A m i n t i r i d i n r a z b o i - 4 A p r i l i e 1 9 4 4
Primul eveniment,mai clar,de care imi amintesc foarte bine este legat
de razboi si anume de bombardamentul aliat de la 4 Aprilie 1944,primul atac
al aviatiei anglo-americane asupra Bucurestiului,atac indreptat,in mod evident impotriva populatiei civile.Atacurile aeriene impotriva Romaniei incepusera la
1 August 1943,cand,avand asigurate bazele din nordul Africii,de la Tripoli si
Bengazi,aviatia strategica engleza si americana,a putut sa ajunga la campurile petrolifere de pe Valea Prahovei si la rafinariile de la Ploiesti.Primul raid, cel de la 1 August 1943,a ramas in istorie ca unul dintre cele mai indraznete si mai riscante actiuni aliate din timpul razboiului.Am gasit articole foarte interesante si destul de obiective despre aceste evenimente in Magazinul
Istoric din 73 sau 83 cred.Si am avut si placuta surpriza sa gasesc aici,in Canada,o carte intitulata "PLOIESTI",scrisa de un colonel american in
retragere,participant la evenimente.Carte relativ obiectiva,desi la o
fotografie aratand un grup de militari romani de la un post cu o mitraliera antiaeriana explicatia era… “un grup de miltari nazisti (adica germani)”.Sa
nu fi recunoscut ei uniformele militare romanesti,este foarte posibil,dar in
schimb cunosteau perfect,ca ofiteri superioari ce erau,uniformrele mimlitare
ale inamicului,adica uniformele militare germane,foarte deosebite de cele romanesti! Mai de graba cred ca ofiterilor si comandamentelor aliate nu le
venea usor sa accepte ca au intampinat o rezistenta indarjita si foarte
efectiva din partea armatei romane,necunoscuta pentru ei pana atunci.Deci am
avut marturii autentice din ambele tabere,pe langa amintirile mele din
aceasta zi.
Raidul aliat de la 1 August 1943 era mai special din mai multe motive:atac
la mare distanta,peste mai multe teritorii straine,in zona necunoscuta de aviatia aliata,zona presupusa ca intens aparata de inamic.Comandamentele
aliate au incercat o schema surprinzatoare,adica avioanele au venit la mica inaltime,50-100 de metri,ca sa evite detectarea prin radar si ca sa maximizeze precizia atacului.Sursele americane au considerat atacul ca un mare succes,
desi pierderile au fost neobisnuit de mari.Congresul american s-a sesizat,a deschis o ancheta si a fost necesara o scrisoare lamuritoare din partea presedintelui F.D.Roosvelt ca sa se calmeze criticii din congres.In realitate, spuneau sursele romanesti,raidul nu a reusit sa scoata din functiune
rafinariile de la Ploiesti,ci numai sa reduca temporar productia la Concordia, singura rafinarie lovita mai serios.
Deci,raidul la mica inaltime a produs,asa cum comandamentul american trebuia
sa se astepte,multe pierderi si multi prizonieri.Si merita sa reamintesc aici
o marturie a unor aviatori americani prizonieri in Romania,dupa sursa
mentionata mai inainte.In pregatirea raidului fusesera avertizati ca in cazul
in care ar fi cazut in teritoriu inamic,in Romania,sa se astepte la un
tratament mai bun sau chiar favorabil din partea populatiei,care are
sentimente pro-europene si pro-occidentale;dar sa se astepte la un tratament mult mai sever,daca vor cadea in alte tari,avertizmet confirmat din plin de realitatea de care s-au lovit aviatorii cazuti in tarile vecine,in acest raid
si in urmatoarele.Cei care au cazut pe teritoriul romanesc au fost,in mod sigur,cei mai norocosi prizonieri de razboi din Cel de Al Doilea Razboi
Mondial,dupa cum au recunoscut ei insisi.Erau instalati foarte comfortabil la Timisul de Sus,in niste hoteluri turistice si cabane si,asa cum au marturisit prizonierii respectivi mai tarziu,“…daca am fi avut si sotiile cu noi,ne-am
fi simtit ca in vacanta “ !
..................................
