O Biblie a Basarabenilor
O carte astrală, cutremurătoare, intitulată CONTRA AMNEZIEI, ne-a sosit din Basarabia de la poetul, redactorul-șef de revistă și academicianul Nicolae Dabija. Este o adevărată biblie a basarabenilor, un memorial al durerii, o istorie însângerată. În prefața acesteia, prof. dr.Lucian Strochi scrie,cu deplină îndreptățire: „Dacă, printr-un cataclism oarecare, ar dispărea tot ce este scris și tot ce este imagine despre Basarabia, cartea lui Nicolae Dabija ar putea reconstitui singură, prin complexitatea ei, această parte de țară cu tot ce are ea etern, semnificativ, eroic, tragic și unic” .
Pentru a afla de la început cine erau „ prietenii” noștri care ne-au „eliberat” la 23 August 1944, Nicolae Dabija ne prezintă datele KGB-ului sovietic, care n-a fost deloc interesat să umfle cifrele, din care rezultă că, între 1 ianuarie 1935 și 22 iunie 1941, au fost arestați 19 milioane 840 de mii de „dușmani ai poporului”. Dintre aceștia—7 milioane au fost împușcați, câte un milion pe an. Celelalte milioane au murit în GULAG-uri. După calculele lui A. Soljenițin, în perioada 1917-1953, ar fi fost exterminate 66 700 000 de oameni.Câte 3000 de asasinate pe zi. Foametea organizată în anii 1930 a secerat viețile a încă peste 10 milioane de oameni.
Basarabia avea, în 1939, o populație de 5 milioane de locuitori, iar în 1952—doar 2,5 milioane. Deci, jumătate din populație a dispărut.
Pe bună dreptate, autorul scrie: „ Fiecare om este un univers întreg. A omorî un om înseamnă a ucide un univers..Fabrica morții, declanșată de Lenin, Troțki și Stalin în fosta URSS, a lucrat fără odihnă până după 1953. În Republica Moldova, până la moartea lui Stalin, a funcționat ultima cameră de gazare din Europa”.
Un capitol întreg este intitulat BISERICA MARTIRĂ. Iată ce consemnează autorul: „ Ura cu care l-au tratat comuniștii pe Dumnezeu e lipsită de orice logică. Credința este declarată antistatală, preoții—dușmani ai omenirii, bisericile-lăcașe ale întunericului ș.a.” Autorul trage concluzii amare: „credincioși împușcați în biserică, icoane în care s-a tras cu mitraliera, preoți uciși în altare, călugări spânzurați ca niște furi, preoți asasinați, călugărițe violate, clopote aruncate în veceu, lăcașe de cult făcute una cu pământul ș.a.” Bibliotecile mănăstirești, în care se aflau adevărate comori, au fost arse, icoanele puse pe foc, clopotnițele dărâmate, clopote trimise la topit etc. Toți preoții basarabeni au fost declarați români și scoși în afara legii, fiind arestați, , uciși, deportați, umiliți.”.. Urmează apoi un pomelnic nesfârșit cu alți preoți condamnați, în fruntea căruia se află Serafim Dabija și Nicodim Onu, (unchii lui Nicolae Dabija).
În 1940, 10 mii de lucrători ai securității sovietice au fost trimiși în Basarabia să facă ordine. Problema locativă și-o rezolvau simplu. Mergeau prin centrul Chișinăului și, unde vedeau o casă mai arătoasă, intrau, completau un mandat de arestare pentru proprietari și în jumătate de oră erau stăpânii imobilului.
La pagina 135, autorul consemnează; „ Basarabia e o răstignire. E partea de țară care a dat cerurilor cei mai mulți martiri ai Neamului Românesc. Pământul Basarabiei e plin de sfinți. Călcăm pe oase de sfinți. Dreptatea trebuie să ne-o facem noi, cei de pe o parte a Prutului, și noi, cei de pe cealaltă parte a Prutului”.
Mai departe, la pagina 211, citim: „ În acest spațiu, dreptul de a vorbi limba română a fost plătit de multe ori cu viața. Peste 30 de lingviști și scriitori au fost împușcați , în 1938, pentru că au îngunoioșat limba moldovenească cu cuvinte românești. Pentru simpla folosire a alfabetului latin, mai mulți concetățeni de-ai noștri au făcut închisoare. Scriitorul Petre Ștefănucă a fost condamnat la moarte, pentru că a încercat, în 1940, să afirme că limba vorbită de basarabeni e română, iar scriitorul Tudor Malai a fost împușcat, pentru că a introdus în limba moldovenească termeni și expresii românești”. Cei 200 de ani de „prietenie” au însemnat, de fapt, 200 de ani de genocid, de jaf, de suferință, de deportări, de batjocură, de masacre.
Această prigoană continuă și în zilele noastre: „ Ostașii ruși omoară copiii la Nistru, îi umilesc zilnic pe românii din stânga Nistrului. Ambasada Federației Ruse din centrul Chișinăului, care e cea mai mare din lume, ca spațiu întrecând sediul ONU, este izvorul tuturor provocărilor la adresa statului suveran Republica Moldova, pe care ea îl dorește înglobat cât mai curând în Uniunea Euroasiatică (citește-Federația Rusă)”.
Poetul Nicolae Dabija ne dezvăluie și alte aspecte puțin sau deloc cunoscute de noi. Aflăm cu uimire că au fost câteva momente astrale favorabile salvării Basarabiei, dar nu s-a profitat de ele. În 1914, țarul Nicolae ai ll-lea a făcut două vizite la București, cu intenția de a o mărita pe fiica sa, Oga, cu viitorul rege Carol al ll-lea, în schimbul renunțării la Basarabia, dar Carol al ll-lea, care avea să facă și alte deservicii României, n-a acceptat. În perioada interbelică, URSS propune în câteva rânduri recunoașterea revenirii Basarabiei la trupul României în schimbul cedării Tezaurului românesc care se afla la Moscova, dar conducătorii de atunci ai țării n-au acceptat târgul. La începutul anului 1960, a mai fost o înțelegere cu Nikita Hrușciov, dar căderea acestuia de la putere a zădărnicit proiectul. Și după 1991 au existat tentative de a readuce Basarabia la Țara-mamă, dar au eșuat din cauza ambițiilor politicienilor de pe ambele maluri ale Prutului.
|
Mihai Nerticaru 10/1/2019 |
Contact: |
|
|
