Memorialistica - Începutul unei aventuri cu destinația Canada
Despre prietenie
S-au dat multe definitii prieteniei, o formă a dragostei necondiţionate care are la bază o misterioasă comunicare, greu de explicat altădată, dar acum, în lumina descoperirilor fizicii cuantice este relativ uşor şi anume vibraţiile, lungimile de undă, de fapt acel minunat nevăzut din noi, care asigură atracţia, empatia. Sigur, în urmă cu 200 de ani când a fost descoperit electromagnetismul, s-a explicat prin bioelectromagnetism, dar nu este numai atât.
De-a lungul vremurilor, acest subiect i-a interesat deopotrivă pe medici, psihologi, filozofi, scriitori... ajungându-se la concluzia că ea mai înseamnă: încredere, conexiune, toleranţă, acceptare, dar din nefericire puţini mai cred în legăturile bazate pe valori spirituale, limitate sau lipsite de interes material.
Valenţele noastre sunt multiple si sunt in mare legătură cu preocupările, proiectele, interesele, hoby-urile, convingerile religioase, filozofice, spirituale care fac ca oamenii să se grupeze şi regrupeze in asociaţii, societăţi publice ori secrete, organizaţii etc.
Unele din aceste forme care adună oameni cu aceleaşi preocupări, şi anume literare, chiar dacă participanţii au viziuni diferite asupra vieţii în general, sunt cenaclurile literare. Sigur, există competiţie, concurenţă, orgolii, trufie, sentimente de frustare ori dominaţie, aici se nasc şi mari iubiri - unele dăinuitoare, altele efemere - dar mai cu seamă prietenii bazate pe respect şi apreciere reciprocă cu atât mai puternice cu cât sunt germinate în tineretea plină de dăruire, entuziasm, toleranţă şi iubire.
Mi-au venit în gând toate acestea ca să pot scrie mai departe despre întâmplarea minunată de a fi invitată în vara anului 2019 de către organizatori: Ing. Dumitru Răchitan şi poetul Pr. Dumitru Ichim la Săptămâna Culturală iniţiată la Câmpul Românesc Hamilton. (proprietate a comunităţii româneşti din Canada) împreună cu poeta Claudia Voiculescu, care aşa ca majoritatea poeţilor adevăraţi, are zile când nu coboară total pe pământ.
În astfel de zile, ea a purtat o corespondenţă îndelungată (inclusiv în perioada comunistă) cu prietena ei Florica Batu din cenaclul Bacovia din Bucureşti - pe care-l frecventau prin anii 1967- 1970 împreună cu alţi mari scriitori şi poeţi (unii afirmaţi ca Andrei Ciurunga, alţii viitori ca poetul Dumitru Ichim). Florica Batu a devenit soţia, preoteasa preotului Dumitru Ichim plecat în Canada să servească pe Dumnezeu şi ortodoxia, slujitor în bisericile din zona oraşului Kitchener.
Pe de altă parte, în ultimul deceniu am avut strânse legături cu prolifica prozatoare Elena Buică alături de care am fost la majoritatea lansărilor sale de carte în Bucureşti şi Alexandria, ori am participat la evenimente culturale prilejuite de diferite imprejurări cum ar fi sfinţitea troiţei ridicată de familie, în memoria scriitorului şi criticului literar Arthur Silvestri, în munţii Durăului.
Tot la evenimente culturale am cunoscut şI alţí scriitori, de pildă pe Milena Munteanu - care a devenit coautor al volumului “Unirea face puterea” apărut în anul centenar 2018 ( alături de alţi scriitori canadieni de origine română: Melania Rusu Caragioiu, George Filip şi desigur prozatorul Leonard Ionuţ Voicu din Montreal. Aici adaug cu încântare pe domnul Puiu Popescu, directorul publicaţiei “Observatorul” de Toronto, cu care purtasem în prealabil corespondenţă electronică, graţie bunăvoinţei de a ne publica multe din scrierile personale ori recenzii şi cronici ale volumelor nou apărute. Prin urmare, nu am plecat în necunoscut..
