„Mărul cel Mare” și fructul oprit - impresii după o călătorie la New York
Aceste rânduri sunt inspirate de recenta călătorie la New York „The Big Apple (Marele Măr)”, și de descoperirea istoriei acestui oraș magnific ridicat și de milioanele de emigranți procesați la „Ellis Island” între 1892 și 1924, printre care și destui români.
Istoria Americii se suprapune în mare parte peste istoria acestui mare oraș fondat de olandezi la 1626 și numit New Amsterdam, cucerit de englezi la 1664 în timpul celui de-al doilea război anglo-olandez și redenumit New York, dupa ducele de York fratele regelui Charles al II-lea. Numele de „Big Apple” i-a fost atribuit în jurul anilor 1920 de jurnalistul John J. Fitz Gerald de la „The Morning Telegraph” într-un articol intitulat „Around the Big Apple”. Astăzi acest nume este folosit în special de campaniille promoționale turistice.
Locurile, ca și oamenii, au un destin al lor, marcat de dorințele, visele și speranțele înaintașilor, primilor veniți sau primilor sortiți a trăi pe acele meleaguri încă din negura vremurilor. Locurile și locuitorii lor seamană după un timp așa cum doi oameni care trăiesc împreună pentru mulți ani încep a semăna, împrumută fiecare din trăsăturile, calitățile și sensibilitățile celuilalt. Și New York-ul a împrumutat de la Statuia Libertății (Liberty Enlightening the World) lumina călăuzitoare a ideii de libertate și splendoarea orașului care nu doarme niciodată.
Există fară îndoială o legătură între monumentalitatea arhitectonică a „Empire State Building”, construită între 17 martie 1930 și 1 mai 1931 prin munca îndârjită a peste paisprezece mii de oameni zilnic, majoritatea acestora fiind imigranți din toată lumea atrași de posibilitățile și oportunitățile oferite de „Marele Măr”, și mândria locuitorilor New Youk-ului de a fi urmașii acestora.
Așa cum perechea Adamică a fost atrasă și s-a înfruptat din „fructul oprit” la îndemnul șarpelui, așa și milioane de emigranți din toată lumea au fost atrași și fascinați de posibilitățile și oportunitățile oferite de „Mărul cel Mare” care este New York-ul. Ca și în legenda biblică prețul plătit de imigrant pentru înfruptarea din noul „pom cunoașterii binelui și al răului”este căderea din rai, din starea de inconștiență și visare în starea de cunoaștere a realității și diferenței dintre bine și rău, frumos și urât, bucurie și suferință.
Imigranții de acum un secol descopereau realitatea fără avea o cale întoarcere (nu că astăzi ar fi cu mult diferit), ca și protopărinții care odată izgoniți din rai nu mai puteau aspira la lumina divină decât prin descoperirea Cristului lăuntric și strădania zilnică prin sudoarea frunții. Tentația „fructului oprit” a creat America de astăzi, nu numai Statele Unite ale Americii dar și Canada, pentru că urmează aceeași cale prin îmbrățișarea imigrației ca o sursă de creștere economică și diversificare culturală. Multiculturalismul canadian este o realitate de succes și de necontestat a lumii contemporane.
Anticii numeau păcatul original „Felix Culpa”, greșeală din care a apărut actul sacrificiului suprem întruchipat de Iisus Hristos. Imigranții de ieri sau de astăzi care își sacrifică o parte din viața lor pentru viitorul copiilor sunt parte a aceleași „Felix Culpa” din care se naște viitoarea societate nord-americană, viitorii campioni, lideri în diferite domenii, stiințifice, artistice, culturale sau sportive. Să observăm numai recentul succes fenomenal al sportivei canadiene Bianca Andreescu la Rogers Cup și US Open.
De multe ori în viață trebuie să sacrifici ceva pentru a obține un rezultat remarcabil. Ideea de sacrificiu a însoțit dezvoltarea umanității de la începuturile acesteia. Dacii își aruncau în sulițe pe cei mai buni dintre ei, sperând în bunăvoința zeilor, meșterul Manole și-a zidit soția însărcinată pentru a ridica Mănăstirea Curtea de Argeș iar noi cei plecați am renunțat la o parte din visurile noastre pentru a ne crește copiii altfel, a le oferi alte șanse, însă așa cum spunea Elton John ”, în melodia de succes „Sacrifice”: „But it's no sacrifice/ No sacrifice/ It's no sacrifice at all”.
Am descoperit în New York, în Bryant Park, sentimentele trăite pe când eram copil, ne plimbam cu părinții și ascultam muzică în Gradina Trandafirilor din Vaslui, o societate normală cum nici nu mă așteptam să întâlnesc în cel mai aglomerat oraș nord american. Am văzut din nou lumea prin ochii unui copil și stau mărturie pentru adevărul rostit de Patsy Cline în unul din slagărele ei nemuritoare: „If I could see the world/ Through the eyes of a child/ What a wonderful world this would be”.
Nu știu dacă New York-ul a fost întotdeauna așa, dar un sentiment de umanitate, de înțelegere, de aderență la valori comune, o vibrație a spiritului colectiv cum nu am simțit niciunde de mult timp. Prea aglomerat pentru gustul meu, dar extrem de curat și civilizat, un loc unde te simți instantaneu bine și nu-ți mai vine a pleca. Îi înțeleg pe cei care au pierdut cursa de întoarcere pentru că au pierdut noțiunea timpului. În New York timpul curge parcă mai repede.
Valoarea lucrurilor este de asemenea diferită, prețul locuințelor fiind exorbitant, în special pe lângă Central Park. Lucrurile nu au o valoare intrinsecă, noi oamenii stabilim valoarea acestora, este o convenție socială, respectată până când societatea se destramă. Când societatea nu mai pune preț pe un anumit lucru sau nu mai crede într-o anumită valoare socială sau morală, aceasta se degradează, așa s-au perimat și au dispărut multe civilizații de-a lungul timpului.
Ceea ce rămâne este solidaritatea umană, iubirea și înțelegerea aproapelui, ajutorul dat celui în suferință, mângâierea celui deznădăjduit, și credința ca nimic nu-i întâmplător, totul are o cauză și un efect, chiar dacă noi oamenii cu limitata noastră capacitate de înțelegere nu percepem toate legile cauzalității.
Poate doar John Lennon le-a întrezărit scriind în capodopera „Imagine”:
„You may say that I'm a dreamer/ But I'm not the only one/ I hope someday you'll join us/ And the world will live as one”.
Ioan Cojocariu
Toronto, Ontario
|
Ioan Cojocariu 9/23/2019 |
Contact: |
|
|
