Marina Glodici despre jurnalist si scriitor
- Cu ani în urmă, cineva m-a întrebat cu un aer de superioritate, după o lansare de carte: „Chiar dacă te-au dat afară de la ziar, tot mai scrii cărti?" Am înteles imediat că nu face diferenta dintre statutul de jurnalist si cel de scriitor. Apoi am observat că nu numai acea persoană (mai mult sau mai putin de bună credintă sau snoabă, ori amândouă variantele) face confuzii în ceea ce priveste aceste două profesii asemănătoare însă si foarte distincte între ele.
- Jurnalistii sunt profesionistii si oameni ai literelor care reprezintă populatia, făcând dialogul continuu cu sistemul politic, respectiv cu cel public, având ca obiectiv informatia exactă a populatiei si apărarea: drepturilor si libertătilor cetătenilor, intereselor comune privind modul de administrare a banilor publici, a democratiei într-o tară. Prin statutul lor, ziaristii sunt cei care nu au voie să folosească figuri de stil precum metafora ori comparatia în materialele lor si nici un limbaj tehnic care să nu fie înteles de populatie. Este interzisă fictiunea în orice material publicat, respectiv stire care, desi este o efemeridă, ea trebuie să oglindească istoria reală a acelui moment. Pe umerii jurnalistului apasă o responsabiliate uriasă, el trebuie să fie scriitorul unei istorii exacte, fără niciun compromis cu eroarea. De asemenea trebuie să respecte legile privind mass media, în totalitate, să actioneze doar pe domeniul public, fără să atingă viata privată a cuiva. Jurnalistul poate fi liber profesionist sau poate fi angajatul unei firme mass media, specializâdu-se chiar în anumite domenii (învătământ, sănătate, justitie, cultură,etc.)
- Cauzele pentru care jurnalistul este privit cu suspiciune si uneori chiar neagreat ar putea fi multiple. În primul rând el scoate la lumină tot ceea ce se ascunde după aparentele care uneori înseală, cerând transparentă totală privind activitatea sistemului politic si public. Teama de a nu se afla unele adevăruri îi fac pe unii să se ascundă, să aibă aversiune fată de mass media. Un alt motiv pentru care unii nu simpatizează bresla jurnalistilor ar fi lipsa de profesionism al unora care scriu după dictare politică, nestiind că nu se poate sluji la doi stăpâni...
- Populatia ar trebui să constientizeze că jurnalistii sunt reprezentanti ai poporului cărura îi datorează fidelitate, sinceritate si efortul de a da informatiile necesare pentru a lua decizii bune si de a interveni când se fac nedreptăti. Opinia publică trebuie să fie puternică, curajoasă si hotărâtă.
- Scriitorul este artist. Este omul literelor care în primul rând are un har si o chemare divină, la fel luptă pentru apărarea intereselor publice si a drepturilor omului, putându-se folosi în lucrările sale de metafore, comparatii, fictiune pentru a sublinia unele fenomene negative din societate în vederea eradicării sau estompării lor. Poate fi poet sau prozator, putându-se exprima liber. El reprezintă constiinta unui popor. „Un scriitor e un om care exprimă în scris cu o liminară sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viată, lui si celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neînsufletite", spunea Camil Petrescu.
- Snobii si oamenii de rea credintă stiu că pe jurmalist se pot răzbuna usor intervenind să fie dat afară de la institutia mass media, dar scriitorul, el este liber, scrie si ceea ce scrie rămâne pentru veci de veci. Si efemerida (stirea de moment) rămâne, undeva în arhive... Pe când făceam unele cercetări pentru o carte pe care am scris-o, m-am folosit cu succes de o stire care m-a edificat privind o nedreptate înfăptuită cu secole în urmă. Iată, deci, ce important este ca redactorul sau reporterul să consemneze cu exactitate derularea unui eveniment.
- Atât jurnalistul cât si scriitorul trebuie să apere valorile de bază ale societătii: cinstea, dreptatea adevărul. Fiind în slujba binelui vor fi mereu în opozitie cu răul. Ei trebuie să-si aducă aportul si la educarea populatiei si schimbarea mentalitătilor nesănătoase, învatând cetătenii să gândească si să-si dezvolte cultura civică. „Natura omului arată că a fost făcut pentru a gândi, a se închina si a muncii. Formarea unui om gânditor, imaginativ, visător, din brutul ce-l contine omul este una dintre cele mai urgente sarcini ale societătii...Orice institutie mare sau mică, faimoasă sau necunoscută, care se dedică muncii necesare si dificile de a-i învăta pe oameni să gândească merită recunostinta întregii rase umane", spunea A. W. Tozer în cartea sa: "Ridicarea pânzelor".
- Promovarea adevărului este un lucru de bază în activitatea oamenilor de cultură dedicati condeiului. Adevărul este cel mai mare privilegiu si cea mai mare comoară pe care o poate poseda cineva. Dar nu e usor să spui adevărul într-o lume în care se "poartă" duplicitatea. De aceea s-ar putea să-l coste pe jurnalist sau pe scriitor. "Adevărul este un patron atât de regal, încât ar trebui să-l îmbrătisăm fără să tinem seama de consecinte. Mai degrabă să spunem : Acesta este adevărul. Dumnezeu să mă ajute să umblu în el, indiferent ce înseamnă asta",a subliniat A.W. Tozer în cartea cu acelasi titlu.
Î- n mod categoric, ambele bresle au ca scop să aducă o schimbare în bine în societate si asta ar trebui să se întâmple. Închei cu un citat de Nicolae Iorga : "Întelepciunea vietii e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu, să fie mai bine ca înainte".
|
Observator 10/4/2019 |
Contact: |
|
|