De vorbă cu muzicianul Nicu Patoi
Radu Lupaşcu: Prima dată când am văzut acest proiect EQUILATERAL era la Cinema Pro în Bucureşti, dacă nu mă înşel şi eraţi în aceeaşi componenţă, nu?
Nicu Patoi: Prima ediţie EQUILATERAL a fost anul trecut, în 2018, la Cinema PRO şi formula a fost aceeaşi. Îniţiativa a fost a lui Florin Giuglea şi a mea, iar proiectul a prins contur (tot) în jurul formulei Platonic. Ne-am (tot) gândit să mai luăm pe cineva să avem o plajă stilistică foarte largă, să atragem cât mai mult public. Trupa Platonic este activă în zona fusion, jazz rock, progresiv rock, iar Florin este blues, un blues modern, al zilelor noastre. Ne-am zis: Hai să vedem care este al treilea chitarist care să ne completeze şi să ne triplăm forţele!? Au fost mai mulţi chitarişti în discuţie şi până la urmă l-am ales pe Cezar Popescu de la Viţa de Vie şi Days of Confusion, care este un chitarist de forţă, perfect ancorat în metalul modern.
Radu Lupaşcu: Da. Ai gândit un crescendo al proiectului, iar la sfârşit aţi revărsat peste noi multă energie şi trebuie să recunosc că sunaţi la fel ca o trupă din Occident! Aveţi personalitate!
Nicu Patoi: Categoric. Suntem deja nişte muzicieni cu experienţă, iar piesele pe care le cântăm la final, în aşa-zisul jam-session, le trecem prin filtrul nostru, iar ele capătă autenticitate şi personalitate, chiar dacă cântăm The Beatles - While My Guitar Gently Weeps sau Cream - Sunshine of Your Love sau piese standard, Going Down a lui Freddie King. Anul acesta la Cinema Pro am cântat şi Black Magic Woman, varianta Santana, de fapt, mai spre Peter Green am făcut-o... Am cântat Hendrix, fără de care nu se poate, Little Wing. Aseară am cântat Stevie Ray Vaughan, Scuttle Buttin'.
Radu Lupaşcu: Care a ieşit foarte bine!
Nicu Patoi: E un proiect care îmi place foarte mult, tu ştii foarte bine că trupa mea Platonic are deja 24 de ani. Cu ei fac o muzică instrumentală, sunt strict compoziţiile mele, e o supapă a mea, e aşa... ca un mod de-a mă menţine în formă şi o trăire pur artistică, nu ţin cont de niciun sfat sau curent muzical, e un punct de vedere egoist, recunosc, dar eu cânt ceea ce simt! În timp am primit tot felul de sfaturi. Şi Florin Giuglea de când s-a reapucat de blues, mi-a propus să facem ceva. Nu e niciun secret că am împrumutat formula de mare succes a lui Joe Satriani, G3, am preluat ideea şi i-am spus Equilateral. Din dragostea mea pentru matematică l-am numit aşa. Iniţiat am pornit cu ideea de-a invita tot timpul un alt chitarist, cu noi 2 la bază, eu şi Giuglea. Îmi place mult aşa cu Cezar, insist pe ideea asta, fiind o reuşită paletă, mai largă stilistic, aproape completă a rockului.
Radu Lupaşcu: Te rog să-mi prezinţi muzicienii cu care cânţi în acest proiect şi dacă ai vreo intenţie să şi înregistrezi Equilateral, audio sau video?!
Foto dichis 2019 7.jpgNicu Patoi: Da! Categoric. Încep cu ultima întrebare. Deja lucrăm, avem material şi cred că o să facem chiar un DVD! Acum nu se prea mai cumpără muzică, ştii foarte bine, dar la concertele noastre avem fani, e bine să-l aibă lumea...
Radu Lupaşcu: ...să-l ducă şi acasă, pentru că sunt unii oameni care nu pot ajunge, din diverse motive...