Aşadar, invitaţia noastră nu a fost una obişnuită, adică să fim prezente doar la manifestările culturale organizate în perioada 1-6 iulie la Săptămâna Culturală iniţiată la Câmpul Românesc Hamilton, care se desfăşoară anual începând cu anul 1967, ci o adevărată vacanţă de plăcere şi documentare totodată.
Turiste în Olanda
este sediul DE FACTO al guvernului olandez dar nu este capitala Olandei.
După un periplu de câteva zile în Olanda ( găzduite de familia fiului meu Dr.Laurenţiu C ) în prima zi am vizitat oraşul Haga Den Haag, care oficial este sediul guvernului Țărilor de Jos. După cum se ştie, oraşul este situat în partea de vest a provinciei Olanda de Sud (Zuid-Holland), fiind reședința acesteia, dar așa cum este prevăzut în constituție, capitala este orașul Amsterdam.
În Haga se găsesc camerele: superioară și inferioară ale Parlamentului și biroul de lucru al regelui Willem Alexander. Tot aici sunt toate ambasadele statelor străine,
CURTEA SUPREMĂ (HOGE RAAD DER NEDERLANDEN) ȘI CONSILIUL DE STAT (RAAD VAN STATE - (sursa wikipedia).
Aici am vizitat practic, tot ce se putea în timpul scurt, în primul rând galeriile de artă de pildă Rembradt - Mauritius din Haga şi Palatul regal situat în apropierea unui parc, fără gărzi, fără nici un fast, dovadă că familia regală este iubită şi nu are motiv să se baricadeze aşa cum fac de multe ori politicienii noştri. Ştiu ei ce ştiu...
Am admirat cu încântare arhitectura clădirilor, inclusiv cea a Teatrului, a Tribunalului şi a Curţii de Apel (Haga) motiv pentru care am căutat in enciclopedii date despre aceste instituţii importante (vivat telefoanele performante!). Iată pe scurt ce am aflat: Curtea Internațională de Justiție(cunoscută și drept Curtea Mondială sau CIJ este principalul organ judiciar al Națiunilor Unite. Ea are sediul în Palatul Păcii de la Haga, Țările de Jos. Principalele sale funcții legale sunt soluționarea litigiilor prezentate de către statele membre și de a da avizele consultative cu privire la întrebările adresate de către organele autorizate în mod corespunzător. CIJ nu ar trebui să fie confundată cu Curtea Penală Internațională, care are de asemenea potențial "global" de competență.
Ne-am apropiat de statuile fastuoase care împodobesc pieţele. Una dintre ele este cea a Prinţului De Orania din Piaţa Palatului de Justiţie, statuie pe care se poate citi anul MDCCCXLVIII (1848).
Ne-am recules apoi la mormântul lui Spinoza, filozof din secolul al XVII-lea (1632 - 1677) aflat în curtea unei biserici protestante, mormânt pe care-l identificasem cu prilejul altei vizite, în urmă cu un an.
A doua zi, a urmat Muzeul de artă din Leiden - unde alături de arta europeană începând cu perioada antică - se afla o expoziţie de artă asiatică, iar după ieşire, ne-a uimit la tot pasul linia arhitecturală specifică cu influenţă germană, practicată la clădirile situate de-a lungul canalelor, casele împodobite cu generozitate cu flori multicolore, dar mai ales clădirile pe a căror pereţi erau scrise poeme bilingve ale unor poeţi olandezi ca Hans Lodeizen ( 1924 -1939) ori alţii de renume internaţional ca poetul persan Shafi Kadkani (n. 1939) tradus in limba engleza de poetul şi traducătorul britanic Dick Davis.
Mi-am amintit aici de un îndemn: unde auzi muzică şi vezi flori în ferestre, acolo să te aşezi!
