Calatorii de vacanta : Insulele Azore, cele noua perle paradisiace ale Atlanticului
Cuibarit intre America si Europa arhipeleagul Azorelor este relativ necunoscut. Desi are numai 600 de km acest arhipeleag este format din noua insule formind o regiune autonoma a Portugaliei. Primavara si vara cind ortenziile albastre si roz, azaleele, camelia isi arata splendoarea printre cedrii japonezi este o priveliste de vis. Insulele Azore sunt un arhipeleag iesit din jonctiunea placilor tectonice americane, africane si euroasiatice. In Azore sunt peste 800 de specii de plante, bucurindu-se de o flora luxurianta. Putini oameni stiu despre Azores pentru ca majoritatea librariilor nu vind ghiduri de calatorie specializate.
La tot pasul sunt belevederi unde te opresti si iti umplii plaminii de frumusete. Vazute din cer, insulele Azore par ca o flota de vapoare esuate in mijlocul Atlanticului.
Situate la 1400 km de patria mama Europa, insulele fac parte din Portugalia incepind din 1432 chiar daca ar fi posibil ca vikingii sa fi facut escala aici. La un moment dat imperiul portughez era unul dintre cele mai prospere din lume care s-a implantat in toate continentele dar in 1755 un cutremur urmat de un tzunami a distrus Lisabona si a schimbat cursul istoriei. Aceasta tara de talie mica a reusit sa stapineasca arta marinei si si-a faurit noi rute maritime in Europa, Rio de Janiero si Macao in China. La mijocul sec 18 Lisabona era una din orasele cele mai bogate din lume si cele mai populate.
Insulele au avut o importanta strategica servind de loc de transbordare a bogatiilor provenind din Lumea Noua si care erau pazite in depozitele din fortareata cu ziduri de 5 km Angra do Heroismo de pe insua Terceira. La nivel legendar anumite persoane asociaza Azorele cu Atlantida, regatul mitic insular descris de Platon.
Situate la numai 4000 km de Montreal si 4 ore si jumatate de zbor, 5 ore si jumatate din Toronto, compania SATA este singurul transporteur aerian care ofera zboruri directe din Toronto tot timpul anului.
Calitatea infrastructurii din Azore este remarcabila, drumurile asfaltate cu bituum sunt impecabile, desi ele sunt strimte si arata ca pistele ciclabile din Canada. Strazile nu sunt sigure, ft inguste si sinuoase. M-au impresionat trotoarele « calcadas » care sunt adevarate opere de arta, dar atentie pot fi alunecoase.
Intr-una din calatorii ne-a sarit ca prin farmec un vitel in fata masinii si o localnica s-a aruncat in traversare fara sa se uite, deci trebuie condus cu prudenta.
Turismul de masa nu a ajuns pina aici din lipsa plajelor. Turistii sunt atrasi aici de peisaje, orasele si satele magnifice uitate in timp. In Azore aproape toata lumea vorbeste putina engleza.
Din Azore nu poti decit sa retii calmul, serenitatea, silueta craterelor, padurile impregnate de mister, pajisti linistite. Citeodata poti vedea un decor apocaliptic de lava ce patrunde in apele reci ale Atlanticului. Peste tot se afla poteci pentru a te aventura in natura.Totul este verde cu reflectii de auriu.
Cimpurile sunt separate de ziduri din piatra vulcanica si ne da impresia ca suntem in Scotia sau Tara Galilor. Zidurile sunt construite pentru a apara culturile de vinturile puternice care bintuie in insule.
In Azore climatul este oceanic, blind cu 10 grade iarna si pina la 30 de grade vara. Timpul este imprevizibil fiind un climat oceanic in citeva minute se trece de la ceata la soare, trebuie avut tot timpul un impermeabil si lotiune solara cu dvs.
Locuitorii sunt ft credinciosi si reclama viziuni ale Fecioarei avind numeroase sarbatori religioase ale Sfintului Spirit. O coroana simbolizind Sfintul Spirit trece din casa in casa pentru a ii apara pe oameni de cutremure, eruptii vulcanice etc. Locuitorii insulei sunt foarte piosi si organizeaza regulat mari sarbatori religioase mai ales primavara.
Baile termale din insula Sao Miguel, numite caldeiras au apa la temperatura de 40 de grade. Locuitorii folosesc apa termala pentru a pregati renumitul « cozido das furnas » un amestec de carne de porc, vita, varza, cartofi, morcovi, chourico. Se sapa un fel de put in pamint cu o adincime de un metru unde se lasa oala cu preparate. Satul Furnas este renumit pentru cele 22 izvoare de apa fierbinte, ape medicinale, traversat de doua riuri, unul cald si unul rece.