2
NA: James Dugan and Carroll Stewart:" PLOIESTI " Random Hause,
1962;
-------------------------------------
Dupa debarcarea din Sicilia si cucerirea partii de sud a Italiei,aviatia
aliata a dobandit si alte baze mai apropiate,la Foggia si la Brindisi,de
unde puteau ataca mai usor Romania.Asa se face ca in primavara lui 1944, comandamentul aliat a primit aprobarea sa atace si capitala tarii,
Bucurestiul.De aici inainte relatarea se bazeaza pe amintirile mele directe
din acea zi,dar si pe ale altora din familie.Am gasit si o alta sursa din
partea americana,o carte,care din pacate insa nu aduce multe detalii interesante,deoarece este scrisa de un fost pilot care a scapat neatins in
toate raidurile si care relateaza mai mult detalii ale pregatiri,ale organi-
zarii atacurilor.**
4 Aprilie 1944 a fost o zi senina si calda de primavara in Bucuresti.
Avioanele engleze si americane,plecate de la Foggia si Brindisi au venit
pe traseul obisnuit:Turnul Severin – sudul Carpatilor Meridionali pana la Targoviste si Snagov si apoi,in loc sa intoarca spre Ploiesti,cum faceau
de obicei,au continuat direct spre Bucuresti,pentru surprinderea apararii orasului.Si efectul surpriza le-a reusit,oarecum,deoarece imediat ce au
inceput sa sune sirenele pentru alarma,au si aparut primele formatii de
avioane si au inceput sa cada bombe;mai intai pe Calea Grivitei si in
cartierul Garii de Nord,in Giulesti si apoi in restul orasului.
Era ora prazului,cam 12 fara un sfert cand a sunat alarma.Noi locuiam in
Calea Rahovei,la Nr.21 D,in fata bisericii Sf.Ilie Rahova,in apropierea intersectiei dintre Calea Rahovei si strada Sfintii Apostoli.Pe coltul strazii,vis-a-vis de liceul M.Eminescu se afla o casa frumoasa,boiereasca, locuita de propietareasa,doamna Bolomei;in ziua aceia stapana se afla
singura in casa,numai cu o femeie de serviciu.In continuare,pe aceiasi
parte a strazii se afla primaria Sectorului III Albastru;langa Liceul
M.Eminescu era si liceul de fete Domnita Ileana,cladire care mai exita si astazi.
Eu eram elev in clasa I-a,dar ramasesem acasa in ziua aceia deoarece eram
in convalescenta dupa o gripa recenta.Cand a sunat alarma,tanti Gabriela
m-a luat imediat de mana si ne-am repezit spre un adapost din vecinatate,
care era deja plin cand am ajuns noi.Unchiul meu nu a vrut sa mearga;"ce-o
fi o fi",a zis el si a ramas sa urmareasca bombardamentul de la fereastra.
Mama era la serviciu.De pe strada se auzea agitatia oamenilor alergand
dupa un adapost;iar in adapost atmosfera nu era deloc mai linistitoare,
deoarece era mare inghesuiala si fiecare se comporta in felul lui in
asemenea situatii limita,neasteptate,pentru care oamenii sunt foarte putin
sau chiar deloc pregatiti.
A inceput imediat sa traga anitiaeriana;cele mai apropiate de noi erau
bateriile de la Arsenal,din Dealul Spirei si de la Parcul Carol (ulterior, Parcul Libertatii).Pot sa spun ca era impresionant din toate punctele de
vedere,sueratul bombelor in cadere si al exploziilor si bubuitul infundat
al tunurilor antiaeriene,care in adapost pareau si mai infricosetoare.Dupa
un timp atmosfera s-a linistit si zgomotul bombardamentului a fost inlocuit,
brusc, de zgomotul strazii de dupa bombardament,care are el insusi ceva
sinistru.
..............................................
** NA: Leroy W.Newby:" Target Ploiesti. View from Bombsigt ", 1983
3
Cand ne-am intors acasa,l-am gasit pe unchiul meu in curte incercand se
evalueze stricaciunile produse gradinii noastre;cand am iesit din adapost auzisem noi lume tipand pe strada: "Au cazut bombe pe casa din colt",dar
parca nu am realizat nimic pana nu am intrat pe poarta si am vazut toata
curtea nostra si toata gradina pline de fragmente de caramizi,cioburi si
alte obiecte sfasiate.Erau de la casa doamnei Bolomei care fusese facuta
praf impreuna cu cele doua locatare din acel moment,pe care tanti le
cunostea bine,de catre doua bombe.Mai tarziu,curatand gradina aveam sa
gaseasc si schije dintr-o bomba,cred americana,care mai pastra un numar
de serie si o parte de la un "S" scris cu vopsea alba.Eu am pastrat multa
vreme la noi in casa aceste obiecte ca amintire a acelei zile de Aprilie.
S-au ratacit,ca si multe alte lucruri,cand am plecat si imi pare rau.
Revenind la efectele atacului,pot spune ca,nu si-a atins deloc scopurile presupuse,deoarece nu a fost lovit nici un obiectiv important din oras (la
Gara de Nord activitatea a continuat nestingherita chiar si in timpul bombardamentului);majoritatea bombelor au cazut in cartierele marginase si
numai putine in centru.Au cazut,insa,multe bombe si in satele din jurul
Bucurestiului:Glina,Popesti Leordeni,Pantelimon,Jilava etc,ceea ce ma face
sa cred ca,multe echipaje,nereusind sa-si gaseasca obiectivele stabilite,
in principal din cauza tirului foarte intens al apararii anti-aeriene si a
aviatiei de vanatoare,au aruncat bombele la intamplare,ca sa scape de ele
si sa se poata angaja cat mai repede pe traseul de intoarcere.Chiar si asa
au pirdut multe avioane si destul de multi morti si prizonieri.
