Literatura si viata ( I )
Datorită unei tradiţii aproape la fel de veche ca şi literatura engleză, s-au găsit în toate timpurile scriitori britanici înclinaţi să construiască în scrierile lor lumi imaginare splendide, locuite de fiinţe perfecte vieţuind în condiţii social-politice ideale, cunoscute sub denumirea generică de utopii, după Utopia, renumita operă a Sfântului Thomas Morus (1516). Dar au existat printre ei şi autori a căror imaginaţie a produs aşa numitele dystopii sau anti-utopii, descrieri de lumi îngrozitoare, unde totul se petrece cât se poate de rău.
După câte ştim până în prezent nici o utopie nu a devenit realitate, fiindcă paradisul nu este un apanaj terestru. Iar mulţi dintre semenii ce s-au înghesuit de-a lungul istoriei la conducerea treburilor publice au reuşit mai degrabă să transforme meleagurile administrate în iaduri, o întreprindere mult mai uşor de realizat. Cu asemenea premise nu este însă surprinzător că cel puţin o dystopie a fost transpusă în viaţă, dovedindu-se a fi o prezicere adeverită, de unde derivă şi marea ei popularitate. Este cartea lui George Orwell întitulată Nineteen Eighty-Four, publicată în 1949. Aceia dintre cititorii lui, care ca şi noi au trăit coşmarul din România comunistă, au experimentat pe propria piele infernul imaginat de el cu patruzeci de ani înainte. Fantezia lui devenise pentru noi o prezenţă zilnică de netăgăduit până chiar şi în cele mai mici detalii ─ data din titlu şi faptul că în 1984 omenirea trăia, aşa cum prezisese Orwell într-o lume divizată aproximativ în trei mari zone de influenţă: Occidentul (Europa de apus şi Americile), Blocul Sovietic (Uniunea Sovietică şi satelliţii din estul Europei) şi Asia (China inclusiv Tibet, Vietnam, Cambodia, Corea de Nord, etc.). Rezultat al înţelegerilor lipsite de etică dintre Stalin, Churchill şi Roosevelt aceste zone se aflau paradoxal, la peste treizeci de ani de la semnarea păcii, angajate direct sau prin terţi în “războiul rece” şi într-o pletoră de mici războaie “fierbinţi” (Afganistan, Corea, şi în diferite alte ţări din Africa, America Centrală şi de Sud). De asemenea, parcă născute din imginaţia lui Orwell, în imperiul moscovit al sovietelor domneau necontestate totalitarismul, cultul personalităţii şi teroarea.
Eric Arthur Blair (1903-1950) şi-a făcut, sub pseudonimul George Orwell, renumele de-a fi cel mai important cronicar de stânga al culturii britanice din secolul XX. El a publicat abundent ziaristică, eseuri, recenzii şi volume de reportaj cum ar fi Down and Out in Paris and London sau Homage to Catalonia şi este încă prezent în memoria posterităţii pentru imensele succese de librărie ale romanului alegoric Animal Farm şi dystopiei Nineteen Eighty-four, pomenită anterior. Încă de la începuturile carierei sale de scriitor el s-a remarcat drept unul dintre acele suflete altruiste, infectate de microbul socialismului, care proliferează peren în societatea britanică. Imitând pe Jack London, scriitor milionar cu convingeri comuniste, ale cărui compuneri cu character socio-politic admira, Orwell a explorat cartierele sărace din Londra şi Paris, condiţiile de muncă la culturile de hamei din Kent şi viaţa vagabonzilor din azilurile de noapte. În 1936 s-a dus, după propria-i mărturisire, “să lupte împotriva fascismului,” dar nu în Italia, cum ar fi fost de aşteptat, ci în Spania. Acolo a derivat o vreme printre nenumăratele grupări socialiste, începând cu comuniştii. Asociindu-se în final cu anarhiştii din Partidul Muncitoresc al Unităţii Marxiste din Catalonia a fost trimis pe front unde a fost aproape imediat grav rănit.
Declarat inapt pentru serviciu militar, în timpul convalescenţei s-a lăsat antrenat în lupte politice sectare. Condamnat la moarte împreună cu soţia pentru “fascism şi rabid Troţkism”, abia au scăpat cu viaţă, refugiindu-se peste graniţă în Franţa, la staţiunea balneoclimaterică Banyuls-sur-mer, unde lupta “contra fascismului” era considerabil mai plăcută. Deşi, aşa cum rezultă evident din relatarea aventurilor sale în Catalonia şi din cele două ficţiuni ulterioare, Orwell a văzut ce însemna Marxismul în acţiune, totuşi el nu s-a lepădat niciodată de credinţa sa în pseudo-doctrina socialistă de mântuire.
Eşecul falansterelor lui Fourier, al socialismelor musolinian şi hitlerist şi al cumplitului experiment Marxist-Leninist nu l-au convins că acela nu era drumul spre salvarea speciei umane, ceea ce spune ceva despre natura maladivă a convingerilor sale.
Noi însă, care am fost peste patruzeci de ani sclavii involuntari ai orânduirii prezise de el, am făcut alergie la perpetua luptă de clasă, la continua supraveghere violentă a securităţii, la măsluirea istoriei şi la propaganda mincinoasă ce degenera continuu în cultul personalităţii, al cărui mesia era o paiaţă, agramată şi incultă.
Noi nu mai tolerăm guvernanţi ce limitează libertatea cuvântului, creează artificial moduri de adresare sau legiferează drepturi speciale pentru grupări minoritare pe considerente contrare naturii sau partizane, cum erau de pildă “cei mai valoroşi fii ai poporului”: membrii PCR, mulgătoarele fruntaşe şi stahanoviştii.
Fiind conştienţi de ororile eugeniei naziste, refuzăm guvernelor dreptul de-a legifera moartea şi naşterea pentru controlul populaţiei.
Utopiile şi dystopiile sunt interesante ca literatură şi poate utile ca subiect de dezbatere în simpozioane, dar ele trebuie să rămână acolo unde este locul lor, în lumea imaginarului şi nu să fie testate pe fiinţe omeneşti.
Zecile de milioane de victime, floarea mai multor generaţii din peste cincizeci de naţiuni, sacrificate himerelor unei elite de aşa zişi “binefăcători ai omenirii” au fost, ne place să credem, de ajuns.
Pentru supravieţuitori a fost o minune că revoluţia mondială, iniţiată de Lenin, Stalin şi Troţki a murit sufocată în mocirla originară.
Totuşi ideologia lor malefică n-a abdicat şi sub multiple deghizări aspiră din nou la conducerea lumii.
Dar despre asta în numărul viitor.
Penticton B.C.
|
Gabriel Watermiller 8/23/2019 |
Contact: |
|
|