Insula San Miguel cu suprafata sa de 760 km patrati este dublul insulei Montreal.
Sete Cidades in traducere « sapte orase » sunt niste lacuri cu culori magnifice adapostite in craterul unui vulcan de 5 km diametru. Legenda spune ca apa lacului este formata din lacrimile varsate de o printesa si un pastor despartiti din cauza unei dragoste imposibile. Este cel mai mare rezervoir de apa dulce din Azores si un pasaj de trecere pentru mai multe specii de pasari migratoare.
In aceste insule mitice, un paradis pentru iubitorii de natura, cu sol vucanic si climat sub tropical, acoperit de flori tot timpul anului, balenele si delfinii au terenul lor de joaca aici. Este unul dintre cele mai bune locuri de a admira balenele. Azorele sunt considerate ca meca observarii balenelor, fiind cel mai mare sanctuar din lume, avind in jur de 25 de specii diferite. Acum 30 de ani locuitorii insulei vinau inca balene.
Sportul pe care il poti practica in insule este mersul pe jos sau escalada, surful, pescuitul sportiv. Locuitorii insulei afirma ca ei au numai trei anotimpuri: primavara, vara si toamna. Timpul ideal pentru a vizita insulele este din mijlocul lui aprilie pina la sfirsitul lui septembrie. In lunile mai si iunie puteti admira ortensiile inflorite. Ortensiile provin din Asia si padurile umede din America de Nord dar au fost aduse aici si s-au adaptat ft bine climatului devenind salbatice.
Aproape in fiecare localitate exista piscine naturale Piscinas Naturais sau Zona balneara cu un parking, dusuri, cabine pentru schimb si toalete. Piscinele naturale sunt o adevarata atractie a insulei. Aceste piscine naturale au fost formate de lava in ocean, fiind un fel de bazine unde apa se schimba automat. Aici te simti protejat de valuri. Este incredibil sa vezi toti locuitorii insulei la sfirstul zilei adunati ca intr-o piscina municipala. Plajele cu nisip sunt rare in Azore.
Insulele Azore sunt populate de 250.000 de locuitori un milion dintre ei aflindu-se in diaspora mai ales in Canada si SUA. Salariul mediu in Azore este de 720 euros iar rata somajul este de 8.6%. Costul de viata din Azore este cel mai scazut din Europa. Arhitectura coloniala traditionala este omniprezenta in Azore: biserici, rezidente private, cladiri administrative. Seara parcurile si pietele centrale devin locuri de adunari linistite, strazile sunt pavate cu bazalt si decorate cu mozaicuri, casele au balcoane miniaturale din fier forjat.
In 1834 vicontele Praia a cumparat locuinta consulului britanic din Azore iar sotia lui a amenajat o gradina romantica, care astazi este gradina Terra Nostra din Furnas situata pe 12,5 hectare.
Aici se gaseste singurul loc unde se cultiva ceaiul in Europa, cum ar fi plantatia Cha Gorreana care dateaza din 1883, intrarea este gratuita si ti se serveste un ceai. In Azore se afla doua plantatii de ceai situate la Maia din insula Sao Miguel. Ceaiul iubeste climatul umed si cald precum si solul acid si din argila. Chinezii din Macao, o fosta colonie portugheza au venit aici si au predat localnicilor tehnica producerii ceaiului.
Timp de decenii Azorele erau regiunea cea mai saraca din Uniunea Europeana. In anii 1980 singurii turisti in Azore erau familiile de imigranti din Canada si USA care isi vizitau rudele. Cineva s-a gindit sa construiasca Mount Palace hotel inaugurat in 1989, un hotel de 5 stele fiind considerat ca unul dintre cele mai prestigioase hoteluri din Portugalia, dar imediat ce a primit premiul, proprietarul a dat faliment. Silueta deprimanta a hotelului in ruina se poate vedea si azi.
Pe 23 octombrie 2019 Portugalia este prima tara care a primit premiul Destinatia turistica accesibila in 2019 a Organizatiei Mondiale de Turism.
Portugheza este o limba neolatina, dar o latina ft alterata in pronuntie, fiind a sasea intre limbile lumii in functie de vorbitori nativi. Este o limba latina cu mai multe straturi de influente nomadice, asemanindu-se cu spaniola. Diferenta dintre spaniola si portugheza consta in pronuntarea cuvintelor si in ortografie.
Portughezii sunt mari amatori de vin ocupind locul unu prin consumul de vin pe cap de locuitor.
Fotbalul este a doua religie in Portugalia unde stadioanele sunt tot timpul pline.
