Milena Munteanu - portret pe frunză de artar
Născută în ţară, la Craiova, unde a facut si studii universitare , apoi plecată si stabilită la Toronto in Canada, absolvind si acolo un master, Milena Munteanu Liţoiu s-a impus in literatura română din ultimii ani ca eseistă talentată, autoare de proze scurte şi reportaje, scrise cu slove de foc, ce au in centru cultura si civilizaţia poporului român, dar si cele ale altor popoare, de exemplu, cele din America de Sud si Centrală, cuprinse in volumul Culori si ritmuri Sud-Americane, editura Armonii culturale, Adjud 2018. Volumele Departe de ţara cu dor, editura Napoca Nova 2014 si Din Ţara Soarelui Răsare, editura Singur 2016, evidenţiază sensibilitatea sufletului său de român ce nu a putut uita locurile natale sau vacanţele de la Sălişte, din Mărginimea Sibiului, tradiţiile româneşti care conferă unicitate poporului nostru. Deţine o rubrică permanentă la revista ,,Observatorul” din Toronto, unde scrie articole pe teme de actualitate, vibrând adânc la tot ceea ce este românesc si are atingere cu făuritorii si creatorii de frumos autentic. Calitatea scrierilor sale a fost răsplatită cu premii la diferite concursuri ale unor reviste naţionale si internaţionale: Marele Premiu la secţiunea Reportaj literar, in cadrul Festivalului European al Artelor Ciprian Porumbescu, 2013; Premiul I la Concursul Internaţional de Poezie, Eseu, Proza Scurtă si Dramaturgie ,, Memoria Slovelor’’2016; Distinctie de la ,,Observatorul’’ pentru Reportaje valoroase; diploma de excelenţa dată de revista ,, Memoria Slovelor’’2016; Diploma de excelenţă ,,10/100’’ pentru contribuţia la revista ,,Vatra Veche’’ si pentru aportul la ,, Creşterea Limbei Româneşti ş-a Patriei Cinstire”, cu ocazia Centenarului Marii Uniri si a 10 ani de existenţă a revistei ,,Vatra Veche’’2018.
O Românie profundă propune rapsodul si omul de cultură Grigore Leşe când vizitează Toronto, vorbind publicului român despre ,,bucuria de a trăi frumos’’, de a face din aceasta ,,un mod de viaţă’’, pornind de la lucrurile simple, de la cântul transmis din generaţie in generaţie, de la srăbunii noştri păstori. Milena Munteanu publică in ‚,Observatorul” un articol intitulat Maestrul Grigore Leşe la Toronto, editia nr. 1676 din 03.08.2015, in care ideile filozofice ale maestrului, legate de suferinţa si jalea care sunt transformate in bucurie prin cânt, ne amintesc de un alt mare filozof român, teleormăneanul Constantin Noica, cel ce şi-a trăit ultimii ani din viată la Păltiniş, jud. Sibiu. Acesta, in volumul intitulat Cuvânt împreună despre rostirea românească, editura Eminescu, Bucureşti 1987, vorbind despre cuvântul dor, unul din cele trei cuvinte, alături de doină si colindă ce urmau a fi înscrise într-un Dicţionar UNESCO al cuvintelor specifice unei limbi, cuvinte intraductibile, spune: ,,dor e şi căutare şi negăsire, cum este şi plăcere şi durere” (Introducere la dor, op.cit. , pag. 206). El este un cuvânt prototip, aşa cum pentru Grigore Leşe a hori adică a cânta ajunge sa fie la români o stare existenţială primară. Românul are vocaţia de a hori (cânta). Miracolul transformării necazului in bucurie, consideră maestrul Leşe, este o necesitate pentru viaţa românului, care a trăit sute de ani din păstorit şi cânt; un cânt din fluier, fluier din lemn cu mai multe funcţii: cu acest lemn poţi da după oi, dar te poţi şi sprijini in el si evident, poţi hori cu el. Ne reamintim de Constantin Noica, cel ce considera această ,, filozofie a dorului drept una a românescului, el având virtuţi cu adevarat împărăteşti, întrucât a plecat de altfel, de la durere şi a scos tot ce putea din transfigurarea ei’’ (Constantin Noica op.cit. p.319).