Destinaţia Canada
Cu acestă bătrână Europă în minte (alături de comorile noastre arheologice şi frumuseţile naturale din România) după ce ne-am îmbarcat în avion, pe aeroportul Schiphol din Amsterdam la ora locală 11.35 (unde ne-a condus Dr.Laurenţiu) şi un zbor lung de 7,1/2h, cu puţine turbulenţe, doar atât cât să stimuleze o doză mică de adrenalină, am aterizat pe aeroportul din Toronto la ora locală 13.55, în memorabia zi de sâmbăta 15 iunie. Desigur, în avion ţinându-mă de mână cu Claudia, am recitat versuri din opera lui Eminescu, ce ne aminteam fiecare.. Trebuie să precizez ( pentru cine nu știe!) că diferenţa de fus orar între Europa de vest şi Canada este de 6 h iar din România 7 h.
Conform unei riguroase programări făcută în principal de poetul Dumitru Ichim în bună înţelegere cu ceilalţi conaţionali, la aeroport ne-a aşteptat scriitoarea Milena Munteanu, împreună cu frumosul ei fiu Alexandru.
Desigur avusesem un intens schimb de email-uri cu toate detaliile, inclusiv culoarea sacoului Milenei, un roz trandafiriu superb, să poată fi zărită de departe, culoare minunată care pe corpul ei bine conturat avea o linie perfectă.
Bucuria revederii cu Milena a fost enormă, nu numai că ajunsesem cu bine la destinaţi finală, ci mai cu seamă că de la prima noastră întâlnire se stabilise o comnunicare nonverbală, de suflet. Milena, cu chipul ei luminos şi zâmbet deschis, cum ne-a zărit, ne-a făcut semne prieteneşti cu mâinile amândouă, ieşind astfel în evidenţă din multitudinea celor care aşteaptau la sosire pe cineva, aşa cum se întâmplă pe oricare aeroport din lume. L-a sunat imediat pe fiul ei care era cu maşina în parcare, apoi din drumul spre Buni - gazda noastră de bază - ne-am abătut pentru două ore ca invitatele ei, în casa cu grădină şi terasă pe care o deţine cu familia, într-un cartier select al oraşului Toronto, nu departe de vestita stradă Yong, despre care se afirmă că este cea mai lungă din lume.
Spre seară, am ajuns la apreciata scriitoare Elena Buică (Buni) care ne aştepta cu braţele deschise, cu căldura specifică nouă românilor şi inconfundabilul ei zâmbet cald, încurajator, al profesoarei de limba română de altădată, alături de întreaga familie: Andaluza - profesoară de engleză ( acum chiar directoarea şcolii unde este titulară) iubitoare şi perseverenta, fiică grijulie şi respectuoasă aşa cum a fost educată de mama sa, despre care aminteşte cu mândrie Elena Buică în multe din scrierile sale, ginerele Tibi - inginer în aeronautică şi nepoata Mara, pe care o cunoscusem în România în urmă cu câţiva ani, pe vremea când era încă studentă, acum profesoară, îşi pregăteşte doctoratul.
Starea de excitabilitate şi emoţiile revederii, ne-au alungat somnul deşi nu dormisem de optsprezece ore, am rămas încă trei ore la poveşti să intrăm în ritmul circadian local. Primele 2-3 zile, la trezire aveam să calculam mereu ora locală în România, după care am intrat în ritmul firesc de acolo.