Nicu Patoi: O să-l facem la un nivel foarte performant! Acesta din 2019 arată foarte bine şi este la un nivel superior. Am o satisfacţie a lucrului bine făcut, producţie, scenă, lumini, trei tobe pe scenă, totul la calitate maximă. Mai rar se face aşa ceva. Nu e ceva comercial. O facem strict pentru plăcerea şi bucuria de-a cânta!
Despre muzicieni acum. Platonic Band, din 2007 în formulă neschimbată, Adrian Ciuplea la chitară bas, Răzvan 'Lapi' Lupu la tobe, Berti Barbera voce şi percuţie, iar eu la chitară. Din păcate, aseară a fost situaţie specială, Berti nu a putut să vină fiindcă a prezentat festivalul de la Focşani, care în mod nefiresc s-a suprapus cu cel de aici, iar Lapi e în concediu cu familia. În economia spectacolului ne-am străduit să facem formule comune cumva, fiindcă e un show greu, cu logistică mare, mai ales când îl muţi să-l (pro)duci în festival. Cu toate astea, nu prea reuşim, muzica lui Cezar e foarte complicată, iar el a venit cu o trupă total diferită, disjunctă de cea de la Platonic: Alex Hălmăgean la tobe, cu Alecu la bas şi Mihai Ardelan la clape. Cu muzicienii lui Florin Giuglea salvăm situaţia, fiindcă Adrian Ciuplea cântă şi cu Florin, Mihai Ardeleanu la fel, şi de regulă este Hanes Radu la tobe. Încercăm să reducem cât mai mult personalul. Următoarea dată când vom cânta împreună cu Equilateralul va fi la Festivalul de Jazz şi Blues de la Braşov, ediţia a VII-a, pe 1 noiembrie 2019, la Teatrul Sică Alexandrescu. Tot atunci vom lansa şi albumul de blues acustic pe care l-am facut cu Berti. Va fi o surpriză, sper plăcută, pentru toată lumea, e un disc de blues foarte bine făcut, cu muzicieni mari din străinătate...
Radu Lupaşcu: ce surprize...?
Nicu Patoi: ...îţi dau câteva nume, Bruce Katz, Decebal Bădilă, Cristian Soleanu, Ionuţ Bogdan Ştefănescu - unul dintre cei mai mari flautişti ai lumii şi Sebastian Burneci. Un album cu 12 piese de blues, foarte diferite stilistic, dar unitar în totalitatea sa. Luni încep în studio mixajul la albumul BLUE DROPS - Berti Barbera Nicu Patoi, pe care o să-l lansăm la Festivalul de Blues şi Jazz de la Braşov în deschiderea Equilateralului.
Foto dichis 2019 8.jpg
Sâmbăta, 31 august 2019, ar fi trebuit să vedem recitalul Corinei Sîrghi, dar cum, Cristina Marin, prietena noastră şi a bluesului, a venit cu o propunere de nerefuzat, am luat calea cetăţii Enisala, locuinţa medievală de pe Dealul Gras. Frumoase locuri. Puţin cunoscute. Istorice şi cu poveşti, din păcate, uitate. Am fost şi la Jurilovka la Festivalul Borşului. Borş de peşte adevărat. Nu ştiam că e gratis. Foarte bun! Puteam să mai mănânc o porţie, însă ne-a fost destul câte una. Un localnic, rumenit de soare, ne-a spus că Orgamč este cea mai veche aşezare de pe teritoriul României. Nimeni nu ne spune asta la radio sau TV. Păcat că nu se cunoaşte şi promovează istoria acestor frumoase locuri. Încă locuite. Cu permisiunea domnului profesor Petru Şolcă postez şi o fotografie din această deosebită zonă.
