Viața ca o hologramă
O hologramă este o înregistrare a unei imagini tridimensionale pe un support bidimensional. Diferența între o hologramă și o fotografie este dată de faptul că aceasta înmagazinează informația referitoare la fiecare punct din imagine pe toată suprafața acesteia. Dacă o parte a suportului holografic este distrus, informația nu se pierde în totalitate ci doar intensitatea acesteia se diminuează.
Uitându-ne la viața noastră ca la o hologramă observăm cum fiecare element, chiar minor, ne-a afectat într-un anume fel, ne-a schimbat într-o anumită privință. Fiecare om pe care l-am întâlnit de-a lungul vieții ne-a marcat și ne-a influiențat pe o anumită latură a devenirii noastre. Noi nu am fi ceea ce suntem astăzi dacă un eveniment, o privire, o atingere de mână sau de suflet nu s-ar fi petrecut exact la momentul potrivit.
Așa cum Edward Lorenz, creatorul teoriei haosului și al efectului fluturelui, teoretiza că o bătaie a aripilor unui fluture în Brazilia poate declanșa o tornadă în Texas, așa și o mângâiere a mamei, o privire a tatălui, o vorbă a bunicului sau primul sărut au putut declanșa un șir de întâmplări care au condus astăzi la scrierea acestui articol.
Suntem produsul unui lanț de evenimente care ne-au șlefuit până la starea prezentă. Descoperim de-a lungul vieții, dacă suntem interesați și onești cu noi înșine, cum motivația ascunsă a unora dintre deciziile noastre stă într-o experiență din timpul copilăriei, în privirea plină de dragoste a mamei ori în interacțiunea fericită sau nu cu oamenii pe care i-am întâlnit, cu prietenii sau cu adversarii noștri. Este ca și cum acel eveniment s-a înregistrat pe cortexul cerebral și a determinat, zeci de ani mai târziu, o alegere importantă în viață.
Este ca și amintirea din copilărie când stăteam pe genunchii bunicului, eu pe un genunchi și fratele meu pe celălalt, și ne spunea „inginerii bunicului”. Amândoi astăzi suntem ingineri, unul în Canada, celălalt în România, amândoi am ales această profesie de bună voie și nesiliți de nimeni, dacă excludem relativa lipsă de oportunități de pe timpul regimului în care am crescut.
Este ca și povestea din cartea de colorat pe care o citeam în copilărie, și în care Apolodor traversând oceanul, la vederea uscatului „striga grav ca un actor, Newfoundland și Labrador!”. După vreo treizeci de ani am emigrat în Canada. E predestinare, condiționare, sau pur și simplu viața trebuie privită ca un întreg, alegi în mod inconștient încă din copilărie lucrurile, poveștile și evenimentele cu care rezonezi, astfel încât viața în întregime să aibă un sens.
Este ca și atunci când la 20 ani scrii o poezie, ca să constați la 50 ani că acea poezie este viața ta. Din acest punct de vedere viața se prezintă ca o hologramă, nu o înțelegi decât dacă pui toate punctele împreună, dacă o privești ca pe un întreg.
Astfel și ideea de destin capătă un sens, alegerile noastre întotdeauna rezonează cu ceva din structura noastră. „Caracterul omului este destinul său” spunea Heraclit din Efes cu vreo 500 de ani înainte de Hristos. Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește caracterul ca fiind „totalitatea trăsăturilor psihice esențiale și stabile ale omului, care se manifestă în modul specific de a se comporta al acestuia”.
Este caracterul omului moștenit sau dobândit prin educație? Tyron Edwards concluziona: „Gândurile omului conduc către scopuri, scopurile se transformă în acțiuni, acțiunile formează obiceiuri, obiceiurile decid caracterul iar caracterul ne hotărăște destinul” . Cu alte cuvinte să avem grijă de gândurile și dorințele noastre că s-ar putea să se împlinească și să ne schimbe destinul.
Destinul nu este nici implacabil, nici predestinat. Wilhelm von Humboldt scria „How a person masters his fate is more important than what his fate is” (am lăsat intenționat citatul în engleză, e mai adevarat decât traducerile care circulă în română). Cu toții am primit în dar cel puțin un „talant” (talent). Ce am făcut cu el, l-am cultivat sau l-am irosit ca și sluga vicleană și leneșă?
„Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide” scrie în Evanghelia după Matei. Dar după ce ți se dă pune mâna și folosește darul, cultivă „talantul”, îmbogățește-te pe tine și pe cei din jurul tău, mărturisește și împarte bogăția, mulțumește creatorului pentru șansa de a exista și de a fi parte a creației în devenire.
„Nemulțumitului îi ia Dumnezeu darul” mai spune înțelepciunea românească. Doamne de câte ori am văzut acest lucru întâmplându-se și nu învățăm nimic din asta. Am văzut oameni realizați profesional, material sau/și personal dar nemulțumiți în permanență, nu fac decât să-și cerșească osânda. Haideți să privim jumătatea plină a paharului vieții, să ne bucurăm de clipa prezentă, pentru că în definitiv numai aceasta există cu adevărat, să reflectăm la viața noastră ca la un întreg, să o privim ca pe o hologramă, și să înțelegem că ceea ce ni se întâmplă astăzi poate avea o cauză în trecut, cum ceea ce alegem astăzi va determina un anume curs al evenimentelor viitoare.
Cât de profunde și adevărate sunt versurile lui Mihai Eminescu din „Glossă”: „Viitorul și trecutul/ Sunt a filei două fețe,/ Vede-n capăt începutul/ Cine știe să le-nvețe;/ Tot ce-a fost ori o să fie/ În prezent le-avem pe toate,/ Dar de-a lor zădărnicie/ Te întreabă și socoate.”
Ioan Cojocariu
Toronto, Ontario
|
Ioan Cojocariu 9/1/2019 |
Contact: |
|
|
