Căderea Zidului Berlinului în 1989
Pe 23 august 1989, Ungaria comunistă a ridicat restricţiile de frontieră la graniţa cu Austria. În septembrie, mai mult de 13.000 de turişti est-germani din Ungaria trecuseră în Austria. În toamna anului 1989, în Germania Răsăriteană au avut loc demonstraţii de masă antiguvernamentale. Liderul est-german Erich Honecker a demisionat, în 18 octombrie 1989, şi a fost înlocuit de Egon Krenz câteva zile mai târziu. Honecker proorocise în ianuarie acelaşi an că Zidul avea să mai stea în picioare "încă 100 de ani", dacă niciuna dintre condiţiile care au generat construcţia lui nu avea să se schimbe. A greşit cu aproape 99 de ani.
Noul guvern a hotărât să permită est-berlinezilor să primească vize pentru a vizita Germania Occidentală. Günter Schabowski, ministrul german al propagandei, a avut sarcina să anunţe această hotărâre. El fusese în vacanţă, cu ceva timp mai înainte, şi nu a fost nici un moment foarte familiarizat cu noile prevederi. La scurtă vreme după conferinţa de presă din 9 noiembrie 1989, ministrului i-a fost înmânată o notă care se spunea că le este permisă trecerea graniţei est-berlinezilor, dacă au viza legală, dar nu i-au fost date instrucţiuni mai detaliate. În mod normal, ar fi trebuit să treacă câteva zile până când să fie conceput un nou regulament care să fie, de asemenea, transmis trupelor de grăniceri. Schabowski nu a fost însă informat asupra acestor amănunte şi, după citirea sus-numitei note la conferinţa de presă, atunci când a fost întrebat când va intra în vigoare noile prevederi, el a răspuns: "După câte ştiu eu, intră în vigoare imediat, chiar acum".
Zeci de mii de est-berlinezi au auzit în direct declaraţia lui Schabowski la televiziunea est-germană şi au luat cu asalt toate punctele de control, pretinzând să intre neopriţi în Berlinul Occidental. Grănicerii, depăşiţi numeric şi nedumeriţi, au dat numeroase telefoane superiorilor lor, dar, în scurtă vreme, a devenit clar că nu exista nicio posibilitate de stăvilire a mulţimilor de est-berlinezi fără folosirea armelor de foc. Cum nimeni nu dorea să-şi asume o asemenea responsabilitate, grănicerii au deschis barierele punctelor de trecere, lăsând mulţimea să treacă după un control sumar sau chiar fără de nicio formalitate. Mulţimile de est-berlinezi aflaţi în extaz au fost întâmpinate într-o atmosferă euforică de vecinii lor din vest, barurile din preajma graniţei făcând cinste noilor veniţi. Ziua de 9 noiembrie este, astfel, sărbătorită ca zi a Căderii Zidului. În zilele următoare, berlinezii au venit la Zid cu baroase pentru a smulge suveniruri, reuşind să dărâme porţiuni întregi ale barierei în acest timp. Aceşti oameni au câştigat porecla de "Mauerspechte" (ciocănitori de zid).
Regimul est-german a anunţat deschiderea a 10 noi puncte de trecere în următoarele săptămâni, inclusiv în anumite puncte simbolice (Potsdamer Platz, Glienicker Brücke, Bernauer Straße). Mulţimi de ambele părţi ale frontierei au aşteptat la aceste puncte cu orele, ovaţionând buldozerele care redeschideau vechile străzi blocate. Fotografii făcute în aceste momente sunt în mod greşit etichetate "demontarea Zidului", deşi era vorba numai de construirea unor noi puncte de trecere, inclusiv pe a celui mai faimos punct de trecere, Poarta Brandenburg, pe 22 decembrie 1989.
Vest-germanii şi est-berlinezii aveau permisiunea să călătorească liber începând din 23 decembrie 1989. Până în acel moment au existat anumite restricţii: necesitatea obţinerii unei vize cu câteva zile mai înainte de efectuarea vizitei şi schimbarea în moneda est-germană a 25 de mărci vest-germane pentru fiecare zi de şedere în RDG. De aceea, est-germanii au călătorit "mai liber" decât cei vestici între 9 noiembrie şi 23 decembrie.