Gândindu-se la patria ei natală şi la istoria acesteia, Milena Munteanu consideră că în vremi potrivnice, întodeauna s-au născut patrioţi adevaraţi, ,,bărbati mari care să o apere”. Despre întâlnirea cu regizorul, actorul si omul de cultură Dan Puric, Milena scrie eseul Suflet românesc, ediţia nr. 1199 din 13.04.2014. Dan Puric consideră că aşa-numitul ,,fatalism’’ sau ,,defetism’’ de care este acuzat poporul român, ca atitudine în faţa istoriei, este de fapt, o proastă înţelegere a cumpătării sale, a curăţeniei sale moral-spirituale. Amintirea originii poporului şi raportarea la ea devin repere absolute in faţa schimbărilor temporare. Într-un alt volum intitulat Spiritul românesc in cumpătul vremii (editura Univers, 1978, Bucureşti), Constantin Noica vorbea despre un anume ,,negativism’’al nostru in faţa istoriei, considerându-l ,,o maladie a luciditaţii’’, unde ,,măsura noastră poate să intre in joc’’(op.cit. p.161). Toate experienţele istorice, spune filozoful, ,,au ceva hotărâtor pentru spirit: o bună înţelegere cu negativul’’( op.cit. p.161-162). Continuând firul evocărilor pline de admiraţie şi înţelegere faţă de geniul creator al poporului român, Milena Munteanu spune: ,,Bănuiesc că fiecare dintre noi a pus o ancoră undeva, fiecare are un loc esenţial, de reper, pe care-l poartă-n suflet oriunde s-ar afla’’(La Sălişte, ediţia nr. 1263 din 16.06.2014).
Acest eseu a fost cuprins şi in volumul Departe de ţara cu dor. Autoarea intră direct in subiect şi ne spune că ,,Săliştea e un colţ de rai in Mărginimea Sibiului, înconjurat de dealuri minunate, cu Fântâna Foltei aproape, de unde se zice c-ar curge lapte si miere… Fântâna Foltei a ajuns la mine ca o legendă din vremile când Dumnezeu îl mai lua pe Sfântul Petru in drumeţii‘’. Firul epic îl poartă pe cititor pe tarâmuri de basm, exact la bunica autoarei, de Sfânta Maria, unde se serveau preparate facute de ea, sau fructe din grădina acesteia. Sentimentul pe care autoarea îl simţea, copil fiind, era de apartenenţă la o familie mai mare, poate la naţiune, pe care a învăţat să o respecte şi să o iubească. Amintirile legate de întoarcerea ciurdei de vaci acasă seara, despre ritualul mulsului vacii şi al laptelui cald înspumat din canta cu care copiii veneau acasă, despre brânza de burduf, afinele cumpărate de la vânzătorul ce-ţi mai punea şi ceva in plus; despre culesul fructelor din livadă _ mere, pere, prune, apoi al strugurilor, despre toate aceste obiceiuri stravechi, Milena vorbeşte cu pasiune şi caldură, transmiţând cititorului entuziasmul său, facându-l să participe afectiv la emoţia din descrierile sale.
----------------------------------------------------------------------------
Un simbol autentic românesc este pentru Milena – ia românească, reamintindu-ne fară să vrem, de sclipitoarele versuri ale lui Virgil Carianopol, din poezia cu acelaşi nume:
,, Scrisă cu altiţa pe gherghefuri, N-a putut să ne-o răpească nimeni,
N-o mai are nimeni, nici o stea, Câţi au vrut s-o aibă, cât au dat.
Căi lactee parca-i curg pe umeri Au ţinut-o-n suflete părinţii,
Şi luceferi, parcă, râd pe ea. Unde şi ei în furtuni au stat.
Au păstrat-o, orice-a fost să fie,
Şi ne-au dat-o nouă mai apoi,
O lăsăm la cei ce ne urmează,
Dar îi luăm imaginea cu noi. “
Sărbatoarea sufletului iei românesti la Toronto este un eseu publicat in ediţia nr. 1274 din 27.06.20114, scris cu ocazia sărbatoririi iei românesti la Festivalul organizat de către Tradicious Canada in parteneriat cu La Blouse Roumaine, o comunitate formată pe facebook in 07.11.2012.
