" Vămile albastre " o carte de Emil Belu
Cartea nu țintește o categorie aparte a iubitorilor de literatură. Ea poate fi citită de oricine, oriunde și oricând. Nu este criptică, nu presupune eforturi de decodare. Spectrul celor care se pot bucura de lectură e larg: academicieni moțăind în fotolii, frizeri și coafeze în așteptarea clienților, greviști tolăniți pe gazonul din fața sediului guvernului, cei care așteaptă în picioare, la cozi interminabile la moaște, la pomeni electorale etc. O pot lesne citi și consătenii mei – jumătate dintre ei, câți au mai rămas în sat – în căruță, în drum spre prașila a doua a porumbului, iar cealaltă jumătate, care se află în Spania, o va citi printre rândurile de căpșuni. Așadar, o carte abordabilă la orice nivel intelectual.
Ineditul, varietatea temelor abordate, scurtimea eseurilor ce nu pun la grea încercare răbdarea cititorului, umorul unora dintre ele și, nu în ultimul rând, faptul că lectura poate începe de la orice pagină, indiferent că te afli cufundat în jilțul din salon sau ești înghesuit pe bancheta unui mijloc de transport în comun – iată tot atâtea motive care fac cartea vandabilă.
Constantin Țoiu
„Emil Belu este un dilematic. Și nu doar pentru că a publicat în rafinata revistă de cultură Dilema veche, ci și pentru că își pune întrebări și încearcă să dea răspunsuri marilor probleme ale lumii de azi. Este acel tip de intelectual căruia îi pasă de tot ce se întâmplă în jurul său. Fin observator și comentator al evenimentelor culturale, sociale și politice, eseistul își fondează deseori argumentația pe solide lecturi, profund asimilate. Cu acest valoros pașaport cultural, vămile albastre ale cunoașterii se deschid în fața lui și îl lasă să pătrundă dincolo de aparențe, în Imperiul adevărurilor absolute. «Vino la mine, frate, să schimbăm lumea», pare a spune, cu un zâmbet bun și enigmatic, cuceritorul nesfârșitelor vămi albastre.”
(Corespondență privată, )
Horia Gârbea
„Emil Belu (născut în 1947, în Oltenia) a emigrat din România în 1990 și a păstrat, după stabilirea la Montréal, Canada, un ochi ațintit asupra țării de origine. Inginer de formație, Emil Belu are o mare capacitate de analiză politică, sociologică și culturală.
Emil Belu este un abil comentator al fenomenelor sociale și culturale. Îl ajută și experiența sa existențială, dobândită în țară, în diverse medii, apoi ca emigrant, trăitor de diferite situații pilduitoare, pe care le relatează cu talent și din care extrage morala, adesea paradoxală. Emil Belu se declară „dilematic”, așa îl numește într-o scurtă postfață și C. Țoiu, și chiar este dilematic la propriu și la figurat (colaborator al revistei omonime, între timp învechită de bunăvoie). Comentariile lui lasă deschisă posibilitatea unor alte interpretări, ba chiar le provoacă. Dincolo de sensuri și tâlcuri expuse cu talent, Emil Belu fiind un moralist de vocație, desprindem și farmecul scriiturii care face parte din fabulă. Astfel, excelent este eseul intitulat Analfabetism, despre emigranți români analfabeți la propriu, care se descurcă minunat, despre un mistificator de geniu care a antrenat ani de zile echipe de hochei în liga Nord-Americană, fiind în particular și în secret, neștiutor de carte, despre analfabetismul politic scuzabil și confortabil. Întrebarea cu răspun deschis este: oare, în lumea de azi, nu e mai comod și mai profitabil să nu știi carte?
Alt eseu remarcabil se referă cu sagacitate la declinul contemplației în lumea contemporană – o plăcere refuzată din obtuzitate sau o formă de supraviețuire. Apoi, ca să contempli, trebuie să ai ce contempla, aș adăuga, și fiecare text al lui Emil Belu arată calea unor completări posibile și chiar a unor comentarii în divergență. Deși, în sens editorial, este un debut, Vămile albastre este un volum al unui scriitor și analist matur și stăpân pe toate mijloacele sale de raționament și scriitură.”
Luceafărul de dimineață
Livius Ciocârlie
„Vămile albastre este cartea unui autor cu mare poftă de viață și de lectură pe care, scriind, le conjugă cu talent. O carte plină de scene vii la care a asistat in diverse orașe ale lumii, îndeosebi la Montréal, de portrete, de comentarii și de întrebări la care răspunde într-un fel mereu personal. Folosindu-se de persoana întâi, Emil Belu, acest nesățios al spectacolului lumii și împătimit al lecturii, se aduce rareori pe sine în prim plan, iar atunci o face contrastant. Există, la acest om atat de bucuros să cunoască, o tristețe produsă de trauma desțărării în pofida reușitei profesionale. De aici, poate, și un pesimism care îl determină să adere la părerea lui Ortega y Gasset că viața omului este un naufragiu.”
(Scrisoare primită de autor de la criticul Livius Ciocârlie)
Mircea Gheorghe
„Emil Belu iși găsește subiectele pretutindeni, în toate lumile paralele care coexistă în viata fiecaruia dintre noi și de a căror totalitate nu ne bucurăm decât rareori: în lumea cărților, a muzeelor, în călătorii, în faptele diverse din ziare, în propriile-i melancolii si tristeți, în conturul unui peisaj, în amintiri, în politică etc. – lista e departe de a fi completă. Tonul e de fiecare dată egal, dar, de la caz la caz, sceptic, dezabuzat, ironic, vag pesimist. Rareori pasionat, rareori inflamat de sentimente extreme. E tonul de o măsurată înțelepciune al lui Alain din Propos sur le bonheur, dupa cum finețea și ineditul observațiilor sunt cele pe care le găsim in «prozele mărunte» ale lui Michel Tournier. Și, dincolo de toate, impresionează cultura scriitorului care se mișcă dezinvolt în literatu¬ră, pictură, filozofie, istorie, muzică prin asociații de idei și referințe oportune, na¬turale, fără nimic ostentativ, pornind de la un fapt divers, o impresie de călătorie, un peisaj, o lectură, o stare de suflet, o intrebare. ”
Pagini românești, Montréal, Canada
|
Observator 11/19/2019 |
Contact: |
|
|
