Rondele
RONDELUL ANOTIMPULUI CENUȘIU
Timpul treieră, de- vreme, doar pustiu,
Înșiră cuvinte pe sârmă ghimpată,
Zgândărește sadic rana supurată,
Așterne praf pe tărâmul ogurliu
Și peste temelia țării surpată.
A putred miroase tot ce mai e viu,
Timpul treieră, de- vreme, doar pustiu,
Înșiră cuvinte pe sârmă ghimpată.
Îndrăgostiții nu-și mai spun I love you,
Oră fixă, ceasul nu mai arată,
Că limba orară i-a fost furată,
Cerul azuriu e veșnic cenușiu,
Timpul treieră, de- vreme, doar pustiu.
RONDELUL PĂRINȚILOR
Hălăduind prin veșnicie,
Păreau făclii în labirint,
Purtând o tainică solie
Și,-n ochi, sclipiri de hiacint.
Sudoarea le era beție,
Fierbintea lcrimă, absint,
Hălăduind prin veșnicie,
Păreau făclii în labirint.
Munceau pe brânci, fără să știe
Că toți din jur, de sus, îi mint.
Frustrați de zâmbet și alint,
Neîmpăcați, mureau să-nvie,
Hălăduind prin veșnicie.
RONDELUL UNEI UMBRE
Ai ajuns să fii doar o amintire,
Umbră a ceea ce ai fost odată,
O insignifiantă, ștearsă pată,
Neașteptat final de povestire.
Ai rămas o rană nevindecată,
O filă ruptă dintr-o psaltire,
O abracadabrantă amintire,
Umbră a ceea ce ai fost odată.
E sau nu motiv de tânguire,
Că soarta e atâta de ingrată,
Că-ntreaga-ți tinerețe ți-a fost furată
Și ai ajuns pe punctul de topire,
O abracadabrantă amintire?
RONDELUL CREȘTINULUI
Toate drumurile duc înspre Tine
Și, totuși, între noi este un hotar,
Ce face vederea nevedere chiar,
Că Tu ești Totul, eu un fiecine.
În degetu-Ți cel mic stă discul solar,
Să pot vedea prin razele divine
Că toate drumurile duc spre Tine
Și, totuși, între noi este un hotar.
Păcătosul vine să Ți se-nchine
În consens cu principiul cutumiar,
Că Tu îi ești călăuzitorul far.
Fericit creștinul care știe bine
Că toate drumurile duc spre Tine.
RONDELUL VIEȚII
Viața, a Penelopei țesătură,
Rostu-i din bine, bătătura, din rău,
Binele e al lor, răul e al tău,
Preafericit e cel ce îndură.
Eternul descurcăreț e cel sămădău,
Oricât ar fi realitatea de dură,
Viața-i a Penelopei țesătură,
Rostu-i din bine, bătătura, din rău.
Ineficientă-i orice armură,
Orice vei face, tot vei cădea în hău
Ori te vei înnămoli prin tău,
Iarba verde se va preface în zgură
Și viața-ntr-o zdreanță de țesătură.
RONDELUL ANOTIMPULUI CENUȘIU
Timpul treieră, de- vreme, doar pustiu,
Înșiră cuvinte pe sârmă ghimpată,
Zgândărește sadic rana supurată,
Așterne praf pe tărâmul ogurliu
Și peste temelia țării surpată.
A putred miroase tot ce mai e viu,
Timpul treieră, de- vreme, doar pustiu,
Înșiră cuvinte pe sârmă ghimpată.
Îndrăgostiții nu-și mai spun I love you,
Oră fixă, ceasul nu mai arată,
Că limba orară i-a fost furată,
Cerul azuriu e veșnic cenușiu,
Timpul treieră, de- vreme, doar pustiu.
RONDELUL PĂRINȚILOR
Hălăduind prin veșnicie,
Păreau făclii în labirint,
Purtând o tainică solie
Și,-n ochi, sclipiri de hiacint.
Sudoarea le era beție,
Fierbintea lcrimă, absint,
Hălăduind prin veșnicie,
Păreau făclii în labirint.
Munceau pe brânci, fără să știe
Că toți din jur, de sus, îi mint.
Frustrați de zâmbet și alint,
Neîmpăcați, mureau să-nvie,
Hălăduind prin veșnicie.
RONDELUL UNEI UMBRE
Ai ajuns să fii doar o amintire,
Umbră a ceea ce ai fost odată,
O insignifiantă, ștearsă pată,
Neașteptat final de povestire.
Ai rămas o rană nevindecată,
O filă ruptă dintr-o psaltire,
O abracadabrantă amintire,
Umbră a ceea ce ai fost odată.
E sau nu motiv de tânguire,
Că soarta e atâta de ingrată,
Că-ntreaga-ți tinerețe ți-a fost furată
Și ai ajuns pe punctul de topire,
O abracadabrantă amintire?
RONDELUL CREȘTINULUI
Toate drumurile duc înspre Tine
Și, totuși, între noi este un hotar,
Ce face vederea nevedere chiar,
Că Tu ești Totul, eu un fiecine.
În degetu-Ți cel mic stă discul solar,
Să pot vedea prin razele divine
Că toate drumurile duc spre Tine
Și, totuși, între noi este un hotar.
Păcătosul vine să Ți se-nchine
În consens cu principiul cutumiar,
Că Tu îi ești călăuzitorul far.
Fericit creștinul care știe bine
Că toate drumurile duc spre Tine.
RONDELUL VIEȚII
Viața, a Penelopei țesătură,
Rostu-i din bine, bătătura, din rău,
Binele e al lor, răul e al tău,
Preafericit e cel ce îndură.
Eternul descurcăreț e cel sămădău,
Oricât ar fi realitatea de dură,
Viața-i a Penelopei țesătură,
Rostu-i din bine, bătătura, din rău.
Ineficientă-i orice armură,
Orice vei face, tot vei cădea în hău
Ori te vei înnămoli prin tău,
Iarba verde se va preface în zgură
Și viața-ntr-o zdreanță de țesătură.
|