Interesanta noastră excursie la Enisala şi Jurilovca s-a încheiat cu a doua seară de dichis şi blues. Trebuie să menţionez că în pachetul de dichis au fost introduse şi licori reconfortante, alcoolice sau mai puţin alcoolice, tradiţionale bere vie, de tip ALE, SIKARU. "Proaspătă, nepasteurizată şi nefiltrată, maturată şi carbonatată natural în sticle... cu malţul nemodificat genetic, fără zahăr sau alţi aditivi. Sikaru este o bere artizanală aceasta însemnând că este produsă tradiţional, în cantitaţi mici utilizând propriile reţete de bere dezvoltate în timp prin încercări şi degustări." Producătorii mici de bere sau alte licoruri nu (prea) au loc pe piaţa românească, dominată clar de multinaţionale. Ele dictează consumul şi preţul. Bineînţeles că asigură şi profitul comercianţilor. La fel ca în industria muzicală. Procentul de muzica românească care se difuzează la radio şi TV este foarte mic, astfel că foarte puţini bani sprijină tinerele talente. Nu e prima oară când scriu despre acest lucru rău-intenţionat şi foarte distructiv pentru muzica românească. Revin. Am degustat şi vinul propus pentru dichiseală şi am constatat că sunt suficiente (doar) două baterii şi că au avut efecte pozitive. Bravos Sarica Niculiţel Aligote! Cu alte cuvinte, unora le-a căzut bine noaptea de jam-session de La Liman, iar altora somnul de la Select.
Foto dichis 2019 9.jpgPrima trupă din program, O Sister! din Spania. Până la prezentarea ei, nu uit să îi mulţumesc lui Raul Kuşak pentru efortul de-a realiza împreună cu copiii de la Atelierul de ritm o piesă pe scena festivalului. Este o punte către noile generaţii care vin după noi şi pentru care este important să promovam adevărata artă a sunetelor. Raul ştie bine să facă asta şi cred că la Tulcea a găsit copii foarte talentaţi cu bun-simţ muzical.
O Sister! a fost senzaţia festivalului şi spun asta gândindu-mă numai la surprinzătoarea reacţie a audienţei festivalului care, la fel ca subsemnatul nu ştia prea multe despre acest stil, (de)numit de ei: Swing, 20's -30's close harmony jazz from Sevilla. Cele mai multe din piesele lor sunt semnate de Paula Padillo şi Matias Comino/Paula Padillo, restul fiind coveruri din 1933 - 1937 adaptate de trupă. Componenţa trupei la dichis 'n' blues festival a fost: Helena Armado - soprana, teapot; Paula Padillo - alto, ukulele; Marcos Padilla - tenor; Matias Comino - chitară, banjo; Camillo Bosso - contrabas; Pablo Cabra - tobe, washboard. O minune spaniolă, nici flamenco, nici fado, pe care trebuie să o vezi musai LIVE! Degeaba pun link aici. E ca şi cum aţi asculta mp3 la un walkman şi v-aţi uita la un televizor Rubin. Puteţi doar să bănuiţi în ce zonă muzicală vă aflaţi. Întregul spectacol O Sister!, minunata armonie vocală, vraja fâţâitului charleston, farmecul concordanţei acustice, precum şi divertismentul balansului ritmic, toate converg spre un show chic, ce nu te poate impresiona decât pe viu, cântând şi dănţuind.
Setlist O SISTER! (dichis ’n' Blues, 31 august 2019)
Shuffle off to Buffalo
Shine on, harvest moon
Heebie Jeebies
St.Louis blues
Please don’t talk to me before my morning coffee
Nobody cares
Everybody loves my baby
Puttin’ on the Ritz
I hate myself for being so mean to me
Foto dichis 2019 10.jpg(We’ve got to) put the sun back in the sky
The dances I owe you
I’m gonna sit right down (and write myself a letter)
Nowzah! (I don’t accept your rules)
Bei mir bist Du schőn
Crazy people
I fell in love with New Orleans
Mood indigo
Ol’man Mose
Cateva melodii cantate pe vapor:
I don’t mean a thing (it ain’t got that swing!)