Casa deosebit de primitoare, cu parter şi etaj, privită dinafară ai fi zis că este un prototip obişnuit, dar ne-a impresionat prin arhitectura ei interioară, prevăzută în centru cu o scară de lemn în spirală, în jurul căreia se desfăşurau, la parter: livingul, două camere , bucătăria, baia şi alte dependinţe plus scara care ducea la demisol, iar
la etaj se aflau dormitoarele şi alte băi. Camera destinată nouă se afla lângă camera lui Buni, aşa că în zilele care au urmat am chemat anii noştri tineri şi exact ca în studenţie, ne făceam vizite reciproc înainte de culcare, continuînd să povestim ce nu terminasem de povestit la întoarcerea din adevăratele expediţii zilnice, fie în frumoasa curte din spatele casei fie la cină. Curtea este umbrită de doi arbori falnici, aproape seculari, în care îşi au vizuina două veveriţe, evident sprinţare, năstruşnice şi amuzante, cu care te pomeneai în cele mai neverosimile locuri, pe garduri sau chiar pe acoperiş, proiectând pe cer silueta lor atât de îndrăgită deopotrivă de copii şi de oamenii cu suflet de copil. Ce m-a distrat mult a fost faptul că cele două pisici aveau nume ale foştilor preşedinţi americani: motanul Clinton cu blăniţa galbenă şi miss Kenedy cu blăniţa de culoare gri deschis (s-a crezut la început că este motan, dar precizându-se sexul, nu s-a mai schimbat numele). A existat şi un motan mai inchis la culoare numit Obama, dar a fost cam vagabond, a umblat prin tufărişul unui pârâu din apropiere şi a fost atacat de o vulpe, iar drept consecinţă a rănilor provocate de aceasta, şi-a găsit sfârşitul.
Nu de puţine ori, cea pe mâna căreia se afla toată grija gospodăriei adică: pregătit mâncarea, dat la pisici, hrănit veveriţele, plimbat câinele, măturat curtea de “elicele” căzute zilnic din copaci - Florica, un personaj absolut de poveste, adusă din ţară - o auzeai:
- Buni! Clinton a bătut-o pe miss Kenedy!
Fiind însetată de dialog în limba română, după ce mai vorbeam de una, de alta, ne întreba pe noi (pe mine şi pe Claudia):
- Vă place doamnelor în ţara asta?
- Sigur că ne place, de abia am venit, avem atâtea de văzut...
A doua zi, duminică - pentru că la familia gazdă, au fost invitaţi mai mulţi prieteni, am avut prilejul să cunoaştem alţi români, cu care am avut de schimbat multe impresii şi informaţii, inclusiv ştiinţifice, noutăţi din România cu care unii erau la curent, deoarece majoritatea privesc posturile de televiziune româneşti. Acest lucru dovedeşte că sufletul nu se poate desprinde de locurile natale, şi este absolut valabil ceea ce afirma Hristos cu privire la locul unde te-ai născut, el reprezentând izvorul energiilor cu care intri in rezonanţă, de la care îţi umpli “bateriile” care asigură o bună funcţionare şi stare de echilibru a corpului şi a minţii. De altfel cercetările moderne cu privire la modul cum cristalizează apa din sângele uman, au dovedit că la cei care aleg exilul, abia la a treia generație cristalizează asemănător cu cea a localnicilor stabiliți mai demult în locul respectiv,adică nepoții lor își găsesc pacea cum se spune pe la noi, primele două generații sunt încă neliniștite, le urmărește dorul de acasă. Ce rămâne de făcut? Date fiind distanţele mari față de locul nașterii, principal în zilele noastre este rămânerea în conexiune, dacă locul natal nu poate fi vizitat mai des, cum se întâmplă chiar şi cu cei care locuiesc in ţară,dar sunt plecaţi din locul unde au fost sărutaţi prima oară de lumină în ziua naşterii lor.
Fiecare dintre românii întâlniti în Canada, fie că au ales exilul înainte de anul 1989 fie in anii care au urmat, acum realizaţi din punct de vedere material au o poveste, care dezvoltată, ar putea deveni un adevărat roman, cu peripeţiile prin care au trecut, greutatea începutului într-o ţară străină, în care perioada de acomodare este plătită cu mult stres, suprasolicitare, şi de multe ori cu încercări cărora trebuia să le facă faţă, altfel eşti eliminat din parcursul care te-ar conduce la ţinta propusă. Trebuie să ai - înafara unei stări excelente de sănătate şi a şansei înscrisă poate în destin - o voinţă puternică, să te cunoşti pe tine, să-ţi evaluezi potenţialul cu limpezimea minţii, capacitatea de a persevera până la atingerea scopului final, care este de obicei cel profesional, adică domeniul pentru care ai fost pregătit. Sunt însă şi multe situaţii, când se cere o reorientare profesională pe care o accepţi vrând-nevrând, pentru că îţi asigura existenţa în lupta inegală a vieţii.