Din punct de vedere tehnic, Zidul a mai fost păzit încă ceva vreme după 9 noiembrie. În primele săptămâni, soldaţii est-germani au încercat să repare porţiunile distruse de "Mauerspechte". Până la urmă, aceste tentative au fost abandonate, grănicerii tolerând demolările şi trecerile "neautorizate" prin găurile făcute. Pe 13 iunie 1990, armata est-germană a început demolarea oficială a Zidului cu porţiunea din Bernauer Straße. Pe 1 iulie, ziua în care Germania Răsăriteană a adoptat moneda vest-germană, toate punctele de control şi-au încetat existenţa, iar frontiera intergermană a devenit doar o amintire. Demontarea rămăşiţelor zidului a continuat să fie efectuată de subunităţi militare ale reunitei Bundeswehr şi a durat până în noiembrie 1991. Au rămas în picioare numai câteva secţiuni scurte ale zidului şi câteva turnuri de pază pentru aducere-aminte.
Căderea Zidului Berlinului a fost primul pas către reunificarea Germaniei, care s-a încheiat, în mod oficial, la 3 octombrie 1990.
Sărbătorirea căderii Zidului
"Irgendwann fällt jede Mauer"
- "Până în cele din urmă, toate zidurile se prăbuşesc"
În 25 decembrie 1989, Leonard Bernstein a dat un concert, sărbătorind, astfel, sfârşitul Zidului. El a dirijat, printre altele, Simfonia a IX-a a lui Ludwig van Beethoven (Oda bucuriei), având schimbat cuvântul cântat de cor "bucurie" (Freude) în "libertate" (Freiheit). Roger Waters a cântat albumul formaţiei Pink Floyd The Wall în Potsdamer Platz pe 21 iulie 1990, având ca oaspeţi pe Scorpions, Bryan Adams şi Van Morrison. David Hasselhoff a interpretat cântecul său "Looking for Freedom", care era foarte popular în acel moment, stând pe creasta Zidului.
Unii germani au considerat că ziua de 9 noiembrie este potrivită pentru a fi decretată sărbătoare naţională în Germania, pentru faptul că a marcat atât apogeul revoluţiei paşnice est-germane, cât şi proclamarea primei republici germane, Republica de la Weimar, în 1918. Totuşi, 9 noiembrie este ziua pogromului mârşav Kristallnacht din 1938 şi, de aceea, a fost aleasă ziua de 3 octombrie. În parte, această decizie a fost luată deoarece guvernul est-german dorea să încheie reunificarea mai înainte de a 41-a aniversare a înfiinţării Republicii Democrate Germane – 7 octombrie 1990.
Urmări şi implicaţii
Aproape toate rămăşiţele Zidului au fost tăiate şi îndepărtate. Fotografie din 1990.
Un memorial din peste 1.000 de cruci şi un fragment de zid în amintirea celor care au încercat să fugă în vest peste Zid
Căderea Zidului a schimbat, în mod decisiv, traficul în oraş şi circulaţia M-Bahn.
Moştenire
A mai rămas foarte puţin din fostul Zid al Berlinului, care a fost distrus aproape peste tot, cu excepţia a trei locaţii: o secţiune de 80 m lângă Potsdamer Platz; o secţiune mai lungă de-a lungul râului Spree, lângă Oberbaumbrücke, poreclită şi Galeria din cartierul de est şi o a treia bucată la nord de Bernauer Straße, transformată în monument. Chiar şi bucăţile lăsate în picioare nu mai seamănă cu vechiul Zid; sunt foarte deteriorate de încă mulţii amatori de suveniruri), iar pe partea răsăriteană sunt numeroase graffiti, ceea ce, în mod evident, nu ar fi fost cu putinţă atâta vreme cât exista paza înarmată a grănicerilor est-germani. Până în momentul reunificării, existau graffiti numai pe partea apuseană a Zidului. Bucăţi din Zid, cu sau fără certificat de autenticitate, sunt vândute amatorilor de suveniruri prin diferite sisteme on line sau prin poştă. Au fost amatori din SUA şi China care au dorit bucăţi ale Zidului.
Muzeul
Cincisprezece ani după prăbuşirea Zidului, un muzeu privat a reconstruit 200 m din fosta barieră, în apropiere de Checkpoint Charlie, deşi pe o altă locaţie decât ce
|
Constantin Popa 11/7/2019 |
Contact: |
|
|
