Interviu cu Eugen Gondi
Jazz
1. În jazzul românesc ai lăsat urme adânci, numele Eugen Gondi fiind nelipsit pe cele mai multe dintre vinylurile de jazz înregistrate la Electrecord între anii 1973 - 1992. Remarc, în mod special, albumele: The Guido Manusardi Trio - Make Someone Happy; Marius Popp - Nodul Gordian; Johnny Răducanu - Jazz Made In Romania; Dan Mîndrilă - Jazz Restitutio 4; Richard Oschanitzky - Jazz Restitutio 2. Aş fi vrut să fi rămas în arhiva ebonitei şi cu o înregistrare cu trio-ul Paul Weiner, din care ai făcut parte şi care cred că, a însemnat mai mult decât o experienţă de pionierat în jazzul românesc. Ce înseamnă jazzul pentru tine?
Jazzul pentru mine este o necesitate de expresie spontană, a gradului cunoaşterii mele interioare, cu dorinţa de a o împărtăşi şi altora.
2. Primul album, pe care apari în quartetul celebrulului saxofonist, lider de trupă şi compozitor român de jazz Dan Mândrilă, este Various 12 Internacionalni Festival Jazza Ljubljana '71 (scos de casa de discuri Suzy, Yugoton). Un vinyl important pentru colecţionari, bine cotat de critică şi fanii jazzului, unde apar nume mari din jazzul mondial: Christopher Barber, Hal Singer, Duko Gojković etc.. Este o înregistrare din festival? Sunt puţine date despre această compilaţie, ce ne poţi povesti despre el?
La festivalul de la Ljubljana, în care quartetul MÂNDRILĂ a cântat compoziţii originale, la încheierea serii de festival, organizatorul a cerut permisiunea de a pune una sau două piese din programul nostru, pe discul festivalului care după părerea criticii, suna a blues, totuşi nefiind structura bluesului clasic, de fapt, era melosul doinei româneşti.
3. Perioada GOPO. Cât de mult au contat în experienţa ta profesională, colaborările cu Richard Oschanitzky, Ştefan Berindei, Marius Popp şi care era atmosfera jazzistică a acelor ani? Gopo era şi el un fan al jazzului?
Gopo a fost şeful juriului unui festival naţional de amatori de desen animat unde am participat şi eu, cu un film pe 16 mm realizat la cineclubul CFR din Timişoara (un film cu forme abstracte, cu un substrat simbolic) şi unde am luat premiul 1, în urma căruia Gopo m-a invitat să îl transpun pe peliculă profesională la studioul de animaţie ANIMAFILM din Bucureşti, unde am fost angajat şi unde am lucrat 11 ani - filmul a participat la festivalul internaţional de la Annecy. Postul de la Animafilm m-a ajutat să pot să-mi câştig existenţa de zi cu zi (din Jazz nu se putea trăi şi nici din pictură).
Colaborarea cu muzicienii din Bucureşti a fost de bun augur, ajutându-mă să-mi disciplinez contribuţia la sound-ul formaţiei, eu venind dintr-o proaspătă experienţă a jazzului free cu trioul Paul Weiner din Timişoara, experienţă care m-a ajutat în înregistrarile de la radio, şi înregistrările de muzică de film cu FREETETUL OSCHANITZKY (Johnny Răducanu - Wolfgang Gutler (bas), Dan Mîndrilă, Ştefan Berindei (saxofon), Nelu Marinescu (Trompetă), Eugen Gondi (tobe) + Big Bandul Radio; Film Serial TV - Un august în Flăcări).
4. Whiplash şi Buddy Rich. Primul, un film cu subiect muzical, care-ţi oferă o lecţie despre ambiţie şi străduinţă, şi al doilea, probabil cel mai respectat baterist al tuturor timpurilor, un model de ritmicitate expresivă. Eşti profesor şi te rog să ne spui, care ar fi prima lecţie de muzică pentru un tânăr percuţionist aspirant pe tărâmul jazzului?
Sfatul meu, pentru fiecare ce se străduieşte în zona artelor creeative (şi nu numai), indiferent de vehicolul de expresie folosit, este cinstea şi sinceritatea în viaţa de zi cu zi, în orice faci.
5. În cartea sa Nostimade muzicale, Johnny Bota ne aminteşte despre o seară de poveste de la Razelm. Într-una din acele frumoase seri, l-aţi invitat pe saxofonistul Nicholas Simion care a cucerit şi "audienţa" ne-melomană a restaurantului cu o transcriere a unui "brîu" bănăţean la saxofon sopran. Deşi sunt destule festivaluri şi manifestări artistice adiacente, jazzul nostru a rămas încă în acea nişă culturală cu foarte puţine şanse de promovare spre tânăra generaţie. Crezi că astfel de apropieri către public ar face bine astăzi jazzului românesc?
Promovarea jazzului în rândul tineretului ar fi un câştig atât pentru muzicieni cât şi pentru public - de fapt această problemă nu este tipică României, ea este o problemă în oricare altă ţară.
Olanda
1. Care sunt principalele atuuri ale unui trai decent occidental faţă de România şi cum ţi-a reorientat viaţa personală cei 26 de ani de când te-ai stabilit în Amsterdam?
Principalul atu este să munceşti!