Sunt mulţi români ajunşi în vârful ierarhiei la locurile lor de muncă, lucru care m-a bucurat nespus, din care fac parte atât cei din prima generaţie cât şi copiii lor ajunşi împreună cu părinţii în Canada la vârste mici ori adolescenţi sau chiar născuţi aici.
Zilele care au urmat, am făcut turul oraşului Toronto însoţite de cunoscătoarea, minunata şi generoasa profesoara Rodica Gîrleanu prilej cu care, pe lângă vederea panoramică din Turn a oraşului, am vizitat marele și captivantul Acvariu, casa Loma, Muzeul ROM, nelipsita plimbare cu vaporul pe lacul Ontario şi multe altele ( la care voi reveni într-o viitoare scriere). Apoi, graţie bunăvoinţei altei profesoare la fel de generoasă şi deschisă, Andaluza Nagy care si-a luat liber o zi pentru a merge cu noi şi Buni la Kingston ( oraş aflat la 250 KM distanţă) incluzând şi plimbarea cu vaporul la cele 1000 de insule, adică arhipelagul localizat de o parte și de alta a graniței americano-canadiene, la locul de formare a fluviului Sf. Laurențiu. Acest fluviu are o lungime de de 1197 km până la vărsarea lui (pe lângă insula Anticosti) în Golful cu același nume al Oceanului Atlantic, provincia Quebec.
Fiind aproape de staţiunea Ganonaq, am intrat şi vizitat şi această localitate, bineînţeles făcând multe fotografii cu peisajul minunat al caselor aşezate pe malul apei, şi hotelurile: Colonial Resort, Glen House Resort, care te îmbiau prin ofertele cu WI-FI şi parcare - gratuite.
Marei, nepoata scriitoarei Elena Buică, i-a revenit responsabilitatea să ne conducă cu propria-i maşină la cascasa cascadelor de pe continentul american: cascada Niagara (Niagara Falls), situată la graniţa dintre SUA şi Canada, vizitată anual de milioane de oameni.
Cursul apei, înainte de a întâlni diferenţa de nivel de 58 de metri, este despărţit în două de Insula Caprei, lund astfel naştere două cascade: una pe teritoriul american cu lătimea de 363 m şi alta pe teritoriul canadian cu lătimea de 792 m, în formă de potcoavă.
La prima întâlnire cu această adevărată minune a sfintei Naturi, rezultată din lupta titanică a apei de a căuta oceanul, în primele secunde rămâi stupefiat, ţi se taie răsuflarea în faţa forţei şi frumuseţii căderilor de apă, înalte de 51 de metri ale fluviului Niagara, care după topirea bruscă a zăpezilor glaciare în urmă cu 6000 de ani, izvorăşte din Lacul Erie şi se varsă în Lacul Ontario. Vaporii de apă rezultaţi din pulverizarea apei formează adevăraţi nori ca de abur lăptos, spre care se avântă pescăruşii în cârduri, iar jos, la baza căderilor de apă, se pot vedea vapoarele cu pasageri , americanii îmbrăcaţi în pelerine de protecţie albastre, iar canadienii îmbrăcaţi în roşu, încercînd să se apropie cât mai mult de locul impactului apei cu vadul de jos, în căderea ei vertiginoasă. Aflând că şi poetul Marin Sorescu în urmă cu ani, a respirat particulele fine ale răcoroasei cascade, am constatat că a scris o poezie de inspiraţie populară, (o parafrazare a versurilor: “Sus la munte ninge, plouă, la Craiova cade rouă” ) poezie din care redau o strofă:
“Că de-i lungă, scurtă vara,
Mie-mi curge Niagara,
Că de plouă, că de ninge,
Niagara se prelinge.”