I hate to see the sun goes down
I don’t care what the weatherman says – Jeepers creepers
Fancy people
Dream a little dream of me
All of me
Foto dichis 2019 11.jpg
Pe 14 octombrie 2019 Kenny va împlini 62 de ani şi a devenit regele dinastiei muzicale create de Raful Neal. Pentru el familia a fost totul. Părinţii săi au fost adoptaţi, astfel că toţi împreună reprezintă începutul acestui arbore genealogic. În afară de chitară electrică şi muzicuţă, mai ştie să cânte la pian, bas, trompetă şi bineînţeles că are o voce pătrunzătoare, cu o invocare a demnităţii umane. El a avut grijă de toţi fraţii şi surorile sale, iniţiindu-i în trupa sa şi îndrumându-le cariera muzicală. Pe una din piesele recitalului său l-a avut invitat pe excelentul nostru solist la muzicuţă, Marcian Petrescu. Durata ei a fost de 9 minute şi 30 de secunde şi vom afla chiar de la el cum se numeşte şi cum a luat naştere această foarte plăcută surpriză.
Marcian Petrescu: Piesa se numeşte, The Son I Never Knew, şi o găsiţi pe albumul meu, Drifting Blues (n.r. Softplus, 2018). Rick Booth, agentul lui Kenny Neal, ştia de acest album şi când am vorbit cu el, pe e-mail, l-am întrebat dacă putea să introducă în setlistul pentru România acest cântec şi alte (anumite) piese. Vroiam să-i sugerez un fel de best of... pentru România, piese pe care şi eu vroiam să le aud. O parte le-a cântat, o parte nu, iar când ne-am întâlnit la probele de sunet, Kenny ştia de mine şi m-a întrebat dacă vreau să cântăm împreună şi ce piesă mi-ar plăcea. Eu i-am spus că The Son I Never Knew şi a acceptat.
Radu Lupaşcu: Eu l-am simţit şi l-am văzut pe scenă când îţi făcea semn să continui solo-ul, semn că era mulţumit, iar interpretarea ta perfect integrată în piesa lui. Aţi făcut vreo repetiţie?
Marcian Petrescu: Nu, niciuna. Mi-a zis doar tonalitatea.
Foto dichis 2019 12.jpg
KENNY NEAL fost un show de excepţie pe scena festivalului de la Tulcea. Pot spune că am văzut pentru prima oară bluesul din Delta Mississippi acasă la noi în Delta Dunării. Showul de sâmbătă seara a continuat La Liman şi apoi a doua zi în croaziera dunăreană, din acest an deschisă pentru marele public. Pe vapor ne-am bucurat de (încă) un jam-session fără egal în istoria acestor întâlniri. Întreaga trupă O Sister! şi Kenny Neal Band, cu Noel Neal la chitară bas, Frederick Neal la claviaturi, Leroy Toussaint la clape şi Cedric Burnside la tobe, au fost invitaţii trioului-bază, Blues Core (Hanno, Liviu şi Raul). Împreună cu Mircea Giurgiu, Relu Călin, Radu Birişteică, Puiu Tudor Pop, familia Sorina şi Ioan Big - din gaşca colecţionarilor de sunete alese, precum şi alături de Cristina Marin, Corneliu Stănciulescu, Valentin Vasilescu, Vasile Asănică, Stelian Bărbat şi Cătălin Horodincă - prieteni ai bluesului şi fani devotaţi ai festivalului, au dovedit împreună că bluesul şi povestea sa se împletesc cu dichisul tulcean made by Cristian Antonescu şi echipa organizatoare, aşa cum apele Dunării se completează cu petecele de pământ formândFoto dichis 2019 13.jpg o deltă unică în Europa (Delta Dunării crește anual cu aprox. 40 mp!). Sponsorii şi media au participat la acest succes al acestei ediţii fără cusur. Am o singură nelămurire pe care o voi desluşi (probabil) ulterior. Ea se referă la dedicaţia ziarului festivalului orientată către Keith Richards!? Într-adevăr ultimul album al Stoneşilor este un album de coveruri de blues pentru care au primit al treilea Grammy din cariera lor discografică. Blue & Lonesome 2018 este (şi) pentru mine o deferenţă faţă de neîndoielnica zestre culturală a bluesului. Astfel de asocieri de sunete sunt binevenite. Poate despre asta e vorba. Sau despre un album mult mai vechi al lui Richards - Crosseyed Heart (2015). Antonescu ştie.
