. De obicei ele se tineau la un interval de un an sau poate chiar mai mult între ele. Din nou s-au pus la bătaie 500 lire sterline si din nou competitia s-a tinut pe răul Paramatta. Kemp căstigă cu 9 lungimi de barcă, cu toate că Hanlan spune că nu s-a respectat regulamentul. Arbitrul nu a acceptat spunănd că Hanlan este de vină. Timpul lui Kemp a fost 20 min 30 sec. Aceasta a fost ultima cursă dintre cele 12 tinute pentru campionatele mondiale. Hanlan a competitionat în multe curse, cele mai multe pănă la ora aceea fata de altii si a căstigat 7 dintre ele. Numai Bill Beach a căstigat atăt de multe, dar cu mai putine curse. Următorul canadian care a căstigat titlul mondial a fost Jake Gaudaur Senior în anul 1896.
Cu toate că a pierdut titlul american în favoarea lui John Teemer în anul 1885, Hanlan era departe de a-si fi terminat cariera. Desi îsi alegea oponentii cu mare grijă, el avea succes în a atrage spectatori pentru înca o decadă. În anul 1891 se întrece în aceeasi echipă cu un Torontonian (si nou campion american) William Joseph O’Connor ca să căstige campionatul mondial la dublu. Îl pierde în anul următor contra lui Gaudaur si un alt american George Hosmer. Dupa ce O’Connor moare în 1892 a mai avut si alti parteneri, dar nu a mai căstigat titlul la dublu caiac. În toată viata sa a căstigat mai mult de 300 de curse, inclusiv expozitii si a pierdut mai putin de 12.
Asa cum sunt in general sportivii Hanlan arata bine, era foarte muncitor si în general onest (dupa o mică problemă cu legea-cănd a văndut alcool ilegal lăngă hotelul tatălui său în anul 1876, scapă arestării văslind către un ferry si se întoarce cu glorie învingănd în Filadelfia – a reusit să evite scandalurile adversarilor lui).
Cănd ziarele americane au spus ca e american, el a sustinut ca este canadian. Victoriile contra Americii si a Angliei au confirmat că a fost bine că s-a hotarăt sa se înfiinteze o natiune la nord si că orasele erau în plin avănt de dezvoltare economica. The Globe îl numea “Best immigration agent”- cel mai bun agent de imigrare.
Hanlan avea o înaltime de 5 picioare si 8.75 inci (1.75 m) si căntarea 150 libre (68 kg). Purta o bluză albastră, de aceea a fost denumit “Băiatul în Albastru”.
Se căsătoreste cu Margaret Gordon Sutherland din Pictou, Nova Scotia la 19 decembrie 1877 si au 2 baieti si 6 fete. După cariera de atlet Hanlan are grijă de un hotel ca si tatăl său si ia parte în alegerile locale municipale, devenind membru al consiliului municipal din Toronto. A fost primul antrenor al Clubului de canotori al Universitatii Toronto în anul 1897. În 1900 decide să părăsească postul si devine antrenor al Columbia University din New York pentru cătiva ani. Ned moare de pneumonie la vărsta de 52 de ani. 10,000 de torontonieni au vizitat sarcofagul în biserica în care a fost expus.
În toamna anului 1926 a fost dezvelită o statuie de bronz sculptată de Emanuel Hahn care reprezenta un Hanlan cu mustata, muschiulos si fără cămasă. A fost dezevelită la Canadian National Exhibition. Monumentul a fost de doua ori mutat pănă cănd a ajuns lăngă ferry în Hanlan’s Point în anul 2004.
În 1980 s-a scos un timbru în onoarea sa comemorănd un centenar de la cursa sa de campion mondial. Ned Hanlan Steamboat e numit după numele lui. O strada în Vaughn Ontario poartă numele lui.
O strada Gaudaur Road a fost numită dupa un alt căstigător al campionatelor mondiale si aceasta iese din Hanlan Road. Există o strada Hanlan în Surfers Paradise, Queensland, Australia. Se gaseste lăngă alte străzi denumite dupa alti canotori. Hanlan a fost inclus în Canada Sports Hall of Fame.
Nicolas Cage l-a portretizat pe Hanlan în filmul din anul 1986 “The Boy in Blue”.
|
Dana Mateescu 11/29/2019 |
Contact: |
|
|
