Coltul spiritual: Parabola Îngerului Ierbii
Peste tot ce a creat, Dumnezeu a rânduit un înger care să vegheze.
Unul ve¬ghea copacii, altul păsările, altul florile şi aşa mai departe.
Chiar şi iarba pe care călcăm a fost dată în grija unui înger.
Dar Îngerul Ierbii şi-a zis: Celorlalţi îngeri Dumnezeu le-a dat lucruri impor¬tante în supraveghere.
Mie mi-a dat iarba cea cu totul lipsită de importanţă. N-am să mă ocup deloc de ea.
Poate creşte şi singură.
Şi, într-adevăr, nu s-a ocupat de ea deloc.
Într-o zi, Îngerul Copacilor s-a dus la Dumnezeu plângându-se că mor copacii din grădinile oamenilor şi din păduri, pentru că iarba care întreţine umezeala e toată uscată.
In altă zi s-a dus Îngerul Florilor, plângându-se că florile nu pot creşte pe câmpuri pentru că nu mai există iarba care să păstreze roua pentru ele. În cele din urmă a venit omul, plângându-se:
Doamne, mor animalele în gospodării pentru că nu mai avem iarbă să le hrănim. Ia-mă de pe pământ. Altădată pământul era frumos, dar acum arată ca un deşert.
Atunci Dumnezeu, chemându-l la Sine pe Îngerul Ierbii, l-a întrebat:
„ Ţi-am dat o sarcină mică sau mare, Înger al Ierbii?"
Dându-şi seama că Dumnezeu i-a cunoscut gândurile, a îngenuncheat şi a zis:
„Nu trebuia să spun ce am spus. Acum îmi dau seama că sarcina pe care mi-ai dat-o era mai mare decât eram eu vrednic s-o primesc. lartă-mă. De acum încolo îmi voi face datoria, şi lumea va fi frumoasă din nou. Îmi dau seama acum că nimic în lume nu e lipsit de importanţă şi fără rost".
Şi iarba îngrijită făcu să crească din nou copacii, să înflorească din nou florile şi să-şi răspândească mirosul peste lume.
Totul există cu un anume scop!
|
Pr. Nicolae Gheorghe Șincan 8/26/2019 |
Contact: |
|
|
