New York, New York
Aterizăm!
Aeroportul Kenedy, New York...
Lume grăbită. Oameni seriosi. Oameni preocupati de treburi exacte. Forfota unuia din cele mai mari aeroporturi din lume! Nimic sărbătoresc. Totul functional. Dar noi, eu si sotia, jubilăm. Putin îngrijorati, dar jubilăm.
După un „cek-in” scurt si cuprinzător si după luarea bagajelor, întreb un politist cât un munte de om, dacă îmi poate spune unde sunt taxiurile galbene. Răspuns scurt, cu voce tare, rece, de ghiată, dar foarte exact. „Galbene”, insist eu. Ton ridicat, mâna îndreptată în aceeasi directie. Soferul care e la rând, ne ia bagajele. Pornim.
Case mici, case mai mari. Verdeată. Copaci. Circulatie intensă. In spatele parbrizului: conversatie minimă, dar plină de bună vointă. Locuri mai vechi, ziduri cam înnegrite din cauza poluării. Case mai gri, sau maro închis spre visiniu... Si pe de-asupra - mantia de poezie sobră, senină, a verdelui crud si străveziu. Primăvara - în izbucnire totală ...
Peisajul citadin se schimbă cu repeziciune. Apar clădiri mai noi, mai înalte. Verdele copacilor se arată mai putin, mai îndepărtat. Intrăm pe o autostradă cu plată. Soferul achită ce e de achitat. Automat si banal. Rulăm cu viteză. Apar mai multe benzi de circulatie. Si, deodată, cerul dispare. Se ivesc acum clădirile mari. Zgârie norii! Dar unde-s norii?, să-i văd si eu zgâriati... Reclame multicolore. Imense. Ele imprimă, aici, partea lor de prestantă si, surprinzător!, de intimitate.
Am lăsat soselele si am intrat pe străzi si mai ales pe bulevarde... Cu cât înaintăm în inima Manhatanului, care este inima New York-ului, suntem mai citadini, mai moderni, mai implicati.
Vitrine. Panouri publicitare. Oamenii străzii. Circulatia masinilor. Tonetele cu crenvursti în chifle si mustar, la colturi. Stopuri. Camioane mari. Autobuze. Chiar si din cele supra- etajate. Limuzine de 4-5 metri lungime... Toată această ambiantă te pătrunde până si în suflet. Asta, desigur, în linii mari! E doar ce se vede si ajunge la noi, prin parbrizul unui taxi galben, alături de un un sofer agreabil, în drumul nostru până la hotel.
Camera pe care o rezervasem la „Edison”, în inima Manhatanului, am primit-o relativ rapid, după ce un receptioner tânăr si foarte tăcut a verificat atent hârtiile noastre. Emotiile, mai bine zis grija mea si a sotiei mele, în legătură cu calitatea camerei erau destul de mari. La asta se suprapunea oboseala unui zbor de ceva ore plus altele prinprejur, si piatra din gură pe care o luasem, fiind pentru prima oară în America. Primim, în cele din urmă, cartela din plastic pentru usa mult dorită. Avem o cameră bună, spatioasă, elegantă.
Aruncăm bagajele într-un colt. Dăm cu putină apă pe fată. Izbucnim în stradă. Zgârie norii ne-nconjoară. Păsim pe asfaltul New York-ului. Surpriză: e la fel ca cel de la Bacău, ca cel din Tel Aviv sau chiar cel din Petah Tikva. Străzile însă sunt mai largi, forfota e alta. Despre stpectacolele acestea ale străzii, despre orele lor specifice, poate altă dată... S-a-ntunecat de-abinelea. Acum, doar la doi pasi, dar chiar la doi pasi!, păsim într-o lume feerică de lumini si culori.
Suntem în Times Square, suntem la intersectia lumii, cum e numit acest loc din capitala lumii, a democratiei si a libertătii. Ne integrăm, picături discrete, în oceanul de oameni ai străzii, cu miile lui de pietoni aflati, pur si simplu, în promenadă. Reclamele luminoase ne fac cu ochiul, în plină seară, parcă a bun venit, si-apoi, nici una, nici două, suntem de-ai casei. Intrăm la un „Burger”, mâncăm o pârjoală proastă, cu o chiflă traditională, cu niste cips, tot traditionali si cu o „Coca Cola” universal valabilă, la una din mesele banale de aici, din „Mac Donald”-ul întesat cu lumea de pe lume, din Times Square.
Din nou în stradă, ceva mai refăcuti, iar peste drum, de sus, super luminat, ne salută Albert Einstein, cu limba scoasă, dându-ne să întelegem că, chiar când e într-o reclamă comercială, el sfidează lumea si îsi permite să le facă asta tuturor astupatilor la minte, ba chiar si altora - un gest concludent, de sus si-n văzul tuturor!
Marele geniu, recunoscut unanim, stă acum în Times Squar si le râde în nas tuturor. Să nu uităm ca nici măcar nu începuse să păseacă bine pe pământul american si fusese deja calificat drept „neamt bolsevic”. Paranoia americană de atunci îl considera suspect. A fost până si pe „lista neagră” a F.B.I.- ului. Acesta e doar un singur argument, pentru limba scoasă către o lume cam tâmpită.
Când marele fizician a împlinit 72 de ani, un foto-reporter l-a surprins scotând limba către ziaristi. I-a plăcut poza, a semnat-o si i-a dat-o unui jurnalist, specificând că gestul său este îndreptat către toată lumea. Un evreu , geniu universal de cea mai mare anvergură, i-a răzbunat pe multi nedreptătiti. Prin el, o imensitate de mărunti sau chiar mai mari cotidieni ai lumii, care nu-si pot permite astfel de gesturi, au avut satisfactii imense, în contul atâtor si atâtor stupidităti ale răutătii si inereselor meschine, ale lipsei de intelegere si tolerantă.
Si iată, cel care a făcut ca oamenii să privească lumea altfel decât până la el, mă priveste de peste drum, mă salută camaradereste, cu limba scoasă.
Mă simt onorat de gestul lui, într-o Americă mai bună, triumfătoare, egală moral pentru oricine. Albert Einstein, cel care spusese cândva „ Încearcă să fii un om de valoare si nu neapărat un om de succes”, Albert Einstein, cu pletele albe, zburlite în vânt, îmi urează, mie si sotiei mele, aici, în Times Square, bun venit în S.U.A.!
In jur, alte imense si multicolore reclame, aninate de si mai imensele si elegantele blocuri de locuinte sau de birouri. Sunt zgârie norii de la intrsectia lumii. Si oamenii, pe trotuar, simplu, se plimbă preocupati de ei însisi si de fărâma lor de bine.Fiecare cu cât si cum se poate bucura.
Să nu uit, una dintre fotografiile de acest gen, cu Albert Einstein si cu autograf, a fost vândută, la o licitatie, cu 75.000 de dolari.
Oboseala ne răzbeste. Viata din Times Square, ca si de pe Brodway, ca si de pe Fifth Avenue, ca si..., ca si... - continuă. Fără odihnă.
Mereu proaspătă. Mereu intimă, într-un mare context public.
Încă două minute si suntem în paturile noastre confortabile.
Noapte bună, mister Einstein!...
|
Roni Căciularu 11/3/2019 |
Contact: |
|
|
