Puiul
( soarta celor mici și slabi)
Inspirație după Puiul de A. I. Brătescu Voinești
Era...după ce, grâul copt se secerase,
Când miriștea era pe câmp de-o șchioapă
Lângă vâlceaua cu sălciile pletoase
În toamna rece, secetoasă fără apă.
Ce-a care te-a învățat întâiași dată
Să-ți legi prin aripi zborul tău de viață,
Căzuse de un glonț nevinovată
Când apele-n izvoare se îngheață.
Tu ai zburat cu triluri îndrăznețe,
Peste ea și peste vânător.
Sfidând moartea ai dat vieții binețe
Să crești alți pui, cu dragoste și dor.
Cu inima mai caldă decât focul,
Te-ai întors când frunza a înverzit iară
Și ți-ai ascuns în ea viața, norocul
Și puii tăi în noua primăvară.
Când mama ta murise erai mică
Cum astăzi puii tăi îți sunt la fel.
Din dor de viață, în zbor, unul se ridică
Ceva îl cheamă acolo sus pe cer.
Dar din înalt se prăvălise-n pleavă.
Un om prea rău , spre mica vietate
Trimise moartea să-l aibă el pe tavă
Lângă un pahar de vin dacă se poate
De soarta lor îți este tot mai frică,
Îi strigi cu glas de spaimă ca de fier
Dar iar din miriștea aprinsă se ridică
Un pui în zbor și urcă înspre cer.
Te îndeamnă gândul ca să-i fi în loc
Dar n-ai ce face căci pușca îl ochise
Privești neputincioasă cum un foc
Din arma lui, prin glonț, moartea pornise.
Puii rămași, sub brazda de iarbă, se pitise
Dar vântul morții a suflat crunt, biciuitor
Azi încă o viață, din cer se prăvălise,
Și cât era de mândru și frumos în zbor.
Alt pui își pornise peste câmp în dimineață
Zborul vieții ce la dorit sub nor
Dar speranța vieții ce greu de nor se agață
Și o vijelie îl trimise într-un glonț necruțător.
O alice rătăcită îi atinse aripa lui plăpândă
Când peste norul de sub cer a vrut să zboare
Acolo unde-l aștepta mama lui blândă
Dar vânătorul îi curmă zborul prinzându-l în cătare.
Îl strigi mereu până când glasul îți răgușește
Căutându-l de pe cer, prin miriște și ogor
Dar cel ce-i mic și slab se prăpădește
Așa cum gâzele sub talpa noastră mor.
Toamna trecuse, timpul oprise lacrimile durerii
Începi să fi iar, o mamă aproape fericită
Doi puii mai zboară tot mai sus cu vântul înserării
Sperând că-i va duce-n călătorie mama lor iubită.
Ploua mărunt și hrana se tot mai împuținase
Un nor dă veste că din nord mâine o să apară
Doar fluturi albi și puf din ei o să se lase.
Îți strigi puii aproape, căci sete frig și-i seară.
Din cer un corb flămând și rău, se pare
Mult prea sătul de-a toamnei amorțire,
Sfredelitor, privi cu ochii ageri înspre cărare,
-Ah!...hrană pentru puii mei, ce bucurie!
Gingașele făpturi își pleacă timid trupul
Ghearelor din care nu mai ai scăpare.
Mai flămând și mai rău decât lupul,
Ți-a mai luat un pui ce dormea-n visare.
Ca o săgeată în el te-ai repezit
Dar te-ai întors la cel ce mai rămase
Să zboare-n vântul ce duce în asfințit
Spre țări ce-s mai puțin geroase.
Ai plâns dar asta-i viața voastră grea
De glonț, de corb, de focul ce nu iartă,
Cădem cu toții ca o povară grea
Supunându-ne la aceeași crudă soartă.
Din cuib căzu în drum, un pui de rândunică
Cu gândul că aripioarele îl va ajuta să zboare
Dar...haț!...pe el o gheară aspră de pisică
Îl joaca-n labe cu ghearele, până puiul moare.
Un pui de gâscă trecu strada, fără ascultare
Deși-l strigă mama lui:-Înapoi! Nu trece! Hai!
Dar el vrând să arate că este deja mare,
O mașină prea grăbită crezu că e un pai.
Un pui firav de veveriță, cu puf galben, auriu
Vrând să pară mare, o urmă pe mama lui vioaie
Ea îi spuse: -Nu ești mare! Dar fusese prea târziu,
Gheruțele n-o mai ținură și căzu într-o copae.
Sunt mame care nopți la rând veghează
Și respirația copiilor bolnavi ascult
Și nu mai plâng, crezând că acum visează,
La sânul lor...dar ei sunt morți demult.
E un mers în astă lume ce ne duce-n zbor
Dintr-un sfârșit în început mereu,
Căci nu-s pe lume vise ce sau sfârșit și mor,
Ele-or renaște iarăși că așa vrea Dumnezeu.
În crâng sa sfârșit totul, cuibul e tot mai rece
Un singur pui mai strigă: -Mamă îmi este foame!
Cât mai e până dimineață? Timpul ce greu trece,
Iar frățiorul meu acum unde doarme?
-Taci mamă și te culcă! E dus după mâncare
Spre alte lumi mai bune, în cerul fără nori.
Tu îți aduni aripa caldă peste puiul care,
La cuprins urâtul nopții și ai deznădejdii fiori.
El singur doar mai poate, lega o nouă viață
Zburând spre sud cu alți pui ca el, plăpânzi
Ah!...soartă crudă, prinsă cu un fir de ață
Ne arăți norocul și apoi cu dramul îl vinzi.
Aceasta e povestea, povestea celor slabi
A celor ce pe lume sunt fără de putință
Iubim neprețuitul zbor de porumbi albi
Dar este rău când mamele, îl îneacă-n suferință.
............................................................
Achim Bucuțea Toronto
Octombrie 2019
|
Achim Bucuțea 10/16/2019 |
Contact: |
|
|
