Spusele lui Oprel
• Apa trece, pietrele rămân, să vadă ce mai trece după aceea. • Rău cu rău, dar și fără el, prea bine nu va fi ! • Vorbesc ca să nu tac, dar sper să nu se audă… • Greu la deal cu boii mici, dar și cu alții mai mari nu-i mare scofală. • Am vrut să plec, dar m-am gândit că, este mai bine să stau. • La o mână am cinci degete, la două am zece, oare câte am la zece mâini ? • Cei care se întrec cu gluma, nu se vor pricopsi ! • Baba își batea găina să-i facă ouă, dar bărbatul său le avea de la cocoșul său nebătut ! • Bine, bine că s-a dus, de n-ar mai veni ! • Atâta a băut, până și-a băut mintea ! • Am venit, am văzut și-am plecat, fiindcă n-am și învins !... • Sunt de accord, dar am altă părere… • Se zice că, apa întreține focul, dar nu se amestecă cu el… • Viața este scurtă, când nu o putem lungi… • Când nu știi să vorbești, mai bine taci și ascultă ! • Încercând să faci un lucru prea bine, riști să strici totul ! • Încearcă să fii un om apreciat, învingându-ți atât dușmanii, cât și dorințele ! • Încearcă să faci bine pentru tine, dar nu înainte de a-l face pentru alții, care au nevoie ! • Este bine să-ți iei rămas bun de la cei apropiați, dar înainte de a-ți suna ceasul ! • Cine caută găsește, dar nu întotdeauna ceea ce a vrut…
|
de Nicolae Ciurea 9/18/2019 |
Contact: |
|
|