Interview cu Toamna
M'am întâlnit cu Toamna'n piaţă.
Era, fireşte, dimineaţă.
Ca orice bună gospodină
Şi Toamna este matinală.
Am acostat-o cu sfială.
Purta o haină de lumină,
Cu broderii de crizanteme,
La gât şi mâneci cu ajour,
Şi'n păru-i lung - căci e doar zvon
Că s'o fi tuns “a la garconne" -
Purta lucioase nestemate.
- Stimată Toamnă-ţi zic bonjour!
Te întâlnesc aşa devreme?
Ce te-a făcut să vii încoace?
- O, voi, sunteţi, nişte ingrate!
Indiferent, femei, bărbaţi,
Cu toţii sunteţi doar ingraţi!
Priveşte rodul ce se coace,
Priveşte bogăţia'n jur,
Şi în declinul firii'ntregi,
Priveşte cât de multă viaţă,
Pe care moartea tot o cheamă!
Dar, astea nu le înţelegi!
Vezi colo, frunza de aramă...
Şi dincolo cea poleită?
- Arama deci ţi-o dai pe faţă?
Îi cad în vorbă eu, grăbită;
Dar ce-i al frunzelor tezaur,
când n'avem înca leul aur,
Şi ce-i trandafiria zare,
Când noi n'avem stabilizare!
Şi deci te'ntreb: Pe lângă nuci
Şi crizanteme şi gutui,
Stimată Toamnă, ia să-mi spui:
Vreun împrumut nu ne aduci?
- Ei uite, n'aveam eu dreptate
Zicând că voi sunteţi ingrate?!
În loc să-mi mulţumeşti frumos,
Pentru-al naturii sfânt prinos;
În loc să urmăreşti în zbor,
Plecarea rândunelelor,
În loc să-mi ceri ca să-ţi ofer,
O stea din câte cad din cer,
Tu îmi pretinzi - de necrezut! -
Să stabilesc un împrumut!
Eu am pe lume o misiune
Să'mpodobesc ăst glob de-argilă
Şi nu fac nici o promisiune
Nu-l concurez pe Don'Vintilă.
- Oh, te pricep! Lăsăm povestea!
Pentru'n poet destul de crud e
Să se ocupe cu acestea?
Dar cu chiria ce se-aude?
Se mai reduce, vreau să sper?!?
- Vai ! Eşti grozav de terre-a terre!
De ce nu mă întrebi mai bine.
De măcieşi şi de gherghine,
De crocuşi sau de lăuruscă?
Îmi vii cu-o întrebare bruscă!
Cum n'ai aflat din altă parte,
Dacă eu însumi nu ţi-am spus, că
Adăpostita sunt de-un veac,
În scorbura unui copac?
De capitală stau departe.
Proprietaru-i om de treabă
Şi de chirie nu mă'ntreabă:
- Stând în pădure, ai solie!
Cu lemnele cum o să fie?
- Natura e'n apoteoză;
Voi vă gândiţi numai la proză.
Şi vrei acum să mă descoşi
Dac'o s'aveţi sau ba, galoşi,
Şi-ai să te-apuci să mă înjuri
Căci nu poţi face murături?
Şi tot eu fi-voi ghinion,
Că nu sunt roşii de bullion!
Şi'n case-i zarvă şi răscoală,
Că n'au copiii cărţi de şcoală.
Ei bine nu! M'am săturat!
Of Doamne, ce popor ingrat!
Când oi mai da eu pe la voi,
V'aduc remanieri şi ploi,
V'aduc Bălani şi guturaiuri,
V'aduc dansante şi-alte ceaiuri,
V'aduc congrese, conferinţe
Şi gripe fără năzuinţe,
Dar n'aduc puf de pe ponoare,
Pe cer triunghiuri de cocoare;
N'aduc amurguri fermecate
Şi'n bucle n'aduc nestemate,
Şi nu aduc nici împrumut,
La revedere! Te salut!
O poezie drăguţă şi amuzantă, semnată Duduia Grădinăriţa - publicată la rubrica “Realitatea zâmbeşte” a revistei “Realitatea Ilustrată” din 22 septembrie 1928.
|
Duduia Grădinăriţa 10/5/2019 |
Contact: |
|
|
