Călătorind pe traseul vietii - nevoia de a cunoaste si mărturisi
Cu voia editorului Observatorului, răspund provocăriii si incurajez ideea de a scrie si a citi mai mult in aceste vremuri.
Călătorind pe traseul vietii, de la revărsatul zorilor până la clipele atinse de înserare, traversând uneori prin pustiul zilei nestiind cu ce să-mi torc plictisul, mi-am găsit refugiu în arta cititului si a scrisului. Nu întâmplător cerul mi-a dat darul unei pasiuni infinit de frumoase, văzându-mi dorinta adâncă de-a cotrobăi cu mintea prin măruntaiele lumii. Cititul, de când mă stiu, îmi pare ceva sacru, înscris în pagina traiului meu, făcându-si singur culcus în sufletul meu de când eram mică. Singura carte de povesti din casa noastră era singura mea avere, singura mea pâine de care depindea fericirea mea. Cu gândurile aprinse de scănteia imaginatiei, stăteam ore în sir ascunsă în podul surii, ca o statuie întepenită în mister, ce îsi serbează ziua în freamătul cuvintelor.
Întotdeauna cititul mi-a pus mintea la încercare ca să scoată la lumină întelesuri tainice, adevăruri ascunse, lăsându-mă să cotrobăiesc prin ratiunea clară sau încâlcită a autorului, după comoara deznodământului. Mă fortam să cuceresc subtilitatea gândului vreunui personaj, făcându-mi vizibilă acea lume pe langă care treceau sentimentele lui, luându-mi libertatea de a intra în colturile obscure ale altor minti, tâlcuind frânturi din mistuirile lor. Desi cartea bună era o raritate în perioada adolescentei mele, căci bibliotecile publice nu prea mai existau, asfel că arderea mea pentru citit îsi aprinse văpaia cucerind bunătatea profesorilor de a îmi împrumuta cărtile lor.
Cititul mi-a ajutat spiritul să-si orienteze cunoasterea spre lucrurile care fac viata mai frumoasă, mai prosperă si mai interesantă. Aplecându-mi mereu cumpăna gândurilor în paginile unei cărti, bucuria îmi activează simturile fanteziei, punându-le să dezlege ecuatile încuiate de cheile mintii creatoare. Căutând lumea adevărului printre întâmplările vietii, ce aruncă personajul pe un petic de hârtie, într-un unghi mort, trezindu-mi forte nebănuite, care să caute în mine resursele ce mi-ar sări în ajutor. Asfel, culeg din experientele citite, acele chemări spre luminisuri de viată, ce dau aripi de zbor, să mă urce la nivelul de la care imaginea întreaga a lumii, poate fi cuprinsă de ecranul mintii mele.
Cartea mi-a sărit în ajutor, ori de câte ori aveam spiritul căzut, căutând să mă scoată la lumină, ca pe un izvor scos de sub frunze de razele soarelui, ducându-mă pe valurile de leagăn să trăiesc în locurile unde doreste autorul. Citesc cu toată plinătatea sufletului, cu toată fiinta mea, învăluită de fiorul bucuriei si al nerăbdării până la fierbere. Cărtile religioase cu întelepciunea venită din conul de lumină cerească, m-au ajutat să descoper rostul si esenta universului, cu miracolul vietii, cu infinitul si frumusetea creatiei. Prin căldura lor mi-am dezvoltat capacitatea dragostei, a compasiunii, a păcii, ce mă îndemnau să caut fericirea în mine si nu altundeva. Sub lumina cărtii crestine mi-am deschis sentimentele spre înrudirea cu alti oameni, să simt dorul si jalea adâncului lor, împărtăsind bucuriile si durerile lor.
Cărtile istorice au stat întotdeauna lipite de sufletul meu, căci ele reflectau trecerea timpului prin vietile oamenilor, marcând uneori setea de putere, ura si dispretul, alteori râvna de dreptate a eroilor întorsi din războaie, cu sufletul brăzdat de tunetul durerii, ca noi acum să ne bucurăm de o pace deplină. Unele cărti îmi arată fulgerul durerii, altele frumusetea dragostei de înfrătirea a omului cu natura, împreună înăltându-si setea de lumină, în căutarea fericirii dincolo de universul nostru existential.
După ce mi-am strămutat viata aici, dând de clipele sucite ale adaptării într-o nouă vatră, si după ce mi-am lustruit abilitătile limbii engleze, am descoperit frumusetea capodoperelor scriitorilor universali. Având acces la muntii de cărti din bibliotecile publice, mă hrănesc din plin din arta literară ce se întrece pe sine, luând pe gratis bucăti de lumină din bolta stelară a mintilor creatoare. Aici se implineste năzuinta mea din copilărie de a cutreiera cu mintea infinitul lumii, văzând cum fiecare om face lumea cu stropul lui de viată înscris în sământa lui sfântă si trudită.
Cititul îmi limpezeste nedumerirea imperfectiunii umane si a orânduirilor sociale. Descoperindu-mi noi unghiuri de a vedea lumea, cu noi sensuri si esente multiple, învătându-mă să privesc lucrurile si oamenii nu numai prin lupa mea particulară. Cartea de când a apărut ea, pare a fi felinarul lumii, ce proiectează lumini si contraste în colturile cele mai obscure ale vietii, arătându-ne puncte de contradictie sau de întelegere, clare sau întunecoase, depinde de solutia mintii care le developează.
Cu cât citesc mai mult prind puteri de a descifra sensurile bătătorite de alte minti, gata să-si pună la lumina tiparului cercetărilor lor, punându-mi filtru ce opreste trecerea mizeriilor prin timpul meu. Când citesc o carte cu personaje scortoase, simt cum eurile se iau la hartă pentru dreptatea lor, lăsându-mă să văd infinita complexitate a firii umane. Nu de putine ori, eul meu umflat, îmi rade în nas de propriile-mi slăbiciuni, dându-mi a pricepe că sinele fiecăruia are dreptatea lui, iar arta întelegerii este o jertfă din dreapta dreptei.
Cărtile m-au învătat că trebuie întelese si lucrurile si oamenii suciti, căci sunt puse pe linia orizontului nostru, ca să ne învete ceva în proportie egală cu virtutea întelegerii. Învătând că si cel care strigă în pustiu poate fi întelept si bun, făcându-si cugetul bătaia ecourilor sfinte în clopotul ruginit al făpturii care a uitat să traiască.
Chiar si în vremea când la noi, cartea era greu de găsit, când orbecăiam prin bezna propagandistică ce ne acoperea însemnătatea vietii, cei care iubeau cartea scotoceau prin musuroiul anticariatelor după lumina mintii. Lipsa cititului duce la dezhidratarea mintii, la lenevirea progresului, instalându-se animozitătile de pustiire si ură. Privind la popoarele care au avut epoci de întuneric, vedem că raza vietii vine de nicăieri si merge nicăieri. De când lumina cărtii a fost sorbită de cunoastere, omul a început, din ce în ce mai mult, să-si facă gândul mesager al păcii, vorba îndemn la calm si educându-si inima să nu mai bată cu mânie. Cărtile ne duc fiinta la uitarea de sine, sub conul de lumină al întelepciunii si al bucuriilor, unde cuvintele bat pulsul vietii în arii muzicale orchestrate de arcusul mintilor noastre.
Cititul, acest dar sublim, îmi va da intotdeauna acea fericire de zbor prin galeria de artă a scrisului, până când zarea finală mă va lua în îmbrătisarea sa eternă.
Kitchener ON
|
Maria Sava 10/5/2019 |
Contact: |
|
|