"Hey something told me, keep the blues alive / I heard something told me, don’t let the blues die / Had Robert Johnson standing at the Crossroad (Crossroad) / We had the devil trying to buy his soul / A big price to pay to play the blues today / I said I ain’t gon’ let the blues die." (Ain’t Gon’ Let the Blues Die, Kenny Neal, 2016)
Foto dichis 2019 14.jpgPe vaporul croazierei, Cristina 10, am avut plăcerea şi bucuria de-a sta de vorbă împreună cu prietenul meu Mircea Giurgiu (căruia îi mulţumesc pentru setlist-uri!), cu KENNY NEAL, drept care, notăm aici câteva întrebări şi răspunsuri.
Radu Lupaşcu: Care a fost prima lecţie pe care ai primit-o de la tatăl tău?
Kenny Neal: Prima mea lecţie a fost despre respect! Respect people! El mi-a spus că oricine poate deveni cineva! Asta mi-a spus-o mie şi fraţilor mei. Totul după aceea a curs firesc. Dragostea pentru muzică a venit pe cale genetică. O avem în sânge. Muzica ne-a putut oferi o viaţă mai bună pentru toţi din familia noastră. Tatăl meu a cumpărat o muzicuţă, a început să cânte şi-a format prima sa trupă. În 1957 avea un chitarist în trupă care se numea... Buddy Guy. Apoi Buddy Guy a profitat de o ofertă primită de la Muddy Waters şi a plecat în Chicago, iar tatăl meu a refuzat, rămânând să-şi crească familia. A ales să se ocupe de mine şi de fraţii mei mai tineri. Eu sunt cel mai mare dintre ei. Basistul şi claparul din această trupă sunt fraţii mei.
Radu Lupaşcu: Toţi cântă blues în familia ta?
Kenny Neal: Da! Toţi cântă blues, dacă nu ar mai cânta, nu ar mai face parte din familia asta... kicked out from the family! (râde!!!)
Radu Lupaşcu: Cum sună bluesul vostru la noi în Deltă?
Kenny Neal: Într-un cuvânt, bluesul e cam la fel... pe unde-l porţi cu tine, el transmite vibraţia şi emoţia ta, astfel că el ne strânge laolaltă, ne împrieteneşte şi cred că totul ar fi la fel ca la noi în Mississippi, doar că acolo e un pic mai răcoare... (râde!!!)
Radu Lupaşcu: Ai cântat cu foarte multe nume mari: Buddy Guy, Johnny Winter, Albert Collins, Muddy Waters, Albert King...
Kenny Neal: Da şi cu Stevie Ray Vaughan, John Lee Hooker, B.B. King, Big Mama Thornton, Koko Taylor, Junior Wells, Johnny Copeland, Lazy Lester, James Cotton, Carey Bell, Luther Allison (n.r. pe al cărui fiu Bernard Allison, sper că, îl voi vedea la Transilvania Blues Nights), Steve Miller etc. etc. Ehei! Şi amintirile acestor întâlniri muzicale încă îmi răsună în minte, ceea ce este un lucru extrem de plăcut pentru mine.
Foto dichis 2019 15.jpgRadu Lupaşcu: Ai o chitară foarte veche...un TELECASTER din '65!
