Democrație și hristocrație
Democrația pare a fi idealul de organizare statală a lumii actuale.
Pare a fi superioară altor orânduiri, dată fiind ideea de putere și de autoritate aparținând celor mulți.
Elitele nu mai domină societatea prin forță ca în feudalism, iar popoarele democratice de azi par a fi suverane și independente.
Ce se observă mai puțin azi e faptul că elitele nu mai domină prin forță, în schimb, în spatele ideii de democrație, ele putând manipula masele prin gândire și ideologizare sau, și mai grav, cumpărând voturile populațiilor paupere.
Biserica propune o soluție pentru rezolvarea barierelor sociale și este izvorâtă din chiar învățătura lui Hristos: "Căutați mai întâi împărătia lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă."(Matei VI, 33) "Purtați-vă sarcinile unora altora" (Galateni VI, 2) spune Sf. Pavel, apostolul neamurilor. O societate în care s-ar pune bazele ei de funcționare pe principiul "nimeni nu are drepturi ci cu toții avem numai obligatii" ar fi cu siguranță o societate cu oameni care ar prospera atât spiritual cât și material. Fiecare ar lucra în interesul celuilalt, astfel încât nimeni n-ar sărăci; ba mai mult, fiecăruia i s-ar adăuga până la îndestulare, fără a face dintr-asta un scop în sine. Economiștii vremurilor noastre sunt cu toții de acord că prosperitatea materială a unei societăți e determinată în primul rând de productivitatea muncii. Această logică funcționează până la un punct. Punctul în care unii pot să-și însușească mai mult decât alții roadele productivității. Ori dacă punctul de pornire e acela în care fiecare lucrează în interesul celuilalt s-ar întâmpla un miracol în societate, indiferent de productivitate: ar dispărea fenomenul sărăciei. Par utopice aceste cuvinte, dar dacă o societate ar decide liber și democratic aplicarea acestor principii, pe care le-aș numi hristocratice, atunci raiul din cer ar fi adus pe pământ.
Ilustrativ pentru înțelegerea acestui principiu evanghelic este parabola lingurilor lungi.
„Un om pios, adâncit într-o convorbire tainică cu Dumnezeu, a îndrăznit să se roage: ‹‹Doamne, aș vrea să știu cum arată Raiul și Iadul!››. Dumnezeu l-a condus pe om către două uși. A deschis una dintre ele și omul a privit înăuntru.
În mijlocul unei încăperi uriașe se afla o masă mare rotundă, pe care se odihnea o oală cu mâncare aburindă și atât de îmbietoare încât omului i-a lăsat gura apă.
Oamenii din jurul mesei erau însă slabi, suferinzi și neliniștiți. Păreau a fi tare înfometați… Țineau în mâini niște linguri cu cozi foarte lungi. Puteau ajunge cu ele la vasul de mâncare, dar era imposibil a și le duce la gură din cauza cozilor lungi.
Omul pios s-a cutremurat la vederea suferinței lor. Atunci Dumnezeu i-a spus: ‹‹Acum ai văzut Iadul››.
Au mers apoi la cea de-a doua ușă. În cameră se găsea aceeași masă rotundă, cu aceeași mâncare delicioasă. Oamenii de acolo țineau în mâini aceleași linguri cu cozile lungi. Dar, spre deosebire de cei dintâi, păreau bine hrăniți, veseli și vorbeau între ei.
Omul pios a spus: ‹‹Doamne, nu înțeleg!››.
Atunci, Dumnezeu i-a răspuns: ‹‹Este foarte simplu, trebuie doar să privești cu atenție. Acești oameni fericiți și sănătoși au învățat să se hrănească unii pe alții, pe când ceilalți se gândesc numai la ei înșiși. Oamenii buni au avut grijă să ducă la gură unul către celălalt lingurile lungi, cu care altminteri nu se puteau hrăni singuri. Acesta este Raiul!››.”
|
Părintele Didel 11/17/2019 |
Contact: |
|
|