Primii 4 ani am făcut curăţenie în casele bătrânilor şi la un club de tenis - în paralel cântam la jam-sessions şi pictam în dormitor. În 1995 am câştigat un concurs naţional de pictură cu un premiu de 57.000 de guldeni care m-a ajutat să-mi duc traiul doi ani de zile, după care am dat un concurs pe un post de asistent restaurator la secţia de istorie a muzeului regal (Rijksmuseum Amsterdam), post pe care l-am luat şi unde am lucrat restaurând pictura pe diferite obiecte: porţelen, lemn, pânză, metal, hârtie etc.... timp de 16 ani şi unde am fost plătit cu un salariu minimal şi unde în fiecare an a trebuit să-mi reînnoiesc contractul de muncă, iar la vârsta de 65 de ani am ieşit la pensie - în paralel aveam libertatea de-a face muzică şi pictură pe care o voiam, fără să depind de piaţa comecială. Ca şi în România, nu am putut să trăiesc din jazz sau pictură, deci a trebuit să am o slujbă ca să-mi pot câştiga existenţa.\
2. Cum te-ai cunoscut cu pianistul american Curtis Clark şi ce-a însemnat albumul Make Believe al cvintetului Curtis Clark pentru tine?
Cu Curtis Clark m-am întâlnit la sesion în Amsterdam într-un club de jazz (Enegelbewarde) cunoscut ca loc de întâlnire a muzicienilor de jazz emigraţi în Olanda - i-am căzut cu tronc şi m-a invitat să cânt în Trioul şi mai târziu, în Quintetul său - am avut angajamente la diferite cluburi şi festivaluri în Olanda şi am am scos un CD cu 5-tetul care a primit 4 stele de la critica de specialitate şi care ne-a ajutat să avem câteva concerte la BIMHUIS - o scenă foarte cunoscută internaţional şi o emisiune TV.
3. Cum este viaţa muzicală, cât de diversă este ea şi dacă, în Olanda, se poate trăi din cântări?
EUGEN GONDI 2.jpgViaţa muzicală olandeză este extrem de colorată şi diversă - de toate pentru toţi şi dacă nu ai familie, poţi să trăieşti din muzică de azi pe mâine - e mai greu când ai familie şi trebuie să-ţi achiţi casa, pensia, asigurările medicale etc... şi ai nevoie de un salariu lunar şi stabil.
4. Internetul este un mare ajutor pentru omenire, în special ca informaţie, însă, poate fi şi un manipulator grosolan în formarea tinerilor. Care este opinia ta în privinţa internetului?
Internetul este deosebit de util, dar informaţia trebuie selectată - calitatea internetului depinde de emiţătorul ei, dar şi de receptorul informaţiei.
5. Ce-a contat mai mult în hotărârea ta de-a emigra, trădarea unui prieten sau deziluzia unei afecţiuni amoroase?
Din păcate amândouă m-au hotărât să plec definitiv şi fără păreri de rău.
Artă Plastică
1. Arta, în accepţiunea ei, nu atrage mulţimea, gloata. Bănuiesc că în Olanda este aproximativ la fel, cu excepţia că Rembrant este pus la loc de cinste şi mândrie pentru eternitate. La noi, se cunoaşte că, nu suntem responsabili, la nivel guvernamental, faţă de Constantin Brâncuşi. Crezi că am suferit o modificare genetică după atâţia ani de comunism?
Creeatorii, indiferent de mijlocul de expresie, oamenii de ştiinţă, au avut o viaţă socială nu prea uşoară, munca lor a fost recunoscută în funcţie de aportul material imediat ... pe fiecare meridian al globului... nu e ceva specific românesc. Dacă Rembrandt nu ar fi o sursă de venituri, nimeni nu ar fi investit în promovarea lui - în rest e politică culturală şi mândrie naţională. P.S. Îniţiativă de lăudat a înfiinţării Institutului Cultural Român.
2. Adrian Ghenie şi Ion Bârlădeanu. Pictură contemporană versus colaje din reviste. Cum apreciezi reuşita lor? Cum este apreciată arta plastică în Olanda şi mai ales cum este sprijinită?
Mă bucur de reuşita şi succesul oricărui român şi în orice domeniu. Arta Plastică în Olanda nu mai este subsidiată şi artiştii s-au reorientat spre genuri aplicative şi practice - ambient, decorativ etc..
3. Ai fost coleg de bancă cu Nicu Covaci în liceu şi ai fost primul toboşar al formaţiei SFINŢII. Cum vezi evoluţia celui mai important grup de muzică rock din România, PHOENIX? Ce părere ai despre multiplele schimbări de componenţă?
Apreciez longevitatea numelui Phoenix şi preocuparea constantă de originalitate... cu suişurile şi coborâşurile ei, deci o existenţă normală.
4. Ai facut parte şi din Ceata Melopoică. Ce îţi aminteşti despre această colaborare şi cum apreciezi ideile avangardiste ale liderului Mircea Florian?
Colaborarea cu Ceata Melopeică a avut loc într-un lung turneu prin ţară, unde cântam cu Mircea Florian în deschiderea concertului formaţiei Phoenix (perioada anilor '70). MIRCEA FLORIAN: un intelectual cu bun simţ - informatician în Bucureşti, compozitor şi interpret de muzică folk cu ingrediente ironice şi umor subtil şi căruia i-am cântat o compoziţie cu formaţia János Jancy Kőrössy & Nicolas Simion la un concert în WUPPERTAL (RFG), concert care făcea parte dintr-un turneu în Germania.
5. Am întâlnit mulţi arhitecţi sau tineri fotografi şi designeri care iubesc cu sinceritate muzica de jazz. Pictura ta reprezintă o exegeză a relaţiei personale cu jazz-ul?
Pictura ca şi jazzul sunt o necesitate de expresie şi autocunoaştere pentru mine şi amândouă sunt o interpretare subiectivă a trăirilor mele interioare - conţinutul este acelaşi, limbajul este diferit.
artasunetelor.ro
|
Radu Lupaşcu 10/21/2019 |
Contact: |
|
|