Kenny Neal: Da! Folosesc un Fender Telecaster de... 40 de ani, Old Betsy. Şi mai am încă una, a tatălui meu, pe care cântăm numai în studio, unde mai am şi o orgă Hammond, tot aşa de veche ca a lui Raul pe care cântă Leroy. Telecasterul îl am din Canada de la un cumnat, căruia i-am făcut o ofertă de refuzat: un Gibson Melody Maker din 1959!
Mircea Giurgiu: Am înţeles că ştii să cânţi la muzicuţă fiindcă ai învăţat de la tatăl tău, dar am văzut aseară că ştii foarte bine să cânţi şi chitară bas?
Kenny Neal: Când tatăl meu nu avea instrumentişti în trupa sa apela la mine. Ştiu să cânt la chitară bas, la keyboards şi bat şi la tobe dacă este nevoie...
Mircea Giurgiu: Ce voci din blues îţi plac?
Kenny Neal: Vocea mea favorită este Bobby Blue (n.r. Robert Calvin Bland aka Robert Calvin Brooks, n. 27 ianuarie 1930 – d. 23 iunie 2013) şi de asemeni, îmi place mult Johnny Adams (aka The Tan Canary, n. ianuarie 1932, Louisiana – d. 15 septembrie 14 1998, Louisiana).
Radu Lupaşcu: În încheierea acestui jam-session, ce zici de un gospel pentru final?
Kenny Neal: Ar fi bine! Biserica este un lucru important. A avut un rol decisiv în educaţia noastră. Viaţa este imprevizibilă. Curge de la sine, nu trebuie să te opui. În tinereţe cântam să impresionez audienţa. Acum cânt şi mă bucur de momentul trăit alături de voi. Este, dacă vrei, o a doua viaţă! Bucuraţi-vă de momentele frumoase pe care le aveţi. Această croazieră este un lucru minunat, care se întâmplă chiar acum!
Setlist KENNY NEAL (dichis 'n' blues, 31 august 2019 / 1 septembrie 2019, incomplete)
Funny how time slips away
Honest I do
Let life flow
Plain old common sense
Foto dichis 2019 16.jpgThank you B.B. King
Everyday I have the blues
Bloodline
Got my mojo workin’
The son I never knew
It hurts me too
The things I used to do
Since I met you baby
New Orleans medley: Don’t mess with my toot toot (tu tu) - Jambalaya - When the saints go marchin’ in.
Unele melodii pe care le-a cântat pe vapor: Old friends; Hoochie coochie man; You got to hurt before you heal; Born on the bad sign; The thrill is gone.
Şi am cântat (mulţi dintre noi!) pe când nava Cristina 10 acosta la ţărm, împreună cu trupa lui Kenny Neal, When the Saints Go Marching In... Unii au continuat voioşia pe terasa hotelului Select, împreună cu câţiva membri O Sister!, Raul Kuşak, Noel şi Frederick Neal, Leroy Toussaint şi Cedric Burnside. Nu uit remarca lui Leroy: "- I don't want to go to America anymore!". Cam aşa este cu dichisu' tulcean, două zile de festival şi una de BluesCruise! Moonshine delight!
Mulţumiri Alinei şi lui Cristian Antonescu pentru onoranta invitaţie de-a participa ca reprezentant media la toate evenimentele festivalului! Fără generoasa lor ofertă nu aş fi putut ajunge să vă povestesc întâmplările minunate de la dichis 'n' blues 2019, fie ele din Tulcea sau în Delta cea adevărată (nu artificială, zâg!). Închei cu o concluzie-citat al unui artist nepereche, care cuantifică lucrul bine făcut, pentru fani şi artişti deopotrivă.
"Un festival făcut cu sufletul, nu cu portofelul!"
artasunetelor
|
Radu Lupaşcu 10/1/2019 |
Contact: |
|
|