Într-o altă zi aveam să revăd cascada Niagara, de data aceasta în altă minunată companie: Poetul Pr. Dumitru Ichim, Fam. Ing. Dumitru şi Emilia Răchitan împreună cu noi, invitatele din România: jurnalista Cristina Liberis de la Trinitas TV, poeta Claudia Voiculescu şi subsemnata. Excursia s-a prelungit până după amiază, parcurgând cursul fluviului Niagara, până la vărsarea lui în lacul Ontario, în staţiunea “Niagara on the Lake”, cu mașina condusă de Mitică Răchitan, oferindu-ne privelişti unice, cu numeroase case de vacanţă, vile splendide aşezate în curţi fără garduri, cu gazonul proaspăt tăiat, din care râdeau soarelui (şi nouă) trandafiri de toate culorile şi alte flori de grădină. Ajunși la lacul Ontario, ne-am descălțat și am intrat în apa lui primitoare dintr-o zi călduroasă de iulie ”botezându-ne” cu ape canadiene.
Zilele acestea rămân neşterse din memoria noastră de lungă durată, zile irepetabile, încântătoare pentru care aducem vii mulţumiri celor care le-au favorizat şi care s-au străduit prin eforturi deosebite privind atât timpul acordat şi chiar banii cheltuiţi alături de noi.
Pentru că rămân şi cred în poezie, una din căile salvatoare din labirintul întunecos şi fad al existenţei, fie ea neglijată ori ignorată de cei care au alte locuri de refugiu, dedic cu mare drag, tuturor celor pe care i-am întâlnit, poemul intitulat:
Prin lume
De mergi în Grecia, nu ocoli Micene
Cetatea lui Agamemnon, eroul
Amintind de Clitemnestra, de scene
Din antichitatea de unde vine ecoul.
Locul cel mai drag este Epidaur
Locul ideal ales spre vindecare
Unde Asclepios în vremurile de aur
Invoca zeii și se ruga la soare...
Văd aievea drumul (din istorie) cunoscut
VIA APIA mărginită de leandri și pini
Pe care cu emoție l-am străbătut
În anii mei înfloritori, nostalgici, buni.
Revin în Roma, celebra cetate eternă
Mi-e dor de bulevardul cu platani
De Forum, de îndrăgita Columnă traiană
Care a înfruntat timpul două mii de ani!
Veneția mă chemă demult, an de an,
Catargele se depărtează, abia le zărești
Primăvara – distincte măști în carnaval
Amintesc vremuri medievale, cavalerești...
Florența impunătoare, cu galeriile de artă
Înălțător, încântă ochiul, mișcă sufletul
Aici, în vremurile de înflorire, altădată
Dante cu ”Purgatoriul” răscolea cugetul.
Dar Lumea Noua, atat de atrăgătoare
Numită Patria celor însetaţi de libertate?
Este un fel de paradis, final de căutare
Pentru mulţi nedreptăţiţi în a lor state.
Aici, acum atâtea naţii trăiesc în armonie
Uimitor, devin model pentru timpul viitor
Mai ales când te laşi invitat în prerie,
Unde găseştri sensul vieţii, tămăduitor.
Stupefiantă, cascada Niagara te cheamă,
Ascultător, Duhul fluviilor i se supune
Prin cântul apei ca de sirenă, te-ndeamnă
La meditaţie, la minunea creaţiei pe lume.
Tara celor o mie de lacuri, fascinantă
Cu pădurile ei seculare de arţar şi pin
Canada, mândră, misterioasă ca o infantă
Învită la prezent, să trăieşti pe deplin...
Dr. Elena Armenescu
membră a Uniunii Scriitorilor din România
(va urma)
|
Dr. Elena Armenescu 8/26/2019 |
Contact: |
|
|