Autoarea eseului trăieşte un sentiment intens de ataşament la valorile culturii româneşti, considerând ia un simbol autentic al artei noastre populare, un însemn de marcă al sufletului românesc, absolut genial. Toate costumele populare româneşti vădesc această dragoste neţărmurită faţă de frumos. La festival, Milena oferă Petronelei, cu imprumut, pentru evenimentul sărbătorii moştenirii noastre, un ,,săcăteu’’ ţesut de bunica ei, un ţol pentru cal, in loc de şa, o ploscă cu apă şi alte lucruri ţesute tot de bunica ei. Este un gest aproape ritualic de continuare a tradiţiei; in sală, cealaltă mare doamnă a scrisului românesc in Canada, teleormăneanca Elena Buică-Buni vorbeşte despre dărac, meliţă, fuior, unelte populare cu care bunicile şi străbunicile noastre au lucrat aceste piese-bijuterii, adică iile, maramele, ştergarele.
Ne reamintim de acelaşi Virgil Carianopol, care a dedicat şi ştergarului românesc versuri de neuitat:
,,Cu râuri late-mpodobit şi flori, El e din pânză albă colilie,
Cu fel de fel de semne şi culori, Cusut cu fir de maci de veşnicie,
Cu vergi bătute-n el şi cu lăstuni, Puţin în lat, dar lung şi înflorat,
Ştergarul nostru vine din străbuni. Cum vremea dinainte l-a păstrat.
La nunţi este luat in joc
Pe mână, după gât, peste mijloc,
Românu-n câmp, unde răcoare nu-i,
Îşi scaldă faţa-n râurile lui.‘’
Autoarea concluzionează metaforic: ,, Am plecat de la Festivalul iei cu înţelegerea că o parte din tradiţia noastră s-a scris cu acul. Împunsătură cu împunsătură. De fapt s-a scris cu dragoste. Cu Suflet Românesc‘’.
Patriotismul vibrant al Milenei apare şi mai accentuat in eseul intitulat Gânduri la aniversarea Centenarului Marii Uniri, publicat în ediţia 2899 din 08.12.2018. Vorbitori de limbă engleză au subliniat bogăţia culturală a costumelor noastre populare, a muzicii şi a dansurilor populare româneşti. Milena, profund ataşată de autenticul din ele, consideră că dorul de acasă se regăseşte perfect in costumul popular tradiţional, ce aminteşte parcă de ,,ciutura cu apă, coarnele boilor, focul din vatră”. Milena consideră că România este ,,o ţară cu un potenţial uriaş’’, dar care, regretabil, isi lasa autenticul si valorile in urma. O descriere plastică, aproape profetică, reuşeşte Milena in fraza: ,, În felia de brânză simţeai neatîrnarea; asta o făcea pe ea unică‘’.
Într-o viziune antitetică, demnă de marii scriitori ai veacurilor 19 si 20, Milena prezintă Declaraţia de Unire a ciobanilor din Poiana Sibiului de acum 100 de ani, inflăcărată de iubire faţă de glia strămoşească, scrisă şi cu o luciditate fară margini. În raport cu aceasta, autoarea se întreabă aproape retoric, cum ne pozitionam noi, cei de astazi, vis-ŕ-vis de aceasta declaratie de unire, scrisa de niste oameni cu putina carte, dar cu valori clare : ,, doar vreo 100 de vorbe, aşternute acum vreo 100 de ani pe hârtie care spun mai mult decît am putea-o noi face. Mă intreb ce facem noi după ce ei au infăptuit un vis pe care l-au nutrit de secole ? Peste încă 100 de ani, oare cum vom fi noi amintiţi ?‘’
Cu gândul şi sufletul la cei dragi rămaşi în ţară, la plaiurile blânde mioritice şi la izvoarele reci, cu apă vie, la tot ceea ce formează un colţ de românitate si românism, eseista şi scriitoarea Milena Munteanu Liţoiu continuă să scrie pe teme diverse din viaţa cotidiană, servindu-şi ţara adoptivă, aceea a frunzei de arţar, precum si pe teme universal umane. Sensibilitatea si deschiderea sa spre problemele lumii de azi, dar şi spre cele din trecut, conferă scrisului Milenei Munteanu o notă specifică, în care se îmbină realismul cu poeticul şi povestea. Scrierile Milenei sunt citite cu bucurie, ele sunt o adevarată hrană sufletească de care avem nevoie tot mai mult.
|
Emilia Stroe 8/23/2019 |
Contact: |
|
|