Logica razboiului este totdeauna foarte bizara,ca sa nu spun stupida.Cand avioanele americane bombardau Bucurestiul la 4 Aprilie 1944,la cinematogra-
fele din centru,de pe bulevardul Elisabeta,cel cu multe cinematografe
(ulterior 6 Martie),rulau filme americane,filme cu cowboys,adica western-
uri,si mi se pare ca si "Pe aripile vantului" era pe undeva,la Capitol,daca
nu ma insel.Dispozitia publicului si chiar si a autoritatilor nu era deloc antibritanica sau antiamericana,iar comandamentele americane si engleze
stiau destul de bine aceste amanunte,date fiind si instructiunile foarte
clarele date echipajelor.Dar,in razboi se intampla multe lucruri care nu fac nici un sens si,ce este mai grav,nimeni nu-si mai pune vreo intrebare,nici atunci si nici dupa.Adica "a la guerre comme a la guerre" si toate greselile, care au costat viata multor oameni fara aparare,la intamplare,sunt ingropate fara remuscari sub nepasarea si uitarea colectiva.
Inainte de a parasi amintirea acestui eveniment trist,trebuie sa mentionez ca,dupa razboi (sa fi fost prin 46-48),pe locul unde a fost casa doamnei
Bolomei (adica acolo unde s-a intamplat o nenorocire,unde au murit oameni)
si pe o parte din curtea vecina a primariei sectorului III Albastru,s-a
construit o cladire cam sumbra,o inchisoare,binecunoscuta,de trista faima, "Securitate din Calea Rahovei",un loc de suferinta nationala,pe unde au
trecut multi oameni nevinovati pentru a fi anchetati,inainte de a fi
expediati catre diverse lagare de munca fortata sau spre alte inchisori
din tara.Cand eram eu elev la liceul Mihail Eminescu de vis-a-vis si
multa vreme dupa aceea,nu era voie sa se circule pe trotuarul inchisorii
si al fostei primarii,care forma,acum,un compound al Ministerului
Afacerilor Interne cu noua cladire a inchisorii;acolo erau permanent sentinele,cu baioneta la arma,care fluierau amenintator imediat ce cineva
mai neavizat incerca sa se angajeze pe trotuarul cu pricina.Sa nu se auda
in afara vaiete sau alte strigate din interior,din beciurile inchisorii?!
4
ladirile de care vorbesc mai exista si astazi,impreuna cu fostul liceu
de fete Domnita Ileana de peste drum,care a supravietuit la limita zonei demolate,vagi ramasite ale unor vremururi trecute.Nu stiu ce utilizare au
astazi aceste cladiri(adica fosta primarie III Albastru si fosta securi-
tate-inchisoare),dar oricum nu mai au sentinele pe trotoarele din jur,
semn ca tot s-a mai schimbat cate ceva.Strada Sfintii Apostoli,sau ce a
ramas din ea,a fost rebotezata altfel,iar Calea Rahovei a fost demolata
masiv,in anii 80,inclusiv casa noastra;cat despre biserica Sf.Ilie,
aceasta a fost tarata mai la o parte si acum este ascunsa de privirile trecatorilor in spatele unor blocuri,ca si biserica Domnita Balasa,o
bijuterie arhitectonica,tot de pe Calea Rahovei,de vis-a vis de Tribunal,
care a fost mutata si ascunsa mai incolo intre alte blocuri noi.Ca si cum
aceste bisericute vechi,care au infruntat secole de istorie zbuciumata si
care au scapat si de la demolarile recente,biserici care de fapt dadeau
si o anumita personalitate cartierelor si orasului,ar fi fost de rusine.
Rusine care ar trebui,de fapt,sa-i acopere pe edilii si pe arhitectii
care au acceptat sa faca ce nu s-a facut in nici o tara europeana din
lagarul socialist si anume sa ascunda bisericile vechi in spatele unor blocuri,ca sa nu supere privirile stapanilor comunisti ai vremii din Romania,care spre deosebire de ceilalti sefi comunisti din asa-zisele
“tari socialiste fratesti” din Europa,care,toti inclusiv cei de la Moscova,lasasera bisericile vechi in pace pana la urma,la locul lor,se tot impiedicau mereu de bisericile vechi din Bucuresti,care parca le
stateau in gat,domnule !
|
Mihai A.Semedrea 3/12/2005 |
Contact: |
|
|