Lagoa do Fogo (lacul focului) este lacul ce mai inalt din insula Sao Miguel si considerat unul dintre cele sapte minuni ale Portugaliei.
In centrul insulei la Ribera Grande la Caldeira Velha este un parc luxuriant care se distinge prin cascada sa magnifica care se arunca in lacul focului si in doua piscine naturale unde apa atinge 38 de grade. Aici a fost filmat filmul Plaja.
Acest arhipeleag ne ofera panorame grandioase. Ceea ce ne sare in ochi este paleta albastra cerul albastru, ortenzii si zorele. Fiecare insula se lauda cu specialitatile ei geografice. Insula Pico este celebra pentru vulcanul adormit de 2351m si tunele de lava, insula Sao Miguel este renumita pentru ape termale.
Gastronomia insulei abunda in fructe de mare si carne de vite crescute in libertate. Trebuie sa gustati bonboanele traditionale « Quejadas da cidade » si prajitura cu migdale.
Colonii spanioli au introdus vita de vie in arhipeleag la sfirstiul sec 15. San Miguel este numita « Insula verde »cu plante provenind din continetul american sau Noua Zeelanda.
Punta Delgada este orasul cel mai dinamic al insulei, distrusa de un cutremur in 1522. In oras se poate vizita gradina botanica Antonio Borges, care porta numele unui politician pasionat dupa agricultura si botanica.
Fortul de Sao Bras construit in sec 16 pentru a impiedica atacurile corsarilor si piratilor este un exemplu de arhitectura militara a epocii. Biserica de Sao Jose se remarca prin stilul sau baroc si manierist. Poarta orasului 1783 este considerata ca fiind simbolul orasului Ponta Delgada, construita in stil baroc cu trei arcuri purtind blazonul armelor regale si ale orasului. Muzeul Carlos Machado, inaugurat in vechia minastire de Santo André contine colectia de istorie naturala, pictura, sculptura, arta bisericeasca si etnografica.
In oras se afla si o plantatia de ananas, unde se pot vizita serele. Aici am aflat ca pentru a produce un anans ai nevoie de doi ani de zile. Se poate vedea diferitele etape ale dezvoltarii plantei de ananas. Am cumparat un mic anas foarte aromat pentru 2.50 euro. Plantatia are 17 sere cu diferite stagii de crestere, un total de 10.000 de anansi. Ananasul fost introdus in Azore in sec 19 dupa ce plantatiile de portocale au fost devastate de o boala. Ananasul se planteaza in sere pentru a ii oferi o temperatura constanta, serele fiind din sticla varuita pentru a difiuza lumina difuz. Dupa 16-21 de luni de la plantare anansul este afumat pentru a forta plantele sa infloreasca. Dupa afumare fructul se dezvolta in 6 luni pentru a ajunge la o greutate de 1kg apoi ananasul este recoltat dupa 6-9 luni in functie cit de mare vrei sa il culegi.
In insule se produc ananas, banane, ceai, carne de vita pentru consumul local sau piata din Portugalia continentala.
In Azore exista peste 2040 ferme de produse lactate, brinza reprezentind 42% din productia de lapte. Iarba este verde tot timpul anului, vacile traiesc in libertate alimentatia lor constituind numai iarba fara pesticide, ceea face ca laptele de aici sa fie cel mai nutritiv si mai delicios din lume. Fermierii folosesc o masina de muls portativa care poate recolta laptele de la 12 vaci in acelasi timp. Locuitorii insulelor maninca brinza la fiecare masa.
In Capelas am vizitat Oficina Museu, un muzeu privat, un proiect pentru pensie a proprietarului. La intrare m-au impresionat tablouri realizate cu solzi din peste. Muzeul este o reconstructie a unei strazi dintr-un sat cu balcoane din fier forjat si mici pravalii.
Am cumparat biletul prin agentia Azores Getaways dar am intimpinat probleme cu inchiriatul masinii. Vi se cere sa aveti o garantie pe carte de credit de cel putin 10.000 de euros si sa cumparati asigurare dar aceste detalii le ai dupa ce ai achizitionat biletul. Ni s-a explicat ca rezervind printr-o agentie aceasta isi rezerva 30% comision din pretul masinii. Este de preferabil sa ii contactati direct fara sa treceti printr-o agentie.
Insulele Azore sunt o destinatie intr-o regiune cu climat sub tropical, nu departe de Europa, putin aglomerat si nu prea scump, cu putin decalaj orar patru ore de Toronto, cu multa ploaie, verdeata, valuri imense si putini turisti. Adevarat paradis pierdut, insulele Azore nu fac decit sa visam la ele.
Paulina Popescu / Kitchener
|
Paulina Popescu 11/25/2019 |
Contact: |
|
|